Cum dracu’ am ajuns noi în coada Europei?!

Zilele trecute, o ştire gravă a făcut prea puţine valuri. Presa anunţa, preluând surse externe, că România a luat locul Bulgariei, ocupând poziţia celei mai sărace ţări din Uniunea Europeană. Cum dracu' am ajuns noi aici? Păi, cum să nu ajungem când de atât de multă vreme ne îmbătăm cu iluzii şi cu o mare cantitate de populism, umblăm mahmuri şi încurcăm lucrurile. Şi astfel, în topul Uniunii Europene ne-am trezit pe un loc pe care nu-l ocupăm pe nedrept. Ultimul.
I-am rugat pe colegii mei din Direcţia Studii a Băncii Naţionale să verifice acest sever verdict: România,

ţara cea mai săracă din Uniunea Europeană. Au făcut-o, folosind date din statisticile BNR, informaţii de la Institutul Naţional de Statistică şi informaţii de la Eurostat. Desigur, o analiză din care să rezulte un top exact al avuţiilor naţionale, care să împartă Europa în ţări bogate şi ţări sărace, ar fi sută la sută corectă dacă ar porni de la pasive şi de la active. De la stocul de bogăţie din fiecare ţară, aşadar, scăzând datoriile şi adunând aurul de la Banca Naţională, valutele din rezervă, valoarea pământului, a bogăţiilor din subsol, a apelor şi a companiilor, a palatelor construite înainte de primul război mondial şi de al doilea război mondial, a caselor şi a multor altor active, între care o importanţă aparte o are calificarea forţei de muncă, îndeosebi a corpului medical, a corpului profesoral şi a corpului ştiinţific. Ei bine, o astfel de analiză, ce ar presupune metodologii, practici şi măsurători de o complexitate extraordinară, nu este posibilă astăzi. Şi nu se face nicăieri în lume. Mai cu seamă că multe date din această serie nu pot fi obţinute decât la intervale relativ mari de timp, de 8-10 ani, cu ocazia recensămintelor. Iar piaţa schimbă continuu preţurile activelor. Suntem, deci, nevoiţi să renunţăm la calculul stocurilor, la averea pe care ţara şi-a adunat-o în decursul istoriei, şi să socotim doar fluxurile. Valoarea adăugată într-un singur an prin creştere economică.

Aşa că, prin convenţie, topurile internaţionale ale bogăţiei (sărăciei) cuprind doar două serii de date. În prima serie, ţările sunt clasificate după produsul intern brut pe locuitor, calculat de regulă în euro sau în dolari. Uniunea Europeană, bunăoară, calculează PIB-ul pe locuitor al fiecărei ţări în euro, în raport de cursul mediu anual, obţinând o sumă pe care o împarte apoi la totalul populaţiei. Rezultatul, în cazul României: 5.400 de euro pe locuitor. În cea de-a doua serie, se recurge la un calcul ceva mai complicat, în ecuaţie intrând şi preţurile interne din fiecare ţară. Ceea ce se obţine este un număr care nu are valoare monetară, ci reprezintă o sumă de puncte. "Puncte standard" le voi numi, sintetizând; ele exprimă puterea de cumpărare standard din fiecare ţară. România înregistrând, în această a doua serie, un număr de 10.700 de puncte standard. Aceste sume, prin ele însele, nu ne spun mare lucru. Ca să le înţelegem sensul e nevoie să le comparăm cu sumele obţinute de celelalte 26 de ţări din Uniunea Europeană.

O primă constatare, nesemnificativă, o invoc doar pentru exactitatea informaţiei. Nu suntem ultimii din Uniunea Europeană, pe locul 27  ¬- aşa cum au calculat unele instituţii financiare internaţionale, preluate de media  ¬-, ci penultimii, deci, pe locul 26. Bulgarii nu ne-au luat-o înainte, dar asta nu ne încălzeşte în nici un fel.      
Suntem pe locul 26 în ambele serii: şi la PIB pe locuitor, cu 5.400 de euro; şi la paritatea puterii de cumpărare, cu 10.700 de puncte standard. Iar diferenţele faţă de ţările dinaintea noastră sunt mari, îngrijorător de mari. În privinţa PIB-ului pe locuitor, de exemplu, noi însumăm 5.400 de euro, iar Luxemburgul  ¬- 76.500 de euro. Poate este prea mult să invocăm diferenţa faţă de Luxemburg, care reprezintă o excepţie, dar merită să reţinem că Finlanda are 32.100 de euro în medie pe locuitor, Suedia ¬- 31.300, Danemarca ¬- 40.400, iar Irlanda ¬- 35.700. De unde aceste diferenţe atât de mari într-un an de criză - 2009? Dacă suntem tot atât de deştepţi ca şi irlandezii, danezii, finlandezii  ¬- şi suntem!  ¬-,   înseamnă că numai starea noastră de mahmureală e de vină. Şi s-au adunat mult prea mulţi ani de când n-am reuşit să ne trezim!