Cultura urii și sedusul său

Am ales să nu trimit aceste însemnări prietenilor de la „jurnalul’’ în zilele în care Papa Francisc s-a aflat în vizită în țara noastră respectând dorința cititorilor de a primi și înțelege lecția de înălțare sufletească pe care ne-a dăruit-o Sanctitatea Sa. În mod cu totul deosebit m-a impresionat această  învățătură primită din partea Suveranului Pontif: „Să nu cedăm seducției unei culturi a urii și a egoismului’’. Învățătură de care trebuie să luăm aminte și să o respectăm, indiferent de locul nostru în ierarhia cetății, dacă vrem să ieșim, în fapte și nu doar în vorbe, de sub povara fariseismului, a dezbinării și individualismului care ne macină și ne dezbină de atâta amar de vreme.

  Iată de ce am dorit să readuc în atenție o întâmplare din zilele trecute când, de la cea mai înaltă demnitate a statului de drept, am primit încă o revoltătoare dovadă a modului resentimentar, vindicativ de a înțelege și a exercita mecanismele deciziei politice. Gest public în care regăsim datele definitorii ale nefastei culturi a urii și a egoismului. Este vorba despre refuzul (încă) președintelui României, Klaus Iohannis, de a aproba propunerea premierului Viorica Dăncilă de numire a senatorului Titus Corlățean ca vicepremier. Decizie pe care actualul chiriaș din Dealul Cotrocenilor a ținut să o facă publică într-o manieră nu doar neprotocolară, ci pur și simplu incompatibilă cu  funcția de mediator între puterile statului și între stat și societate care îi revine conform Legii fundamentale a României.  Fiindcă numai în zona limbajului suburban și a unei mentalități autocrate poate fi încadrată  declarația lui Klaus Iohannis care l-a etichetat pe Titus Corlățean „artizanul catastrofei de la alegerile din 2014’’.

 Citesc, recitesc și refuz să accept o asemenea zicere! În primul rând pentru că,după cum ne amintim, Titus Corlățean a luat decizia de demisiona după primul tur al alegerilor prezidențiale  de acum aproape cinci ani tocmai pentru că nu a dorit să fie părtaș la tentativele de manipulare a votului din diaspora și pentru a evita transformarea acestui subiect într-un pretext pentru plăți de polițe și reglări de conturi. Operațiuni în fruntea cărora s-a autoinstalat imediat, după înscăunarea sa la Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis.

 Am scris și eu, atunci, tot  în aceste coloane, despre faptul că vina pentru gravele deficiențe manifestate în asigurarea condițiilor pentru exercitarea dreptului de vot al românilor din afara granițelor nu aparține în primul rând și, cu atât mai puțin, numai Ministerului Afacerilor Externe. Și iată că, după aproape cinci ani,vedem că (încă) președintele Klaus Iohannis  reia același clișeu mincinos, făcând din această instituție singurul vinovat pentru neregulile despre care discutăm. În schimb, atunci ca și acum, despre Autoritatea Electorală Permanentă nu suflă o vorbuliță. De aceea, am apreciat și apreciez gestul demn al diplomatului,omului politic și juristului Titus Corlățean de a-și asuma răspunderile ce au revenit ministerului pe care îl conducea și de a-și prezenta demisia. Dar, de aici și până la a afirma-  în calitatea de garant al respectării Constituției- că Titus Corlățean este ,,artizanul catastrofei de la alegerile din 2014’’, asta însemnă fie că nu ai proprietatea termenilor, fie că, mult mai rău, ești conștient de neadevărul pe care îl rostești, dar o faci în mod deliberat, dorind să produci anumite efecte în conștiința unor segmente de populați-în cazul de față în rândurile diasporei- , de pe urma cărora să scoți un ce profit pentru tine și pentru cercul tău de interese.  

 Să admitem, prin reducere la absurd, că așa au stat lucrurile în 2014 și că Titus Corlățean a fost „artizanul catastrofei de la alegerile din 2014’’. În acest caz, de ce în toamna lui 2015, tocmai pe Titus Corlățean l-a convocat președintele Klaus Iohannis și i–a propus demnitatea de ambasador al României în Republica Moldova? Era cumva vorba despre o coincidență de nume și prenume între două persoane diferite? Sau, mai degrabă, în tradiția lui Traian Băsescu, precursorul său, Klaus Iohannis descoperea deliciile reevaluării? Iar, dacă tot am pomenit cuvântul coincidență, tot despre o simplă coincidență a fost vorba în propoziție și atunci când,la scurtă vreme după ce a declinat oferta prezidențială,lui Titus Corlățean i s-au instrumentat nu mai puțin de 19 dosare? Dosare atât de solid confecționate în laboratoarele specializate ale instituției de către cadrele de bază conduse de însăși Slujirea- alias Laura Codruța Kovesi- încât nu au reușit că convingă Senatul să aprobe ridicarea imunității lui Titus Corlățean și trimiterea sa în fața instanței.

  În aceeași logică a reducerii la absurd, să admitem, tot ca pe o simplă ipoteză, ideea (și ea insistent vehiculată de către oficinele specializate) că Titus Corlățean  nu dorește să își ajute conaționalii aflați peste hotare. Acesta fiind, spuneau propagandiștii de serviciu, motivul capital pentru care diaspora va protesta energic în cazul în care (încă) președintele Klaus Iohannis l-ar fi acceptat pe Titus Corlățean pentru funcția de vicepremier. Cum se explică, atunci, împrejurarea că, peste numai un an de la alegerile prezidențiale din 2014, senatorul Titus Corlățean a fost, alături de Ben Oni Ardelean, omul politic, juristul și diplomatul care s-a luptat –acesta este cuvântul!- pentru  a ajuta familia Bodnariu din Norvegia, atât de greu lovită de  abuzurile  draconicei entități  Berneverent? Temuta Instituție pentru Protecția Copilului care, sub aberante pretexte, i-a sechestrat pe cei cinci copii ai familiei Bodnariu, dintre care cel mai mic avea doar câteva luni. Demers care a avut un puternic ecou în rândul conaționalilor noștri de peste hotare,oameni de diverse vârste, profesiuni sau credințe religioase ori politice și care  s-au alăturat lui Titus Corlățean și lui Ben Oni Ardelean, în urma căruia soții Bodnariu au reușit să își recapete copii.    

  Și atunci, dacă Titus Corlățean a fost ,,artizanul dezastrului de la alegerile din 2014’’(cum pretind Klaus Iohannis și cohorta sa de propagandiști) de ce s-a implicat domnia sa, împreună cu Ben Oni Ardelean, în bătălia pentru cauza acestei groaznic lovite  familii de români din Norvegia? Gest demn de tot respectul pe care, spre sincerul meu regret, nu avem dovada  că l-ar fi făcut sau măcar că l-a sprijinit, Klaus Iohannis, altminteri denumit și președinte al tuturor românilor. Cel care,în schimb, și acum cinci ani și acum, a confiscat tema votului diasporei și face din ea slogan agit-prop.   

  Am recurs la procedeul logicii clasice numit reducere la absurd,admițând ca fiind plauzibilă cea mai puțin adevărată variantă. Variantă care, la o analiză aplicată, se va dovedi neadevărată. Există, însă, probe care susțin o abordare în succesiunea logică a faptelor. Scotocind, pas cu pas, în memoria calculatorului am dat peste o informație care, cu siguranță, ne poate ajuta să înțelegem mai bine de unde vine înverșunarea prezidențială împotriva lui Titus Corlățean. Mă refer la solicitarea făcută Comisiei de la Veneția de a lua în considerare necesitatea evitării organizării unui referendum în același timp cu orice tip de alegeri în statele membre ale UE. Idee  avansată și susținută cu solide și convingătoare argumente de către senatorul Titus Corlățean la sesiunea ordinară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din ianuarie 2019 care a fost inclusă în Rezoluția referitoare la actualizarea liniilor directoare menite să asigure referendumuri echitabile la standardele uniunii. Să nu fi aflat domnul (încă) președinte Klaus Iohannis de acest demers care este într-o disjuncție exclusivă cu inițiativa referendumului pe care a dorit și a reușit să îl facă în aceeași zi cu europarlamentarele? Greu de crezut! Sau,mai degrabă, a aflat, a ținut minte, iar acum a găsit momentul potrivit ca să îi arate senatorului Titus Corlățean că nu uită și nu iartă. De aceea, înclin să cred că, de acum înainte, și mai aprinsă va fi aversiunea lui Klaus Iohannis dacă luăm în considerație anunțul de ultimă oră despre intenția sa de a recidiva cu un referendum în ziua alegerilor prezidențiale. Situație pe care inițiativa susținută de către Titus Corlățean la sesiunea din ianuarie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la care m-am referit mai înainte, vizează  să scoată de circulație.

 La urma-urmelor, nu doar ranchiuna personală a stat la baza refuzul (încă)președintelui Klaus Iohannis de a-l numi vicepremier pe Titus Corlățean. Fac această afirmație întrucât, fie și numai din împrejurările la care m-am referit până acum, putem concluziona că Titus Corlățean a făcut dovada că este un om cu coloană vertebrală,pentru care primează solidaritatea și dorința de a fi de folos comunității, în condițiile respectului față de lege și de legalitate. Iar dacă la toate acestea adăugăm  substanțiala sa experiență în materie juridică și diplomatică, este de înțeles cum și-ar fi exercitat Titus Corlățean mandatul de vicepremier pentru parteneriate strategice și cum ar fi coordonat domeniul atât de sensibil al negocierii unor dosare cu foarte mare miză atât pentru România cât și pentru partenerii noștri.

 Mai este nevoie de încă alte argumente pentru a ajunge la adevărata cauză a veto-ului prezidențial?