Cum rezistaţi? 

Intersecţie! Sens giratoriu! Chestia aia rotundă în care intri doar când eşti sigură că nu joci rolul pisicii negre şi nu tai calea nimănui. Logic, şi ceilalţi fac la fel când tu ai intrat deja. În fine, era o zi normală de muncă, nici mai aglomerată, nici mai liberă decât altele, spre final de zi. Mă opresc la intrare în giratoriu, aştept să treacă maşina care era deja, intru. Traversez cam jumatate din distanţă, virez stânga. Cu coada ochiului drept văd ceva foarte aproape de mine, prea aproape pot spune, şi care pare că vine foarte repede. Logica îmi spune că nu are cum să fie acolo, însă maşinile le conduc oamenii. Aud nişte frâne, observ faţa unui şofer foarte aproape. E clar, nu e unde trebuie. 
Îmi dau seama după cum mişcă buzele că zice ceva şi mi-e clar că orice zice nu conţine cuvântul scuze. Dimpotrivă! Ce citesc eu pe buze par cuvinte scurte, onomatopeice! Îmi zic: „Sunt o doamnă!". Îmi văd de drum, deşi mi-e clar că ori s-a schimbat regula în giratoriu şi eu nu ştiu, ori el a ignorat-o! La prima intersecţie, se opreşte lângă mine. Dă geamul jos. Eu, nu! Văd că mişcă în continuare din buze la fel de sacadat. Nu pare să folosească foarte multe cuvinte şi şi alea sunt foarte scurte! Dacă zic că le latră, mă ceartă acasă câinele! 
Dau geamul jos! Gestul pare să-l uimească şi face o pauză de perorat! Zâmbesc în sinea mea: „Prietene, meseria mea sunt vorbele!". Gândesc asta, nu verbalizez! Altceva îi spun: „Amice, dacă eu eram în mijlocul giratoriului, iar tu ai pus o frână bruscă la intrarea în giratoriu, care din noi doi a greşit?!". Se blochează! Dă să zică ce pare că ştie mai bine, dar se opreşte! Se uită la mine, se uită la maşină, deschide gura, o închide la loc! Închide şi geamul şi-şi mută privirea înainte! Wow, îmi zic, am scăpat! Se face verde, trec şi eu, trece şi el! Accelerează, îmi taie calea - a semnalizat, staţi liniştiţi - probabil vrea să arate că ştie conduce! Sau că are maşină puternică! Zâmbesc!
Trece episodul, opresc maşina. Îmi aduc aminte scena. Omul era tânăr, spre foarte tânăr, părea educat, în alte condiţii l-aş fi catalogat drept un om normal, maşina nici prea-prea, nici foarte-foarte! Vorbele, de birjar! Când am devenit oare atât de nervoşi? Şi totuşi, nişte vorbe logice l-au făcut să tacă! Oare mai avem o şansă? Şi până redevenim oameni, cum rezistăm?