Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
M-am trezit la 9 şi ceva dimineaţa – am zis să dorm mai mult, că era „vacanţă de-o zi”. Şi ne propuseserăm să avem o „zi de familie” – în prima parte să gătim ceva bun şi să mâncăm şi apoi, după-amiaza, să ieşim în oraş.
Cum m-am dat jos din pat, mi s-a făcut, în mod suspect, frig. Ceva nu era în regulă. Am înţeles imediat: nu aveam curent. Şi se oprise de cel puţin două ore, dacă în casă era atât de rece.
Am dat fuga la aparatul de apă – sperând că voi mai găsi lichid fierbinte în rezervorul cu robinet roşu. NU. Apa se răcise. Şi cum aragazul nostru este electric, era clar că nu voi avea parte de o cafea aromată şi fierbinte. Deci dimineaţa mea era pe jumătate ratată. Mi-am făcut o cafea solubilă rece. Oribil, dar mai bine decât nimic. M-am aşezat pe canapea, privind pe geam în curte. Chiciură, vânt puternic, cabluri electrice rupte – mi-am imaginat. Am sunat la Electrica. Da, era un mare „deranjament” în zona noastră şi alimentarea cu energie electrică urma să fie restabilită în jurul orei 13:30. Mai aveam de aşteptat trei ore şi jumătate. Mi-am amintit de nişte versuri de demult dintr-un cântec de Bob Dylan: „Personal nu ştiu a cui e vina, atunci când se stinge lumina...”.
Fumând şi trăgând de cafeaua aia cu chimicale, rece şi cu gust metalic, am rezumat: afară vreme oribilă; maşina acoperită de o carcasă tare de gheaţă; în casă frig; fără curent, nu aveam televiziune şi internet; laptop-ul era descărcat – bine că telefonul mobil mergea.
Soţia şi copiii dormeau şi nu avea nici un rost să-i trezesc. Am vrut să citesc, dar cerul era atât de întunecat şi lumina atât de difuză şi murdară, încât ar fi trebuit să stau lipit de-o fereastră ca să desluşesc ceva în paginile unei cărţi. Mi-am verificat mailurile pe telefonul mobil şi apoi mi-am dat seama că ar fi bine să conserv energia bateriei, aşa că m-am oprit.
Am stat pur şi simplu meditând la felul în care în ţara asta nu se înţeleg şi se ratează nişte lucruri atât de simple cum ar fi acum, de exemplu, îngroparea cablurilor de curent şi telecomunicaţii în pământ.
Pe la 11 s-au trezit ai mei, pe rând. Copiii voiau cereale cu lapte cald, dar nu puteam produce lapte cald. Soţia voia cafea, evident. În 10 minute toată lumea era iritată. Vladimir voia să se uite la desene animate la televizor, Alexandra voia internet, iar eu şi soţia tânjeam după o cafea bună şi fierbinte. Din stradă se auzeau lătrăturile şi ţipetele câinilor vagabonzi printre rafalele de vânt.
Pe la 12:30 am sunat iar la Electrica. Din păcate, avaria era gravă şi extinsă şi alimentarea cu energie electrică avea să fie restabilită în jurul orei 15:30!
Ne-am hotărât imediat: ne suim în maşină şi mergem la Feeria. Am avut nevoie de o jumătate de oră să „degivrez” maşina de crusta de gheaţă, ţinând motorul pornit.
La Feeria, o aglomeraţie infernală. Cărucioarele de la hypermarket nu puteau fi folosite pentru că erau efectiv încremenite în gheaţă. Dar circul consumerist al „lunii cadourilor de Crăciun” începuse. Muzică tare, reclame, anunţuri, hoarde de copii, înghesuială şi zgomotul acela iritant al unei gări înţesate de lume. Am găsit cu greu locuri la o cafenea să putem bea în sfârşit o cafea fierbinte. Apoi am făcut ceva cumpărături. La 16:30 am revenit acasă. Da, aveam curent, dar am constatat că nu aveam internet. Astea erau alte cabluri, vezi bine.
După o oră, am avut şi internet. Afară era aproape întuneric. Ziua noastră în familie trecuse pe trei sferturi. La televizor, „mândriile armatei române” defilau pe sub Arcul de Triumf...
