x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cum au salvat-o televiziunile pe Maricica

0
Autor: Ion Cristoiu 05 Sep 2009 - 00:00
Maricica Bursuc se supără rău pe bărbatu-său, care prăpădise ultimii bani din casă pe un Bingo, în trecere prin sat. Plecase să-i cumpere un ou de ciocolată cu surprize şi s-a întors fără nici o leţcaie şi, pe deasupra, cântând cât îl ţinea gura o arie din Rigoletto, auzită în drum spre casă, pe fereastra unei cocioabe, în care un tip exersa pentru a deveni bariton.

Drept represalii, Maricica hotărî să se separe fizic de bărbatu-său. Îşi luă lucrurile şi se mută în prepeleacul din grădină, moştenire de la socru, care-l ridicase pe vremea colectivizării. Ca să poată îngropa la timp vaca şi căruţa către care se îndreptau glonţ perceptorii, socru-său se urca în prepeleac, de unde se vedea totul ca în palmă, până la Sfatul Popular.

Durerile facerii o apucară acolo, sus, unde a şi născut, din păcate, fără asistenţa necesară. Orăcăielile sugarului pun sub semnul întrebării producţia de lapte din sat. Pentru că nu pot închide un ochi toată noaptea, vacile dau tot mai puţin lapte, şi acela cu un pronunţat conţinut de cafeină. Împreună cu pompierii, chemaţi ca s-o dea jos, veniră şi televiziunile.

De cum aflară vestea, transmisă prin SMS de primar, care nu voia totuşi să se ştie că el a dat-o, televiziunile întrară în fibrilaţie. Traversau o perioadă cumplită. De vreo lună nu se întâmpla nimic deosebit. Ratingurile căzuseră şi acum se rostogoleau pe podele, agonizând.

Se terminase şi rezerva din care trăiseră cu toatele în ultimul timp: dispariţia unei neveste de acasă. De cum aflară asta, televiziunile îl declarară suspect pe bărbatu-său. Cei doi erau în divorţ şi, potrivit unor analişti politice de mare autoritate, în toiul unei certe violente, el o tăiase în bucăţi. Ca să nu fie găsite, bucăţile fuseseră plasate de-a lungul şi de-a latul continentului european.

După cum susţineau analiştii, individul procedase într-un chip diabolic. Era de o inteligenţă ieşită din comun. Dacă n-ar fi criminal, ei l-ar vedea chiar preşedinte al Republicii. Vârâse bucăţile din nevastă-sa într-un sac pe care scrisese: Hrană pentru dezmoşteniţii Planetei. Îmbrăcat în călugăr franciscan, o luase pe jos din ţară-n ţară, declarând la frontiere că merge în Africa. N-are nevoie de vapor ca să treacă Mediterana. Văzând ce scrie pe sac, Dumnezeu îl va ţine deasupra apei, fără să ude. El însă lăsa ici-colo, după regulile hazardului de la jocurile de noroc, bucăţi din nevastă-sa.

Dacă s-ar porni o cercetare la nivelul Europei, cu sprijinul reţelei de sateliţi americani şi, evident, cooperarea Moscovei, femeia ar putea fi reconstituită. După o săptămână de scandal, în care se semnalară şi câteva interpelări în Parlament la adresa Poliţiei, acuzată că nu făcuse nimic pentru arestarea criminalului, victima apăru acasă vie şi nevinovată. Fugise în lume cu instalatorul, un tip însurat şi cu băieţi la facultate. După ce-i păpase banii, ăla o lăsase de izbelişte pe străzile Romei, fără o leţcaie pentru întoarcerea acasă.

Ar fi făcut trotuarul - declară ea la conferinţa de presă extraordinară - dacă bărbatu-său, care o iubea în continuare, nu i-ar fi trimis bani prin Western Union.

Aici, după cum o învăţase consiliera de imagine, femeia îşi sterse o lacrimă pe furiş. Prevenite din timp, deşi nu credeau o iotă, televiziunile difuzară secvenţa lacrimii zile întregi, pe fundalul sonor al Odei Bucuriei din Simfonia a lX-a de Beethoven. La un moment dat, un licăr de speranţă pâlpâi la orizont. Institutul Naţional de Meteorologie anunţă ploi abundente, iar Guvernul emise Cod galben de inundaţii. Inundaţiile, ca şi viscolul, iernile timpurii, tornadele şi accidentele de circulaţie cu victime omeneşti erau mană cerească pentru televiziuni.

Locurile unde aveau să se producă inundaţiile erau deja ştiute de la inundaţiile anterioare. Astfel că toate televiziunile îşi trimiseseră carele de reportaje la faţa locului, gata să transmită în direct nenorocirile. Din păcate însă, nu plouă. Nu plouă deloc. Cerul se făcuse de plumb, atârnând pe pământ într-o burtă copleşitoare, izbucniră fulgere, ce păreau că taie văzduhul în bucăţi, se porni şi un vânt năprasnic, făcând copacii să se plece într-o parte şi într-alta, ca nişte inşi care fac galerie la un meci cu miză, dar, în afara câtorva picături mari, reci şi penetrante, nu se întâmplă nimic.

Până la urmă, televiziunile o scoseseră la vopsea. Reporteriţe vinete de spaimă şi foame transmiseseră în direct reportaje despre ce s-ar fi putut întâmpla dacă ar fi fost, într-adevăr, inundaţii catastrofale. La acest capitol se declanşă o adevărată întrecere între televiziuni pentru a descrie în culori cât mai înfricoşătoare ceva ce nu avusese loc. Bătuse la scor, altfel spus, la rating, o reporteriţă care sperie întreaga ţară spunând că inundaţiile din Nordul Moldovei ar fi putut duce la ruperea barajului de la Porţile de Fier.

Astfel, Dunărea ar fi putut rade de pe faţa pământului sate şi oraşe pe o lăţime de o sută de kilometri pătraţi de-a lungul traseului până la Deltă şi, ajunsă aici, ar fi putut lua Delta, ca s-o arunce în Marea Neagră. Marea Neagră ar fi dat peste margini, ca o strachină în care s-a trântit o mămăligă întreagă, şi astfel ţările riverane - România, Turcia, Rusia, Bulgaria - ar fi devenit nişte Atlantide.

Graţie televiziunilor, Maricica fu convinsă să coboare din prepeleac.
I se ceru un interviu în direct de către o reporteriţă care susţinea că nu se poate urca până la ea cu microfonul, deoarece şi-a pus azi-dimineaţă o fustă prea strâmtă.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de