x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cum a executat-o Traian Băsescu pe Monica Ridzi (II)

0
Autor: Ion Cristoiu 23 Iul 2009 - 00:00

Din câte spune chiar Cătălin Tolontan pe blogul său, Parchetul a primit dispoziţie să meargă până la capăt. Asta înseamnă că DNA va începe urmărirea penală împotriva Monicăi Iacob Ridzi? Cu acest prilej vor fi chemaţi la DNA şi şefii celor două trusturi de presă?



De ce a tăcut Traian Băsescu o lună de zile în cazul Ridzi? Un alt răspuns trimite la ceea ce spune manualul în materie de scandal politico-mediatic. Un scandal în care eşti mai mult sau mai puţin implicat trebuie lăsat să se coacă. Dacă-l ţii sub control, n-are rost să-l curmi din faşă sau  înainte de a izbucni. Trebuie să intervii abia după ce desfăşurarea lui îţi arată ce ţi se reproşează. În cazul lui Traian Băsescu desfăşurarea scandalului a arătat că preşedintele era vizat de acuzaţia: O protejează pe Monica Iacob Ridzi din două motive:
1) Se teme că va fi şantajat.
2) E recunoscător pentru ce a făcut Monica Iacob Ridzi ca amică a Elenei Băsescu.

După ce şi-a dat seama în ce ipostază e ţinta scandalului, Traian Băsescu a pregătit lovitura de marţi în aşa fel încât să spulbere orice posibilitate de a fi atacat în viitor. Astfel:
1) Prin caracterul secret al deciziei, dar mai ales prin crearea impresiei că de­mi­sia Monicăi Iacob Ridzi şi desemnarea Sorinei Plăcintă, Traian Băsescu a ţinut să sublinieze că decizia îi aparţine în exclusivitate. Căzând în capcană, adversarii săi din presă şi din politică au făcut imediat tărăboi pe seama faptului că PD-L n-a fost consultat. Un rol deosebit în făurirea acestei diversiuni l-a avut declaraţia lui Cezar Preda că instanţele colective ale PD-L n-au fost con­vocate. Pariind prosteşte pe o revoltă a PD-L împotriva lui Băsescu (auzi, capul revoltei tocmai Cezar Preda?!), ad­ver­sarii lui Traian Băsescu i-au făcut jocul.

2) Prin discursul dur împotriva politicienilor slabi, a ţinut să arate că Monica Iacob Ridzi nu e protejata sa. Şi în acest caz, adversarii lui Traian Băsescu au căzut în capcană. Chitiţi pe critica preşedinte­lui cu orice preţ, l-au acuzat acum că-şi sa­crifică apropiaţii. Tot pe parcursul scan­da­lului, Traian Băsescu a aflat că una dintre ţintele de campanie electorală va fi aşa-zisul harem de la Cotroceni. E vorba de câteva tinere politiciene pentru care Traian Băsescu e suspectat de protecţie. În discursul său de marţi, preşedintele s-a referit la mai mulţi politicieni slabi, care pun la dispoziţia presei bani publici de dragul imaginii lor. La câteva zile după aceea, presa a pornit o campanie împotriva unui contract de 20.000 de euro încheiat între Elena Udrea şi Realitatea TV încă din mai. Sorin Ovidiu Vântu - patronul Realităţii TV - a fost acuzat în discurs de a fi în cârdăşie cu oamenii politici slabi. Elena Udrea e şi ea printre aceşti oameni politici slabi? Traian Băsescu n-a nominalizat-o pe Elena Udrea. Cum însă războiul preşedintelui cu trustul lui Vântu e de notorietate, campania de presă începută după discurs împotriva contractului semnat de Elena Udrea nu-l mai poate atinge pe Traian Băsescu. Opiniei publice îi e limpede că Traian Băsescu s-a delimitat şi de Elena Udrea. De ce a tăcut Traian Băsescu? Un alt răspuns trimite tot la manualul de campanie electorală. Asemenea altor li­deri PD-L, Monica Ridzi aştepta de la Traian Băsescu solidaritate. Dacă o demitea înainte de izbucnirea scandalului sau imediat după, Traian Băsescu îşi asuma riscul de a da un semnal loialilor că-i sa­crifică imediat. Manualul spune că, în asemenea caz, trebuie să laşi scandalul să ia amploare, ba mai mult, să te ţintească şi pe tine pentru a putea sugera loialilor că n-ai avut încotro. Ai fost obligat să-ţi sacrifici loialul. De ce a lăsat Traian Băsescu să izbucnească scandalul? Un alt răspuns ni-l dă explicaţia dată de Traian Băsescu în discurs. A vrut s-o remanieze pe Monica Ridzi, dar, când a aflat de ilegalităţile comise de trusturile de presă, s-a oprit. De ce s-a oprit? Pentru ca scandalul să ajungă la un moment dat la trusturile de presă. Şi ele au ajuns. Luni, 13 iulie 2009, Gazeta Sporturilor a dezvăluit că banii au ajuns, printre altele, şi la o firmă a trustului Intact. Cătălin Tolontan, redactorul-şef al Gazetei Sporturilor, a fost corect în această dezvăluire. Asta nu înseamnă că Traian Băsescu n-a profitat în scopul propus de această dezvăluire. În discurs, domnia sa a declarat: "Îmi pare rău că această comisie nu a mers până la capăt şi a arătat din nou laşitatea oa­me­ni­lor politici. Comisia şi-a oprit lucrările când a dat de firmele care duceau către televiziuni. Nu am autoritate să cer Parlamentului să con­tinue investigaţia. Am speranţa că o va face Parchetul". Parchetul e, din câte se ştie, un instrument al lui Traian Băsescu. Se va face Parchetul că n-a auzit sugestia lui Traian Băsescu? Am serioase îndoieli. Din câte spune chiar Că­tălin Tolontan pe blogul său, Parchetul a primit dispoziţie să meargă până la ca­păt. Asta înseamnă că DNA va începe ur­mărirea penală împotriva Monicăi Iacob Ridzi? Cu acest prilej vor fi chemaţi la DNA şi şefii celor două trusturi de presă? Din câte se vede, am pus semne de întrebare celor două posibile concluzii. Despre ce va face Băsescu e riscant să pariezi!
Citeşte mai multe despre:   basescu,   traian,   editorial,   monica,   ridzi,   iacob ridzi

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de