x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cum reacţionăm? Ne închinăm Răului?

0
Autor: Petre Roman 27 Aug 2009 - 00:00
"Oamenii cu vorbe rele pe noi ne-au despreunat!", ne avertizează Mihai Eminescu. Spectacolul afacerilor politice din aceste zile nu mai poate fi privit ca un derapaj de la normalitate, nu este doar o succesiune de manifestări greşite, incorecte sau imorale. Avem de-acum dovezi clare că cei care ne conduc (cred că nu toţi) săvârşesc lucruri pur şi simplu rele, transformând cu nepăsare un rău într-o nouă normalitate. Aceşti conducători se duc să se închine lui Dumnezeu, îşi arată poporului credinţa în mari sărbători religioase, cum a fost de curând, la prăznuirea Adormirii Maicii Domnului.

Dar câtă înţelegere şi aplecare mai au ei pentru îndemnuri ca cel din epistola Apostolului Petru (1 Petru 5:2,3): "Păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine (dornici de a servi). Nu ca şi cum i-aţi stăpâni pe cei ce-i aveţi în grijă, ci făcându-vă pilde turmei"? Dimpotrivă, îi vezi cum se erijează în model al propriilor ambiţii, cel mai adesea meschine şi inculte, departe, departe de pilde demne de urmat. Ce ne facem însă, că prin puterea mediatică obligatorie, izvorâtă din poziţia înaltelor funcţii din stat, de preşedinte, de prim-ministru sau ministru, aceste ambiţii netrebnice, antiproductive devin efectiv un fel de pilde rele?

Dacă Omul Mare nu e mare pentru că e model, ci pentru că, aşa cum arăta Petru Creţia, "este o zestre şi o măsură", omul mic cu atât mai mult nu este şi nu trebuie să devină un model.

Cum reacţionăm noi, comunitatea cetăţenilor, temeiul democraţiei? Cu sau fără ştiinţă, eficacitatea Răului pare să ne fi amorţit nu numai voinţa, dar chiar şi gândul de a-l opri. Fără voie îmi revin în minte nenumăratele proteste şi manifestări de stradă ale anilor de început de democraţie după Revoluţie. Dacă atunci ele erau legitime şi cred că şi necesare, astăzi ele ar fi de o mie de ori mai utile şi necesare.

Nu îndemn la răscoală, poate doar la mânie. Cred că e uşor de arătat că pentru un prilej de respingere democratică a vreunui act de abuz politic de atunci astăzi sunt zeci şi sute de situaţii de corupţie cu mult mai grave şi mai periculoase, rămase nesancţionate, căzute în uitarea şi apatia publică. Ador principiul democraţiei, dar pot urî unele forme de manifestare ale sale. Anume acelea în care democraţia se dizolvă în instituţii corupte în care mişună şi se îngraşă privilegiaţii puterii politice dobândite, nu-i aşa, prin votul liber exprimat al cetăţenilor.

Conducători absolut nedemocraţi, propulsaţi de instituţia democratică a votului, s-au plasat în unghiul Răului şi acesta, unghiul, s-a căscat tot mai larg peste ţară. Sunt oameni agresivi, dubioşi, refuzaţi de idee, dar şi de sinceritate şi generozitate. E firesc să ne întrebăm atunci: lucrăm sau nu în zadar?

Chiar dacă viaţa noastră e destul de deşartă şi poate chiar neînsemnată, statornicia noastră e cea care ne mântuieşte, statornicia de a lăsa în urmă lucruri temeinic şi înţelept realizate. De aceea e atât de binevenită întrebarea simplă adresată politicienilor "Ce-ai făcut, dumneata?", care trimite obligatoriu la făptuire de bine, iar nu de rău.

Rangul cel mai de preţ al unui om politic nu vine de la nici o instituţie, fie ea şi aceea de preşedinte al României, ci doar din bunăvoinţa şi, foarte rar, din admiraţia neamului său.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de