x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cum le vine savanţilor

Cum le vine savanţilor

de Tudor Octavian    |    06 Ian 2010   •   00:00

Patronul unui ziar de bârfe, zvonuri, scandaluri şi can-can-uri îi spune redactorului-şef: "Mă, Dinele, ştii ce m-am gândit eu, să dăm de sărbători şi nişte savanţi din ăştia, de pe la noi, că şi ei sunt vedete". "În felul lor" face redactorul-şef, fără să pară convins.

"Mă rog, în felul lor", continuă patronul ceva mai binevoitor cu părerile altora decât de obicei. După care, tot mai mirat de ce a putut să-i treacă prin minte, îi zice lui Dinel s-o trimită  să-i ia un interviu aşa, mai sprinten, mai pentru cititorii fără pretenţii ai ziarului, pe Andreea, de la cea mai citită rubrică "Blonde în chiloţi".

Din fizica învăţată în liceu, Andreea a reţinut povestea cu Newton şi mărul.
Milioane de copii învaţă în şcoală că gravitaţia e atunci când îţi cade ceva în cap. "Măi, fată - o previne Dinel -, vezi că atomiştii, orice-i întrebi, îţi vorbesc numai despre acceleraţie, neutroni, ventilaţie şi chestii de ale lor. Să-ţi spună şi el ce-a descoperit, dar mai popular, că, la cât creier au minunaţii noştri cititori, s-ar putea să-i doară." Andreea e frumuşică şi băgăcioasă, iar bătrânul fizician atomist V. Popescu-Bîrseşti a păstrat pe orbită un număr destul de mare de protoni, gata oricând să o ia razna când se ivesc prin preajmă câteva nuclee de femeie tânără. Andreea şi-a pregătit interviul cu mare grijă. Oricât de meseriaş ai fi, când scrii şi altceva decât reportaje prin gaura cheii, trebuie să te documentezi. Întrebi în stânga şi în dreapta şi afli că e obligatoriu ca pe un cercetător care a descoperit o lege sau un fenomen să-l întrebi cum i-a venit.
Newton, carevasăzică, aţipise sub un măr când l-a pocnit mărul în cap şi imediat i-a venit inspiraţia. "Dumneavoastră - îl întreabă Andreea pe academicianul Popescu-Bîrseşti - cum v-a venit?"
Pe bătrânul savant naivitatea fetei îl amuză. Un savant e un fel de atom consolat cu faptul că s-a născut pe altă orbită decât ceilalţi atomi. Cât e tânăr, vrea să fie înţeles, însă cu timpul se obişnuieşte cu gândul că s-ar putea să moară ignorat chiar şi de colegi. "Pentru ce am descoperit eu - spune bătrânul - nu există cuvinte în limba română. Iar dacă vi le zic în engleză, n-o să ne înţelegem deloc. De fapt, nu e foarte greu de înţeles, numai că trebuie să vedem ce avem în comun. Dumneata mergi în piaţă?" "Sigur că da", răspunde Andreea vag entuziasmată de felul în care se desfăşoară dialogul. "Mă trimisese soţia în piaţă - spune academicianul -, când un ţigan mi-a vârât un celular sub nas, zicând că e ieftin. Mi-am dat pe loc seama că aşa e şi cu cuarcii, la fel ca şi cu ţiganii, n-au nici o lege sau nu cunoaştem noi ce legi au, şi-i găseşti peste tot."
Andreea notează în carneţel curci în loc de cuarci şi dă din cap pătrunsă de explicaţie. "Ei, uite că ne înţelegem - adaugă Popescu-Bîrseşti -, simţeam eu c-o să ne înţelegem. Îmi vine ca la toată lumea, doar că altă dată, în alt loc şi cu altă ocazie. Nu-i mare lucru din fizica asta cuantică, dovadă că am o pensie mizerabilă, îmi plac omletele cu multă ceapă, o să mă operez curând la ficat şi am în jur un număr tot mai mare de imbecili... Şi, totuşi, încă îmi mai vine. Mulţi dintre prietenii mei, fizicienii atomişti, au renunţat, însă mie, dracu' să mă ia, tot îmi mai vine."

×
Subiecte în articol: editorial