Cum să măsurăm dacă s-a umplut paharul?

De ce au iesit romanii in strada? In­tre­barea nu e naiva, merita pusa, e clar pentru toata lumea ca Raed Arafat a fost doar declansatorul mis­carilor, nu si cauza evolutiei lor. In piete si pe bulevarde vor sa se exprime trei categorii de cetateni. Nucleul initial, destul de mic, pro-Arafat, a dat tonul. Lui i s-a alaturat un grup mult mai mare care are nemultumiri generale de amplitudine si care ex­prima, inainte de orice, disperare.

In fine, acestor nuclee pasnice, dar fer­me li se alatura, la anumite ore, gasti de cartier hotarate, violente, care ajung acolo ca sa practice revolta ca pe un fel de sport extrem. Nu de­can­tez revendicari la acest grup, unifor­me­le si ideea de ordine sunt inamicii lui naturali. Unii dintre membrii lui merg si la meciuri de fotbal, dar nu cred ca vom intelege fenomenul daca il definim ca pe o razmerita a galeriilor. In decembrie rasfoiam pe blog o lucrare a profesorului Grigore Geamanu, aparuta la Paris in 1933: 'Rezistenta la opresiune si dreptul la insurectie'.

Concluzia generala a lucrarii este aceea ca se confirma existenta incontestabila, in teorie si in fapt, a dreptului la revolta impotriva autoritatii care, gestionand de o maniera nedemna afacerile publice, duce natiunea la ruina. Concluzia e valabila mereu. Pe cat de adevarat este ca avem nevoie de un stat cu reguli care trebuie respectate, la fel de important e sa avem si un stat care sa ne respecte prin practicile lui. Daca lucrurile o iau razna, ce facem?

Cei pasnici din strada, pensionari, studenti, familisti saraci, nu au un set de revendicari coerente, au un strigat care pleaca de la ideea ca asa nu se mai poate. In toate cazurile, saracia e dublata, in motivatii, de dispretul manifest al guvernarii din ultimii ani. Nimeni nu ii baga in seama. Exista, undeva la Cotroceni, un set genial de idei care nu e de nasul lor. Moderni­zarea tarii se face fara romani. Lucrurile astea sunt resimtite si constientizate. Imaginea lui Basescu care se rasteste in Moldova sinistrata la o profesoara si ii spune 'Nu vor­besc cu dumneavoastra, doamna, pentru ca mintiti!' pluteste pe deasupra tuturor manifestarilor.

Daca vrem sa depasim asemenea momente trebuie sa schimbam perceptia asta. Si va fi foarte greu. Emil Boc, care vorbeste despre 'dialog' si men­ti­o­nea­za 'cadrul institutional tripartit din Consiliul Economic si Social' e de­vastator prin ridicol si defineste lip­sa de solutii ca politica de stat. Ajungem la un liman doar daca vom crea cetatenilor siguranta ca cineva acolo sus chiar se gandeste la ei, macar o jumatate de ora pe zi.

De aceea, ar fi necesara o masa rotunda a partidelor parlamentare care sa organizeze o a doua 'tran­zi­tie', prin declansarea ordonata a ale­gerilor anticipate, astfel incat socie­ta­tea romaneasca sa-si regaseasca echilibrul si increderea necesare pentru a depasi greutatile crizei actuale – interne si internationale. Alternativa ar putea fi o explozie sociala nec­on­trolata. Macrostabilitatea econo­mi­ca (cata exista) fara stabilitate po­litica si dialog social nu produce efecte in tara si nu asigura credibilitate in exterior.