x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Culmile ipocriziei politicianiste

0
Autor: Ion Cristoiu 11 Ian 2008 - 00:00

De ce simte nevoia interlocutorul să nu-l contrazică pe ascultător? Pentru că interlocutorul e politician, iar ascultătorul, un posesor de voturi.



Cu ceva timp în urmă am profitat de un dialog cu Paul Grigoriu la Ora presei, de pe Antena 2, pentru a-l întreba dacă are încredere în cei care intervin telefonic la emisiunea sa de la RRA, Sfertul academic. Potrivit desfăşurătorului, după ce interlocutorul a răspuns la întrebările moderatorului, urmează să facă acelaşi lucru cu întrebările puse prin telefon de ascultători. "Sfertul academic" se difuzează zilnic (excepţie făcând sâmbăta şi duminica) la ora 14:00. Cum tocmai atunci ajung acasă pentru a trimite editorialul de la Jurnalul Naţional, deschid, dintr-un automatism, pe Radio România Actualităţi. Şi de fiecare dată când ascult intervenţiile telefonice ale ascultătorilor cad pe gânduri. E ora două după-amiază a unei zile de lucru. Suntem – se zice – în capitalism, orânduire despre care socialiştii lui Gherea şi Nădejde spuneau că e a goanei turbate pentru a-ţi asigura existenţa.


Că interlocutorul din studioul lui Paul Grigoriu a găsit timp şi energie să străbată coşmarul traficului bucureştean, să urce cu liftul sau pe scări şi să mai şi răspundă la întrebări, e de înţeles. Fiind vorba de un politician, tot ce face el pentru emisiunea lui Paul Grigoriu se înscrie, ca să zic aşa, în fişa postului. În România democraţiei abia scoase de la cuptor, politicianul are drept principală activitate smulgerea de voturi. Muncitorul dă cu barosul. Croitoreasa împunge cu acul. Cosaşul mânuie secera. Politicianul dă din gură. Cea mai lesnicioasă şi cea mai de prisos activitate a omului după despărţirea de maimuţă. Ascultătorii însă, care intervin cu întrebări, sunt de neînţeles.


A-i pune politicianului o întrebare nu e o treabă simplă. Trebuie mai întâi să asculţi emisiunea. Asta înseamnă să deschizi radioul şi să te întrerupi din orice altă activitate. E însă două după-amiază, miezul zilei de lucru. Pentru a-ţi permite să asculţi radioul înseamnă a nu-ţi păsa de sarcinile pe care le ai de îndeplinit. Sau, mai mult ca sigur, de a nu avea de lucru. Dar, chiar şi dacă ai fi pensionar sau şomer, intervenţia telefonică presupune un anume efort. Trebuie să pui mâna pe telefon şi să suni la numărul RRA, pe care e obligatoriu să-l ştii. Trebuie să aştepţi ca redacţia să verifice dacă exişti de-adevăratelea. Trebuie să aştepţi să fii chemat în cadrul emisiunii.


Cu excepţia declaraţiilor de amor, omul nu prea face lucruri gratuite. Deşi, între noi fie vorba, nici declaraţiile de amor nu sunt gratuite, ţelul lor ascuns trimiţând deseori la o partidă de sex. Întreg efortul implicat de întrebările adresate invitatului la Sfertul academic aruncă o serioasă umbră de îndoială asupra celor care intervin telefonic. Nu spunem că nu sunt adevăraţi. Spunem că nu sunt reprezentativi pentru ceea ce s-ar numi întrebările ascultătorilor. Mult mai nimerit ar fi să primească denumirea de întrebările ascultătorilor care n-au altceva mai bun de făcut decât să pună întrebări la RRA în toiul zilei. Să admitem însă că pentru Paul Grigoriu ei nu sunt reprezentativi. Sunt mai degrabă un soi de ingredient menit a face emisiunea mai gustoasă. Ceva în genul muştarului pentru felia de parizer. Problema e alta.


Problema e că mulţi dintre cei care intervin spun prostii cu ghiotura. Şi nu le spun cu acea necesară boare de îndoială, tipică omului care ştie că e vorba doar de un punct de vedere, ci cu acea siguranţă descumpănitoare de personaj caragialian. Auzindu-i, înţelegi, în fine, de ce a urât atât de tare Caragiale mania românului de a avea opinii tari, de neclintit chiar şi acolo unde inteligenţa şi cultura le-ar interzice-o. Reacţia interlocutorului e însă de-a dreptul ciudată. Deşi îşi dă seama că ascultătorul bate câmpii, interlocutorul lui Paul Grigoriu nu-l pune la punct, nici măcar nu-l contrazice. Se străduieşte din răsputeri să fie amabil cu cel de la capătul firului. Ba chiar, judecând după vocea care devine de pluş, se străduieşte chiar să fie slugarnic.


Crede interlocutorul din studio  prostiile pe care le debitează ascultătorul  în toiul zilei şi în auzul unei părţi a naţiunii? Fireşte că nu. Ar fi şi absurd să presupunem asta. Multe dintre intervenţii sunt rechizitorii la adresa interlocutorului, ba chiar, nu de puţine ori, insulte deghizate. De ce simte nevoia interlocutorul să nu-l contrazică pe ascultător? Pentru că interlocutorul e politician, iar ascultătorul, un posesor de voturi. Astfel, principala grijă a politicianului nu e cea de a impune adevărul, ci de a-i intra în graţii ascultătorului, pentru că, vezi Doamne!, acesta ar aparţine electoratului. E, desigur, o păcăleală. Una dintre numeroasele păcăleli prin care politicianul smulge ascultătorului votul. Mult mai bine pentru ascultătorul care intevine, dar şi pentru cei care ascultă ar fi dacă politicianul i-ar atrage atenţia că bate câmpii. L-ar supăra, probabil, dar mai mult ca sigur l-ar aduce niţel. Şi ar face astfel un bine! Nu numai ascultătorului, dar şi politicienilor, jurnaliştilor, într-un cuvînt tuturor care invocăm, în chip ipocrit, zicala: alegătorul –  stăpînul nostru.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de