x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cum sa devii genial in numai jumatate de an

Cum sa devii genial in numai jumatate de an

de Tudor Octavian    |    22 Sep 2006   •   00:00

Oricine ii pomenea numele venea cu precizarea: un dobitoc sinistru.

Colonelul Clapocea era neindoielnic un dobitoc sinistru, iar colegii, cunoscutii si chiar generalii care nu avusesera de a face cu el, dar se bazau pe parerea subordonatilor ii ziceau "dobitocul nostru sinistru", ca si cum era vorba despre un titlu universitar sau de un merit consfintit printr-o citare pe armata. Unii trebuie sa se straduiasca din greu ca sa li se recunoasca tampenia. Colonelul Clapocea era tampit in mod natural. Asa se nascuse. La numai cateva luni, dupa ce s-a mutat in vila rechizitionata de la un academician taranist trimis sa moara la Canal, multi au inceput sa-i pronunte numele sinistrului cu teama si cu un soi de evlavie mai degraba civila decat militareasca. Nu fiindca ar fi devenit si mai sinistru. Colonelul Clapocea era la fel de sinistru ca inainte. Isi injura trupa, isi batea nevasta, se imbata ca porcul, se basea in front, scria delatiuni despre superiori la comandament, insa de la un timp avea sclipiri de geniu. Daca intr-o discutie se amintea de Balzac, Clapocea ridica privirea lui de bou patentat in tavan si, la repezeala, fara sa arate ca-si munceste cumva memoria sau ca ar avea si momente de indoiala, insira opt-zece titluri de romane de ale marelui scriitor. "Aha, Balzac - spunea dobitocul sinistru - pai ia sa vedem: Pere Goriot, Comedia umana, Gobseck, Pielea de sagri, Iluzii pierdute, Eug"nie Grandet, Cezar Birotteau, Verisoara B"tte....". Balzac ca Balzac, mai auzisera si altii de el, insa Clapocea parea sa stie, ca Pico de la Mirandola, de parca i s-ar fi pompat o tona de desteptaciune in cap, tot si inca ceva pe deasupra. Sa spunem ca unul din cei trei ofiteri de moda veche, care inca nu fusesera pusi pe liber, aminteau la o betie, nici ei nu stiau de ce, numele lui Immanuel Kant. Nimeni n-ar fi remarcat asta, nimeni nu avea in 1956 motive sa intrebe "Cine mai e si Kant asta, tovarasu’?" Doar Clapocea intra brusc in priza si, cu mutra lui de mocofan indreptata ca retardatii spre tavan, bolborosea: "Aha, Kant, Kant... ia sa vedem ce avem. Avem Critica ratiunii pure, avem Critica ratiunii practice si avem Critica puterii de judecata". Cum rostea cineva un nume de filozof sau de scriitor, indiferent ca era grec din vremea lui Pericle sau de un rationalist francez din secolul al 17-lea, ca Descartes, Clapocea parea sa se trezeasca brusc din vesnica sa mahmureala de dupa bairam si turuia: "Descartes, aha, Rene Descartes! Gata, stiu: Discurs despre metoda". Betivanii ramaneau cu gura cascata si a doua zi tot regimentul afla ca Clapocea iar a avut un acces de geniu.

Evident, un dobitoc, fie el si sinistru, nu devine genial peste noapte. Clapocea primise prin repartitie o vila cu paisprezece odai, pe peretii carora, de jos pana in tavan, academicianul trimis sa-si ispaseasca stiinta in puscarii avea biblioteci. Clapocea era atat de tampit, ca nu nimerea niciodata din prima incercare baia ori dormitorul. Dar avand, ca mai toti coloneii facuti "pe puncte" in anii 1956, mintea odihnita, tot ce citea pe cotoarele cartilor ramanea imprimat pe creier. Clapocea nu reusea saracul de el sa biruiasca o singura pagina cu cititul, dar numele de autori si titlurile, care-i defilau de cateva ori in zi prin fata ochilor, pana la urma le retinea. Nu chiar din prima citire, insa in jumatate de an suficient de multe ca sa tresara, cand auzea de Lucretiu, de Hegel sau de Blaga si sa se trezeasca vorbind intr-un fel de transa de budist revelat: "Aha, Hegel, cum sa nu, Hegel avem: Fenomenologia spiritului, Stiinta logicii, Estetica..."

×
Subiecte în articol: editorial clapocea sinistru