Cum mi-am petrecut criza la Salonic sau umbra unui brac german în Piaţa Aristotelous

“Welcome to Greece, all the streets are open!' (“Bine ati venit in Grecia, toate strazile sunt deschise!') au fost vorbele cu care ne-a intampinat vamesul grec la granita macedoneano-elena in weekendul trecut. Aia era, de fapt, stirea. In ziua respectiva, la momentul respectiv, cand noi treceam granita, nu era niciun protest care sa blocheze vama sau drumurile nationale sau mai stiu eu ce. Veneam de la Belgrad, unde participaseram la o conferinta despre starea presei sud-est europene in plina criza economica. Grecia a fost pomenita obsedant in cele doua zile de discutii, un jurnalist grec prezent in sala simtindu-se nevoit sa intervina de mai multe ori pentru a oferi lamuriri sau a pune, la randul sau, intrebari. La Atena era agitatie mare pe scena politica, premierul grec Georgios Papandreou, acum demisionar, avand nastrusnica idee de a propune un referendum pe tema introducerii masurilor de austeritate impuse de Europa, in schimbul salvarii tarii sale de la faliment. Un referendum care a surprins pana la soc europenii care se dadeau de ceasul mortii pentru a gasi bani pentru Grecia si pentru a salva insasi Europa de la colaps. Comentand pe ton amar situatia din tara sa, ziaristul grec a punctat:'Bine ca s-au gasit sa ne intrebe acum ce parere avem despre planul de salvare. Acum 20 de ani nu ne-a intrebat nimeni nimic, nu s-a mai facut niciun referendum!'.

E-adevarat. Nici la greci nu s-a facut vreun referendum pe tema aderarii tarii la UE, nici la moneda unica europeana, cum nici pe noi nu ne-a intrebat nimeni, oficial, daca dorim in NATO sau Uniunea Europeana. Daca s-ar fi facut referendum, habar n-am care ar fi fost rezultatele. Si, de fapt, nimeni nu stie. Am avut doar sondaje de opinie care aratau, mai toate, ca poporul era etuziasmat de ideea aderarii tarii la NATO, de exemplu, dar oripilat pana la respingere de orice posibila participare la razboaie a militarilor romani. O contradictie flagranta, de altfel, care, poate, la un referendum ar fi fost lamurita.

Inaintand spre centrul Salonicului am inceput sa descoperim supararea grecilor la ea acasa. O coloana de demonstranti cu pancarte si megafoane inainta dinspre bulevardul Egnatia spre Turnul Alb, de la malul marii. Coloana, disciplinata, nu a bulversat definitiv traficul, nici nu a starnit prea multa atentie din partea politiei, iar forfota obisnuita din oras a ramas netulburata. O demonstratie banala, deci. “Ce criza, domnule, niste demonstranti pasnici si cateva megafoane intr-un cor antiguvernamental, in rest, lume multa, forfota pe strazi si-n magazine, aglomeratie in autobuze, circulatie ca la balamuc, cersetori cu ghiotura de toate natiile si culorile si pe la toate colturile, tigani de-ai nostri la furat, negri vanzatori de genti, ceasuri si bratari din margelute, caini vagabonzi supradimensionati si lenesi, stapani pe cate un rond de flori sau colt de strada, pisici, gunoaie', ne-am zis pe moment. Seara, la o bomba de pe malul marii, undeva, la vreo 17 kilometri de Salonic, falsa impresie ca-n Grecia nu se simte criza avea sa prinda radacini. Farfuriile imense, pline-mot cu mancare nu mai lasau loc nici pentru tacamuri, d-apai pentru coatele mesenilor. Ouzo-ul curgea-rau, vinuletul la carafa asijderea, lumea petrecea, iar lautarii cantau de dor si jale. Grecii frecau la matanii. Iar preturile erau invers proportionale cu imensitatea portiilor de mancare.

Asadar, ce criza? Raspunsul incepea sa se intrezareasca abia la inchirierea camerei de hotel: 35 de euro, iar proprietarul era disperat sa ii inhate chiar din prima seara, ca la curve. A doua zi, cand sa mai platim o noapte, bancnota de 100 de euro i-a parut, brusc, martiana. Se uita la ea neputincios – n-avea de unde da atata rest. Seara, la toate posturile de televiziune, breaking-news-ul era rege. In afara de doua canale de muzica, dintre care unul era local, toate televiziunile transmiteau acelasi lucru: votul din Parlament, cu fundal de talk-show ca in Romania: moderatorul si invitatii vorbeau in acelasi timp, ridicand tonul pe alocuri, iar ecranele erau impartite ba in patru, ba in sase, sa prinda cat mai multe transmisiuni in direct. A doua zi, chioscurile gemeau de ziare. Stateau stiva, pe jos, pe langa chiosc si toate, dar absolut toate, inclusiv cele de sport, tratau chestiunea politica. La Carrefour-ul dintre Salonic si Peraia, din apropierea aeroportului, luni dimineata era gol. Raioane intregi n-aveau vreo urma de marfa, la “Carne' trona un singur pui, in magazin erau vreo patru vanzatoare si trei clienti, iar la casa nu exista cititor de carduri. Mi s-a facut brusc frig. Acelasi frig pe care l-am simtit patrunzandu-mi in oase in cea mai aglomerata zona din Salonic: Piata Artistotelous. Un brac german, care a avut candva stapan, dar a fost parasit, bantuie, cu ochii mari si tristi, printre oameni. Se opreste la fiecare, adulmeca, priveste in sus, asteapta sa fie salvat dintr-un loc caruia, evident, nu-i apartine. E slab, n-are pic de vigoare, isi cam taraie un picior, blana ii e murdara, “lumea lui' e un rond de flori. Trei zile la rand l-am gasit acolo, niciodata sezand, in permanenta bantuind printre oameni. Ochii lui tristi mi-au ramas intipariti in minte, iar modul in care cersea “eliberarea' m-a dus, inevitabil, la tragedia greaca. Nu cea de pe scena, ci cea reala. O tragedie in care jucam cu totii. Pentru bracul german din Piata Aristotelous nu s-a gasit un alt stapan. Multi se intreaba de ce pentru Grecia nu se gaseste o solutie radicala: revenirea la drahma. Daca pentru revenirea la drahma am auzit explicatii – e atat de greu de stabilit la ce paritate ar fi calculata moneda greceasca fata de euro si atat de complicat de luat in calcul toate consecintele acestui pas care ar deschide cutia Pandorei in Europa, incat e aproape imposibil de gandit un astfel de scenariu – pentru bracul german care mai amusineaza putin, pana la definitiva epuizare, nu exista decat una singura. Si ne-ar putea-o da, de exemplu, o romanca recent repatriata, dupa ce peste 25 de ani a trait in Creta, unde avea un cabinet veterinar. Iar lista repatrierilor este mai lunga si inca deschisa, precum rana crizei noastre.