Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dacă George W. Bush ar fi vrut să vină în România şi cu altceva pentru
români decât mărgelele colorate ale vorbelor dulci şi ale gesturilor de
starletă bucureşteană coborâtă în gara din Dolhasca, o decizie privind
ridicarea vizelor ar fi fost cel mai nimerit cadou ce putea fi făcut
românilor. ● Ion Cristoiu
Editorialele zilei
● Tudor Octavian: Rinocerul românesc ● Claudiu Săftoiu: Marea Neagră – gheaţă la mal ● Marian Nazat: România hepatică ● Gabriela Vrânceanu Firea: Gheaţă la mal ● Corina Creţu: Summitul NATO la final ● Dan Dumitrescu: Dinamo şi Rapid, halte ale navetistului perfect
Editorialele zilei
● Tudor Octavian: Rinocerul românesc ● Claudiu Săftoiu: Marea Neagră – gheaţă la mal ● Marian Nazat: România hepatică ● Gabriela Vrânceanu Firea: Gheaţă la mal ● Corina Creţu: Summitul NATO la final ● Dan Dumitrescu: Dinamo şi Rapid, halte ale navetistului perfect
"Am avut un prânz delicios şi, dacă jurnaliştii români nu au gustat încă îngheţata românească, îi îndemn să încerce acest lucru." Aceste vorbe n-au fost spuse – cum s-ar putea crede – la ieşirea dintr-un restaurant de fiţe din Bucureşti de un client invitat să-şi satisfacă burta pe gratis, ci de preşedintele Americii într-un discurs menit a înfăţişa opiniei publice mondiale şi autohtone concluziile discuţiilor bilaterale cu preşedintele României. E singurul lucru notabil pe care l-a reţinut George W. Bush de la o întrevedere la care s-a presupus că s-au discutat relaţiile dintre România şi America. Când a venit însă vorba despre chestiunea vizelor, George W. Bush a scăldat-o. Dincolo de bla-bla-ul cu frustrările românilor, cu am dori să..., ar trebui să ne gândim mai mult, preşedintele american n-a spus nimic concret. Acest moment spune tot despre cum înţelege liderul american relaţia cu ţara noastră.
Din câte se ştie, un număr de state foste comuniste, membre ale Uniunii Europene, nu se bucură de desfiinţarea vizelor de intrare în SUA. Pentru cetăţeanul obişnuit, mai puţin sensibil la chestiuni abstracte, ce fac subiectul preferat al politicienilor – România e aliat strategic al SUA, militarii români sunt apreciaţi de colegii lor americani în Irak şi Afganistan, pentru că se lasă sfârtecaţi de explozii –, chestiunea vizelor e una de prim ordin. Pe fondul birocraţiei, dar şi al aroganţei tipic americane, cetăţenii români care vor să călătorească în SUA sunt supuşi unor tratamente penibile. Zilnic poţi vedea în jurul fortăreţei care e Ambasada SUA, păzită de agenţi americani mestecători de gumă şi de jandarmi români cu un aer bovin, băştinaşi stând ore în şir, paralizaţi la gândul că cea mai mică greşeală le-ar putea bloca plecarea în SUA. Plecare nu pentru a rămâne acolo, ci pentru a-şi vedea rudele sau pur şi simplu pentru a vedea America. Pentru a rezolva problema desfiinţării vizelor, Uniunea Europeană a pretins ca America să negocieze direct cu Bruxellesul. Americanii, tot mai dispuşi să spargă unitatea UE, au decis să poarte negocieri în parte cu fiecare dintre statele care nu beneficiază de desfiinţarea vizelor. Urmare a acestor negocieri, Cehia, Estonia, Letonia şi Ungaria au obţinut desfiinţarea vizelor.
Românilor li se spune de către Traian Băsescu, dar şi de către alţi ştabi că ţara lor e un aliat necondiţionat al Americii, ba, mai mult, că Americii îi dau lacrimile de emoţie când aude numele ţărişoarei noastre. Numai că tot românii au aflat cu stupoare că ungurii, care nu sunt atât de apreciaţi pentru contribuţia la democratizarea crescătorilor de capre din Afganistan şi a proprietarilor de cămile din Irak, beneficiază deja de desfiinţarea vizelor.
La Neptun, atât în timpul conferinţei de presă, cât şi după, preşedintele George W. Bush n-a făcut economie de vorbe dulci la adresa României. Le-a mulţumit românilor în numele poporului afgan, pentru că dau, fără să clipească măcar, carne de tun pe fronturile din Afganistan. Le-a mulţumit, de asemenea, şi pentru "contribuţia cu trupe în Irak". După care a trecut la giugiulirea lui Traian Băsescu. Ştiind de la consilieri că liderii unor ţări mici, pricăjite, precum Traian Băsescu, mor să treacă drept amici ai celor mai puternici oameni ai lumii. George W. Bush nu şi-a precupeţit vorbele dulci faţă de Traian Băsescu. L-a declarat "lider în zona Mării Negre", între noi fie vorba, o aserţiune fără acoperire în realitate, deoarece, pentru a fi lider în această zonă, trebuie să ai o ţară mai mare şi mai puternică decât Turcia, Ucraina şi, mai ales, Rusia. Cum pretenţia de a fi declarat lider regional sau cel puţin raional e un nărav al liderilor români – de la Ceauşescu până la Constantinescu –, Traian Băsescu a simţit nevoia să se uite în oglinda din Albă-ca-Zăpada. După care, amintindu-şi ce citise în avion în dosarul dat de consilieri, preşedintele american s-a referit la căpitanul de vas Traian Băsescu. A fost un prilej de a afla că George W. Bush a bătut atât amar de drum până aici pentru a afla direct de la un fost căpitan de vas ce înseamnă să fie căpitan de vas. Dar, mă rog!, iniţiaţii în politica americană ştiu că nu numai preşedinţii, ci şi guvernatorii practică pe scară largă trucul de a afla dinainte ce profesie are alegătorul din faţa sa, pentru a-l da gata cu o întrebare ce-i dezvăluie alegătorului, tot numai un fior de fericire, că îi cunoaşte profesia.
Dacă George W. Bush ar fi vrut să vină în România şi cu altceva pentru români decât mărgelele colorate ale vorbelor dulci şi ale gesturilor de starletă bucureşteană coborâtă în gara din Dolhasca, o decizie privind ridicarea vizelor ar fi fost cel mai nimerit cadou ce putea fi făcut românilor. Ce-ar fi fost dacă, în loc de a ne binecuvânta cu laudele sale de prisos şi de a ne scălda preşedintele într-o balercă de parfum, ar fi anunţat că a venit în România cu decizia ridicării vizelor? Am fi tras rapid concluzia că preşedintele american ne consideră şi altceva decât nişte băştinaşi de pe ţărmurile Atlanticului, uluiţi că omul alb, venit de departe, are patru picioare: cele ale calului pe care stă în şa!
Din câte se ştie, un număr de state foste comuniste, membre ale Uniunii Europene, nu se bucură de desfiinţarea vizelor de intrare în SUA. Pentru cetăţeanul obişnuit, mai puţin sensibil la chestiuni abstracte, ce fac subiectul preferat al politicienilor – România e aliat strategic al SUA, militarii români sunt apreciaţi de colegii lor americani în Irak şi Afganistan, pentru că se lasă sfârtecaţi de explozii –, chestiunea vizelor e una de prim ordin. Pe fondul birocraţiei, dar şi al aroganţei tipic americane, cetăţenii români care vor să călătorească în SUA sunt supuşi unor tratamente penibile. Zilnic poţi vedea în jurul fortăreţei care e Ambasada SUA, păzită de agenţi americani mestecători de gumă şi de jandarmi români cu un aer bovin, băştinaşi stând ore în şir, paralizaţi la gândul că cea mai mică greşeală le-ar putea bloca plecarea în SUA. Plecare nu pentru a rămâne acolo, ci pentru a-şi vedea rudele sau pur şi simplu pentru a vedea America. Pentru a rezolva problema desfiinţării vizelor, Uniunea Europeană a pretins ca America să negocieze direct cu Bruxellesul. Americanii, tot mai dispuşi să spargă unitatea UE, au decis să poarte negocieri în parte cu fiecare dintre statele care nu beneficiază de desfiinţarea vizelor. Urmare a acestor negocieri, Cehia, Estonia, Letonia şi Ungaria au obţinut desfiinţarea vizelor.
Românilor li se spune de către Traian Băsescu, dar şi de către alţi ştabi că ţara lor e un aliat necondiţionat al Americii, ba, mai mult, că Americii îi dau lacrimile de emoţie când aude numele ţărişoarei noastre. Numai că tot românii au aflat cu stupoare că ungurii, care nu sunt atât de apreciaţi pentru contribuţia la democratizarea crescătorilor de capre din Afganistan şi a proprietarilor de cămile din Irak, beneficiază deja de desfiinţarea vizelor.
La Neptun, atât în timpul conferinţei de presă, cât şi după, preşedintele George W. Bush n-a făcut economie de vorbe dulci la adresa României. Le-a mulţumit românilor în numele poporului afgan, pentru că dau, fără să clipească măcar, carne de tun pe fronturile din Afganistan. Le-a mulţumit, de asemenea, şi pentru "contribuţia cu trupe în Irak". După care a trecut la giugiulirea lui Traian Băsescu. Ştiind de la consilieri că liderii unor ţări mici, pricăjite, precum Traian Băsescu, mor să treacă drept amici ai celor mai puternici oameni ai lumii. George W. Bush nu şi-a precupeţit vorbele dulci faţă de Traian Băsescu. L-a declarat "lider în zona Mării Negre", între noi fie vorba, o aserţiune fără acoperire în realitate, deoarece, pentru a fi lider în această zonă, trebuie să ai o ţară mai mare şi mai puternică decât Turcia, Ucraina şi, mai ales, Rusia. Cum pretenţia de a fi declarat lider regional sau cel puţin raional e un nărav al liderilor români – de la Ceauşescu până la Constantinescu –, Traian Băsescu a simţit nevoia să se uite în oglinda din Albă-ca-Zăpada. După care, amintindu-şi ce citise în avion în dosarul dat de consilieri, preşedintele american s-a referit la căpitanul de vas Traian Băsescu. A fost un prilej de a afla că George W. Bush a bătut atât amar de drum până aici pentru a afla direct de la un fost căpitan de vas ce înseamnă să fie căpitan de vas. Dar, mă rog!, iniţiaţii în politica americană ştiu că nu numai preşedinţii, ci şi guvernatorii practică pe scară largă trucul de a afla dinainte ce profesie are alegătorul din faţa sa, pentru a-l da gata cu o întrebare ce-i dezvăluie alegătorului, tot numai un fior de fericire, că îi cunoaşte profesia.
Dacă George W. Bush ar fi vrut să vină în România şi cu altceva pentru români decât mărgelele colorate ale vorbelor dulci şi ale gesturilor de starletă bucureşteană coborâtă în gara din Dolhasca, o decizie privind ridicarea vizelor ar fi fost cel mai nimerit cadou ce putea fi făcut românilor. Ce-ar fi fost dacă, în loc de a ne binecuvânta cu laudele sale de prisos şi de a ne scălda preşedintele într-o balercă de parfum, ar fi anunţat că a venit în România cu decizia ridicării vizelor? Am fi tras rapid concluzia că preşedintele american ne consideră şi altceva decât nişte băştinaşi de pe ţărmurile Atlanticului, uluiţi că omul alb, venit de departe, are patru picioare: cele ale calului pe care stă în şa!
