Din capul locului, dialogul tv cu omul de cultura X a fost plicticos, dar m-am uitat la emisiune pana la capat, ca sa-mi dau seama de ce.
Discutia cu un om de cultura n-ar trebui sa fie plictisitoare. Daca replica acestuia e neinteresanta, pricinile sunt multe. Cea dintai e ca-i numim in acelasi fel - oameni de cultura - pe indivizi cu minti atat de deosebite, incat asemanarile nu se mai percep. La spirit, treptizarile sunt si mai multe ca in performanta fizica. De unde si ideea ca, existand oameni de cultura sclipitori, trebuie sa existe si cenusii. Cand persoana, care raspunde la niste intrebari, te adoarme, vina s-ar putea sa fie si la intrebari, dar cel mai probabil e la raspunsuri, deoarece veritabilul om de cultura straluceste in raspunsuri, indiferent de slabiciunile intrebarii. Felul sau de a fi e un continuu raspuns la intrebari pe care oamenii inca nu si le-au pus. De regula, desteptii par si mai destepti decat sunt, pentru ca vorbesc concentrat numai despre ce stiu. E posibil, prin urmare, ca interviul cu un spirit ales sa nu intereseze, daca interlocutorul e silit sa aiba pareri in treburi pe care nu le stapaneste. E eroarea care-i descalifica pe multi oameni, altfel la locul lor. In ciuda a ce se crede, veritabilul om de cultura nu-i neaparat si unul cu o vasta cultura generala. Un expert e cunoscatorul care stie aproape totul despre ceva anume. O formula simpatica, desi vulnerabila, e ca expertul stie totul despre aproape nimic. Dialogurile tv cu oameni de cultura nu sunt niciodata cat trebuie de lungi. Cultura nu e divagatie, ci orientare, esenta, revelatie.