Cum s-a născut ziarul Libertatea

În fiecare sfârşit de decembrie din ultimii 22 de ani îmi aduc aminte de orele de mare tensiune ale zilei de 22 decembrie 1989. Fuga lui Ceauşescu din sediul Comitetului Central – “extras” cu elicopterul din marea de oameni care înconjuraseră clădirea – a fost momentul în care în redacţia Informaţia Bucureştiului a fost luată rapid decizia de a scoate un nou ziar. O primă hotărâre deschisese drumul: ediţia din acea zi, pregătită pentru tipar, nu a mai fost expediată spre rotativă. L-am convins pe redactorul-şef, Dumitru Târcob, să privească lucid situaţia din acele ore ale dimineţii care se schimba rapid. Pe la ora 10 i-am spus că aparatul Comitetului Municipal de Partid nu mai funcţiona – sediul era gol, la telefoanele şefilor care conduceau Capitala nu mai răspundea nimeni. “Nu mai avem editor – Informaţia era “organul” Comitetului Municipal Bucureşti al PCR. Au fost câteva momente de cumpănă până când Târcob, nea Mitică, pentru prieteni, a acceptat să nu tipărim Informaţia cu data de 22 decembrie.
   
În biroul lui de la etajul 2 – redacţia funcţiona în Palatul Brezoianu – au venit câţiva redactori care “dublau” conducerea oficială – din care mai făcea parte şi Florin Rădulescu Botică – secretar general de redacţie şi al Comitetului de Partid, pe lângă Târcob şi subsemnatul, pe atunci redactor-şef adjunct.
   
Domnul Sică – secretar de redacţie, un excelent profesionist al gazetăriei în plumb, a făcut macheta noii publicaţii. Numele Libertatea a venit de la tânărul Buruiană, un ziarist entuziast care a ars prea repede. Stelian Moţiu a scris un editorial, Buruiană avea deja ceva pregătit – un manifest “Tiranul a fost învins”. Poza fugii lui Ceauşescu o făcuse Lucian Crişan la ora istorică 11:52, când ne aflam împreună în piaţa de la CC, “ţinea” interiorul. Un reportaj din noaptea de sânge de la Intercontinental a fost rapid scos de Roşca Stănescu şi Horia Tabacu; Val Voiculescu, Mihai Bărbulescu, Aurel Ghimpu, Marian Cioba, Petru Calapodescu, Octavian Andronic – care avea să devină mai apoi redactor-şef şi apoi director al ziarului, au semnat în acest început de drum al presei româneşti. S-a lucrat cu frenezie, într-o transă care cuprinsese ca o vâlvătaie întreaga ţară. Puţin după ora 14 stăteam în biroul meu şi am sunat acasă. Ceauşescu nu fusese prins, începuseră primele focuri de armă şi i-am liniştit, cât puteam să o fac, pe ai mei. A intrat şeful rotativei, care, într-o formulă ambiguă – domnule, tovarăşe Constantin – mi-a cerut să dau “bunul de tipar”. “M-au trimis la dumneavoastră – mi-a explicat tipograful, scuzându-se parcă. Primul număr al Libertăţii a plecat imediat cu semnătura mea de BT spre tipar. Ora 14:12 minute, îmi aduc bine aminte.
   
Libertatea a rămas un simbol. În ianuarie 2012, la demonstraţiile “Jos Băsescu!”, oamenii fluturau primul număr al ziarului. Câteva muzee îl expun la capitolul “Revoluţie”. Pe internet, ziarul Libertatea din 22 decembrie se vinde cu 45 de euro.