Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
N-au trecut decât câteva luni de la prima intrare în ţară de resurse financiare în contul împrumutului-mamut contractat de statul român de la FMI-UE-Banca Mondială şi au şi apărut efectele care evidenţiază şi chiar cuantifică scopul real al acestui împrumut.
Cei ce nu s-au lăsat prinşi în capcana unor abureli şi amăgeli de diferite tipuri şi cu diverse nuanţe au spus, de la început, că România a fost forţată extern să ia acest împrumut, îndeosebi partea sa principală care venea de al FMI, nu pentru nevoile statului român sau ale businessului românesc, ci pentru firmele străine (bancare şi nebancare) din România, rămase, în condiţiile crizei, fără finanţare din partea mamelor lor din Occident. Asta nu înseamnă câtuşi de puţin că statul român sau businessul românesc nu aveau motive de finanţare.
Dar nu pentru aceste nevoi erau banii de la FMI. Aceste nevoi, precum susţinerea leului sau, indirect, reluarea creditării, erau doar invocate ca justificare, dar banii aveau destinaţie, precisă: firmele străine din România, bancare şi nebancare.
Dovada: statul român a împrumutat în mod net de la începutul lui 2009 circa 15 miliarde euro. Cu ei a acoperit un deficit bugetar de maximum 6 miliarde euro! Unde este grosul? La firmele străine, adică exact la cei pentru care fusese luat împrumutul, căci în autostrăzi, căi ferate sau alte construcţii publice nu pot fi pentru că acestea nu există!
Nu ştim dacă autorităţile conştientizau faptul sau - dacă tot fuseseră obligate extern să contracteze împrumutul - îi căutau, măcar aşa de ochii lumii, diferite funcţii şi meniri! Din păcate, un cor de menestreli a cântat în struna funcţiilor şi menirilor inventate ale acestui împrumut.
Spunem din păcate, pentru că mulţi dintre cei care s-au făcut cântători ai împrumutului erau profesionişti şi era imposibil să nu înţeleagă exact cum stau de fapt lucrurile. Fapt cu atât mai grav cu cât nu puteau să nu observe că autorităţile descoperiseră în acest împrumut comodităţile politice în perspectiva alegerilor ce urmau. Mai concret şi pentru a fi pe deplin clar, se putea, cu banii de la FMI, amâna restructurarea impusă de criză în sectorul bugetar. Ceea ce însemna un dezastru, pentru că amânarea nu rezolva problema, ci doar făcea şi mai costisitoare şi dureroasă restructurarea când aceasta va fi fost inevitabil întreprinsă.
Aşa s-a ajuns să se plătească pensii şi salarii din împrumuturi de la FMI. O aiureală electorală, care va fi scump plătită! Şi nu de către cei care au montat-o, ci de către cei care s-au lăsat amăgiţi că banii de la FMI le vor salva câştigurile. Dar ce se va întâmpla când banii de la FMI vor trebui rambursaţi cu dobânda corespunzătoare?! Vor plăti cumva firmele străine la care au ajuns banii până la urmă? Nicidecum!
Dimpotrivă, vor plăti populaţia şi businessul românesc prin inflaţie, prin devalorizarea leului şi prin majorări de impozite! Restul sunt baliverne politice! Este imposibil ca menestrelii acordului cu FMI să nu fi realizat aceste consecinţe şi îndeosebi faptul că permitea autorităţilor de la Bucureşti să evite, din motive electorale, să facă ceea ce trebuia în finanţele publice.
Indiferent însă de interpretările asupra împrumutului de la FMI, nu s-ar putea refuza recunoaşterea impactului său să-i zicem "tehnic", respectiv comutarea datoriei pe termen scurt în datorie pe termen mediu şi lung! Ceea ce "tehnic" n-ar fi rău! Numai că datoria pe termen scurt era a firmelor străine (bancare şi nebancare) din România, iar datoria pe termen mediu şi lung este de-acum a statului român! Indiferent dacă se recunoaşte sau nu chiar şi numai această menire "tehnică" a împrumutului, acum problema este depăşită.
Cifrele Băncii Naţionale sunt fără echivoc. Încă în prag de toamnă, datoria externă pe termen scurt scăzuse, faţă de sfârşitul anului trecut, cu 5,8 miliarde euro, ajungând să reprezinte nici 22% din totalul datoriei (de la 32%), în timp ce datoria externă pe termen mediu şi lung urcase cu peste 17% la 60 miliarde euro. Cu alte cuvinte, firmele străine şi-au rezolvat problemele de finanţare constrângătoare pe care le aveau, punându-le în cârca statului român pentru cine ştie câţi ani!
Domnul Isărescu vine şi spune acum că împrumutul de la FMI a înlocuit finanţarea privată cu finanţarea din fonduri publice, căci, în fapt, atât FMI, cât şi UE şi Banca Mondială vehiculează fonduri publice. Măcar - aşa, ca o probă de profesionalism! - să fi spus aceste lucruri de la bun început! Deşi, fără o indispensabilă precizare a semnificaţiei acestei înlocuiri, recunoaşterea în sine a comutării cu pricina nu valorează mai nimic!
Pentru că, deşi trecea în cântul României doar pentru că era angajată în străinătate de pe teritoriul României, datoria pe termen scurt era a unor firme private străine, în timp ce datoria pe termen mediu şi lung, care a înlocuit-o pe aceasta, este a satului român şi va fi plătită ca atare de către contribuabilul român! Fraierul de contribuabil român!
