x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cum jucăm la ruleta inflaţiei (1)

0
Autor: Adrian Vasilescu 09 Iul 2007 - 00:00

De 17 ani pierdem bani la ruleta inflaţiei. Populaţia a pierdut toate economiile de la CEC in primii doi ani de după liberalizarea preţurilor. A fost injumătăţit mult timp salariul real, au scăzut consumurile vreme de zece ani. Inflaţia s-a jucat cu noi, urcănd şi coborănd de la o lună la alta, de la un an la altul, alergănd pe cai mari pănă in anii 2000-2001.

Apoi, inflaţia a fost adusă intr-un golf liniştit. Dar nota de plată pentru accelerarea reformelor, incepănd din anul 2000, a fost mai dură decăt in anii anteriori. Inflaţia a fost insă tot mai mică, in timp ce creşterea economică a fost tot mai mare.

De austeritate insă nu am scăpat. Chiar dacă ţinta centrală a oricărei activităţi economice nu poate fi alta decăt consumul, o mare parte a populaţiei a fost nevoită, este incă nevoită să consume cu măsură.

Sigur, consumul e legat de producţie. Dacă nu se produce mai mult - şi mai bine!, nu poate să existe consum mai mare. Dar şi reciproca e la fel de adevărată: dacă producţia nu e consumată, pentru că piaţa n-o recunoaşte, producătorul nu-şi justifică existenţa. Urmarea? Va fi nevoit să-şi restructureze activitatea ori să dispară. Ceea ce s-a şi intămplat: mulţi

dintre producătorii care nu au recurs la restructurări au dat faliment.

Nu era insă preferabil ca intăi să fie extins consumul şi abia apoi să crească producţia, cu intenţia bună de... a face ceva pentru oameni? Dacă s-ar fi procedat aşa, ar fi ieşit rău. Cănd, inceput din 2003, trenul consumului a scăpat la vale, au crescut substanţial veniturile şi cererea a explodat. De ce insă inflaţia n-a urcat şi mai mult in loc să scadă? Fiindcă, totuşi, am consumat mai mult decăt am produs. Dar am consumat din import. Inflaţia a scăzut, dar s-a umflat contul curent al balanţei externe.

După 17 ani de la punerea in mişcare a aspiratorului inflaţionist, care "a străns" banii in plus aflaţi la populaţie şi in economie, echilibrul intre cerere (cea solvabilă) şi ofertă nu s-a produs. Desigur, din cauza incetinirii reformelor reale. Pănă in prezent, nici structural şi nici calitativ piaţa de consum nu asigură oferta care să corespundă nevoilor populaţiei. Şi, mai cu seamă, suntem incă departe de o piaţă performantă, care să fie dominată de consumatori. Piaţa e dominată incă de marii producători, unii din cercul monopolului de stat, sprijiniţi de legi care incă se aplică strămb, de legi care incă nu se aplică deloc şi de greutatea cu care societatea noastră inţelege un adevăr fundamental: că nicăieri in lume bunăstarea nu mai e posibilă fără pieţe libere, fără concurenţă, fără performanţă.

Principala cauză a sărăciei noastre a fost şi a rămas ignorarea eficienţei muncii. Cu timpul, munca dezorganizată a inceput să se răzbune. Am trecut prin tot felul de crize, suportăm una şi acum: cererea grăbită a devansat oferta internă de bunuri şi de servicii.

Preţurilor li s-a dat drumul din cuşcă in 1990. Dar mişcările lor s-au derulat

in contratimp cu dinamica economică. Cănd au urcat preţurile, inflaţia atingănd cote de

200%-300%, a scăzut drastic producţia. Aşa că inflaţia n-a corectat dezvoltarea, ci a jucat pe post de aspirator: a adunat de pe piaţă banii pentru care nu există ofertă. Cănd a inceput creşterea, au fost puse "sub control" multe dintre preţurile produselor de bază: la energie, la unele materii prime vitale, dar şi la multe produse alimentare. Din nou creşterea a primit semnale mincinoase şi a greşit drumul.

Trecerea la deplina liberalizare a preţurilor, in ’97, a fost o intervenţie chirurgicală ce nu mai suferea amănare. Pentru că fusese inadmisibil de mult lungită boala preţurilor mincinoase. Dar s-a inchegat greu un sistem de pieţe libere integrate, care să funcţioneze pe principiul vaselor comunicante. Un sistem in care preţurile să primească, la răndul lor, semnale de la cursul valutar, de la dobănzile bancare, de la cotele titlurilor de valoare, dar mai ales de la costurile producţiei. Operaţia, incetinită de mai multe ori, intărziată alteori, nu s-a incheiat. Ea a continuat pănă in anul premergător aderării la Uniunea Europeană, va mai continua şi de aici inainte căţiva ani. Prin corecţii de preţuri.

De ce continuă corecţiile? Pentru că dramaticele deficite din economie, reflectate in buget, in balanţa comercială, in pierderile companiilor cu capital de stat, greu de cuantificat, trebuie totuşi plătite. In acelaşi timp suportăm şi costurile intărzierii in planul eficienţei muncii.

Cum putem scăpa din corsetul ineficienţei ? Numai forţănd drumul ce duce la rezultate maxime cu cheltuieli minime in companiile producătoare de bunuri şi de servicii. Prin consumuri restrănse de materii prime şi de resurse energetice; prin produse mai bune, cu costuri mai mici şi cu cifre de afaceri mai mari.

Pănă in 2009-2010, cel tărziu, Romănia ar trebui să scape de gravul dezacord ce s-a produs intre activitatea economică şi piaţă. In consecinţă, intre economie şi oameni.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   inflaţia

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de