Cum să prospere România acum?

În ciuda unor date mai degrabă favorabile în ce priveşte situaţia macrofinanciară a României, economia reală stagnează şi se depreciază:
1) Lipsa locurilor de muncă este extrem de grav resimţită în păturile largi, cu stare materială precară ale populaţiei;
2) Întreprinzătorii români, cei ce susţin milioane de locuri de muncă în întreprinderi mici sau mijlocii, sunt sufocaţi de lipsa de credite şi de reglementări fiscale al căror scop continuă să fie susţinerea statului iar nu a economiei;
3) Din 2010 încoace familiile din România au fost obligate să reducă permanent cheltuielile pentru a face faţă datoriilor sau pur şi simplu pentru a supravieţui.
Cu toate că guvernul Ponta s-a născut din revolta românilor împotriva politicilor de tăiere de salarii, supraimpozitării şi suprataxării de tot felul, din care cea mai gravă a fost creşterea TVA- ului cu 5 procente şi a cheltuirii banilor publici în interesul politic şi personal al guvernanţilor conduşi de Traian Băsescu, linia esenţială de guvernare a rămas aceeaşi, adică obedienţa absolută faţă de programele impuse de acordurile cu FMI. Aşa spre exemplu FMI a aplaudat fără rezerve creşterea accizei la combustibili, dar s-a opus categoric la scăderea cu 5 % a CAS-ului la angajator. Ultima măsură, propusă de mult timp de PNL, a fost avansată atât de nepregătită încât nu numai că a fost respinsă după ce Parlamentul a aprobat-o, dar a creat impresia că a fost doar praf în ochi de tipul: "vedeţi bine că noi am vrut dar nu s-a putut...”.
Trebuie spus că refacerea încrederii investitorilor financiari din străinătate în sectorul financiar din România a fost un lucru necesar pentru a evita necazuri grave în sistemul bancar din România şi în capacitatea de plată a datoriei externe în ani de criză acută globală şi îndeosebi europeană. Acordul cu FMI a fost piesa esenţială în acest proces de reconstrucţie. Dar această încredere nu a generat o solidă recuperare economică. Dimpotrivă, scăderea veniturilor reale pentru marea masă de salariaţi şi pensionari a făcut ca în economia reală să persiste o stare de depresie, în multe cazuri insuportabilă. În situaţii de această natură se impun acţiuni guvernamentale concrete de stimulare, în primul rând de ordin financiar, dar şi prin lansarea de proiecte economice care să ajute sectorul privat să se reactiveze.
Slăbiciunile structurale ale economiei româneşti, în primul rând ale industriei producătoare de bunuri industriale sau de consum, sunt, se spune, binecunoscute. Personal nu am văzut încă nici o analiză serioasă pe care guvernul să o fi cerut cercetătorilor (de la Academia Română dar şi celor privaţi) şi care să conducă la concluzii aşezate intr-un plan strategic coerent şi credibil. Ţările cu mult mai avansate (Japonia, Coreea de Sud, Finlanda), dar şi mai aproape de noi (Polonia) au utilizat aceste analize şi o fac mai ales şi acum, după şocul crizei declanşate în 2007.
Tare mi-e teamă că ceea ce pretind eu acum guvernanţilor actuali ai României seamănă cu splendida vorbă populară: "Nu bate cocoşul să-ţi facă ouă!”