x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cum îşi înmormântează românii anii

0
Autor: Lucian Avramescu 29 Dec 2009 - 00:00
Cum îşi înmormântează românii anii


Românii îşi înmormântează anii şi până la urmă viaţa nu numai prin incinerarea simbolică a trecutului, ci şi prin pârjolirea, fără nici o şansă de salvare, a viitorului. Ultima mare şansă de schimbare a fost făcută cenuşă prin vot. Iată o nouă tradiţie care se naşte vertiginos - înmormântarea anilor prin jocul electoral de capre, urşi împăiaţi şi portofelul doldora al buhaielor. Că ziua de mâine va fi mai rea decât ziua de azi nu se mai îndoieşte nimeni.



Românii, posesori zice-se ai unor rodnice fantezii, au inventat ritualuri cărate prin veacuri ca noroiul de pe ciubotele lor, niciodată pierdut. Unele ritualuri s-au subţiat până la schelet, iar trecerea timpului le-a făcut caricaturale. Altele au căpătat fast artistic. Regina Elisabeta, soaţa lui Carol, primind la Palat, în prima ei iarnă petrecută în România, colindătorii, şi-a revenit cu greu din spaima întâlnirii alaiului cu măşti, oameni înveliţi în piei de urs şi de capre, asurzitoare bice şi buhaie, coborât parcă din păgânitate şi din pădurile pline de arătări nedesluşite. Ce popor e ăsta? - se va fi întrebat pesemne Regina. În satul meu persistă încă obiceiul, ca-n crucea nopţii, când facem pasul peste despicătura anilor, să fie înmormântat anul vechi. Urcam, copil fiind, alături de băieţi mai mari, pe dealul cel mai apropiat unde plămădeam, pe scheletul unei prăjini un rug înalt din lemne mai groase şi crengi uscate. Pe alte dealuri se petreceau aceleaşi preparative care-şi găseau fastuoasa dezlegare la miezul nopţii. Cei al căror rug arăta în noapte flăcările cele mai înalte îngropau, prin incinerare, cel mai adânc anul vechi şi slobozeau drum curat noului an. Noi ţopăiam ca nişte sălbatici în jurul focului, iar bucuria acelei clipe era uriaşă, convinşi fiind că anul care vine ne va aduce numai bucurii, ceea ce nu se prea întâmpla nici atunci, aşa cum nu se prea întâmplă nici azi. Trăieşte-ţi clipa! Iată că ne trăiam clipa. Dovadă că din cenuşa ei încolţeşte peste timp, ca acul verde care pleacă dintr-un bob de grâu, amintirea.

M-am uitat, mânat de curiozităţi repede oprimate, în zilele de Crăciun, la  datinile şi obiceiurile culese de diverse televiziuni şi zvârlite ca nadă de audienţă telespectatorului. Trist. Aceleaşi cântăreţe de muzică populară obosite, cu un repertoriu adaptat din mers la  tema "ieslei lui Iisus" asezonată cu ceva manele bolnave de gripe gramaticale, tinerei cu alură de fanţi de cartier gen Fuego, copilaşi obosiţi de orele în care trenurile lor au fost uitate pe câmp îngânând în studiouri refrene extrase, vezi Doamne, din ţărâna vremurilor precreştine, decoruri cu munţi şi zăpadă desenate pe carton şi păstrate în recuzită şi pentru la anul. Încap aici, însă, din belşug, ştiri politice dintre cele mai stranii care sunt şi ele un fel de înmormântări de ani. Românii îşi înmormântează anii şi până la urmă viaţa nu numai prin incinerarea simbolică a trecutului, ci şi prin pârjolirea, fără nici o şansă de salvare, a viitorului. Ultima mare şansă de schimbare a fost făcută cenuşă prin vot. Iată o nouă tradiţie care se naşte vertiginos - înmormântarea anilor prin jocul electoral de capre, urşi împăiaţi şi portofelul doldora al buhaielor. Că ziua de mâine va fi mai rea decât ziua de azi nu se mai îndoieşte nimeni. Anul 2009 a fost cel al uriaşelor împrumuturi. Miliarde de euro care s-au dus deja pe Apa Sâmbetei. Anul 2010 este cel în care începem să decontăm. Banii risipiţi la chef - şi ce chef de zile mari au avut unii - încep să se lase, la trezire, cu stări de rău la pipotă. Necazul e că-i doare burta, prin ricoşeu, şi pe ăia de n-au chefuit, ci au stat pe margini, fericiţi şi mândri că pot căsca gura, nu doar pe cei care au dănţuit şi hăhăit cât a fost anul de lung. Iar ăştia de la urmă, tot tradiţia noastră o zice, învăţaţii cu chermeza îşi revin cel mai iute. Crampele dure vor fi la amărâţii care stau câte doi şi chiar trei într-un pat de spital cu saloane neîncălzite, la cozi pentru ajutoarele sociale care nu mai vin, în casele sărăcăcioase unde lumina nu mai vine fiindcă, facturile rămânând neachitate câteva luni, curentul a fost tăiat. Chilul de ulei şi cele două franzele au rezolvat o zi, două de viaţă. Dar alegerile nu vin săptămânal şi, până la următoarele, chiar şi pufoaica se va toci, iar pilota nu va mai ţine nici ea de cald. Va deveni la români incinerarea speranţelor prin vot o nouă tradiţie?  A devenit.

Presa străină se miră că banii europeni ai României au fost încredinţaţi unei tipe care face reclamă sexi la sutiene şi este suspectată de Parlament pentru chestiuni penale legate de banii publici. Ia să nu se mai mire şi străinii ăştia de tot ce nu pricep. În primul rând România nu mai are de mai multă vreme Parlament. Nici politicieni. Dovadă a impotenţei politicienilor români, jalnici şi caricaturali, e că au dat jos un guvern care a rămas, prin voia unui singur individ, pe scaune cât au vrut muşchii lui. Şi muşchii lui îl vor mai departe. Că a dat unei femei pe care străinătatea o consideră cam decoltată toată vistieria ţării? Ei şi?!

L-aţi văzut pe buldogul Blaga, orgolios până ieri, milogindu-se la instalare de acea femeie să-i scape şi lui vreun sfanţ de cheltuială? Ei bine, acea scenă pe care străinii n-o s-o priceapă niciodată, este cea mai simptomatică înmormântare de ani la români. Dar ce să priceapă nişte amărâţi de nemţi şi de franţuji din ancestralele noastre tradiţii?

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de