x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cum sa vinzi din nou acelasi lucru

Cum sa vinzi din nou acelasi lucru

06 Noi 2004   •   00:00

5+1. Pentru cei mai multi dintre noi, operatia asta artitmetica da ca rezultat 6. Pentru cateva zeci de mii, poate sute, 5+1 se apropie ca putere de seductie de celebrul 4x4. Si nu e o adunare, ci un acronim care defineste una dintre caracteristicile fundamentale ale unui sistem audio home cinema. Cinci difuzoare (mai mult sau mai putin) normale, plus unul de basi.

Visul adolescentilor si nelinistea varstnicilor din apartamentul de dedesubt. Dar si speranta industriei electronicelor, lovita greu de realitatea ca, in lumea dezvoltata, fiecare are deja casetofon, televizor, plasma in baie si monitor LCD in dressing.

Ce face un sistem home cinema? Foarte simplu: ce facea si difuzorul de la televizor sau cel de la magnetofon. Zgomot. Sau muzica, daca preferati. Noutatea de marketing este experienta sunetului spatial, care pare ca vine din toate directiile. Dar si marginea de profit a producatorilor. Care fac mai multi bani cand va vand un sistem 5+1 decat atunci cand va vand doua combine cu un acelasi numar de difuzoare. Firesc: moda (sau cheltuielile de cercetare, spun ei!) se plateste. Iar cand se plateste scump o numim pur si simplu lux si suntem si mai fericiti sa ne-o putem permite.

Despre asta a fost vorba si saptamana aceasta la Bucuresti, unde o expozitie de scule audio-video scumpe a atras adolescenti (cu bataturi de la mouse si joystick-uri) si domni in Armani (cu card-uri uzate de atatea drumuri in ATM-uri si POS-uri). Sigur, numai ultima categorie isi poate permite si achizitia, insa si cei fara bani primesc acolo un lucru extrem de pretios: cultura calitatii. Cei sapte ani de-acasa ai valorii, ai lucrului facut cum se cuvine, cu interes si dragoste de meserie. O demonstratie practica a respectului fata de client si de banii sai.

Sunt valori pe care media le va trece cu vederea, preocupata cu etichetele de pret ale difuzoarelor de 20 de mii de euro. Totusi dincolo de aparenta nerusinare de a cere pretul unei masini pe obiect de mobilier care pur si simplu sta intr-un colt se afla si altceva: forta unei idei de marketing foarte simple. Care se poate expune in cateva cuvinte: hai sa le vindem din nou acelasi lucru.

Nu e o critica, ci o constatare facuta cu placere. Exista piata pentru asa ceva in fiecare dintre noi. Alminteri n-am mai vedea divorturi si amante, despartiri de masini cu doar 20 de mii de kilometri la bord sau achizitii de telefoane noi, desi cele vechi suna in continuare la fel de bine ca in ziua in care le-ai cumparat. In fond, universul lucrurilor pe care ti le aduce societatea de consum e destul de limitat. Iar singura solutie de supravietuire pentru multe dintre firmele care si-au dotat toti clientii cu produsele lor este drumul in sus, spre marfurile premium. Si spre nevoile din ce in ce mai obscure, dar la fel de arzatoare ca foamea si ca setea, odata descoperite.

Sa va dau cateva exemple: difuzorul de inalte cu membrana din materialul Cutare, de 1.000 de dolari bucata functioneaza pe o plaja de cativa herti - aproape de nivelul de la care urechea nici nu mai percepe sunetul. Dai banii nu pentru ca i-ai auzi tot sunetul, ci pentru ca te simti bine sa-l ai acolo. La fel televizorul LCD de mari dimensiuni - e cu mult mai scump decat unul cu tub catodic clasic, la exact aceeasi calitate a imaginii. Si aici platesti insa pentru ceva ce lipseste: cutia din spatele ecranului. 5.000 de dolari pentru un metru cub de spatiu? Orice agent imobiliar ar fi calcat cu betoniera pentru o asemenea oferta. Sony si Panasonic fac insa bani cu ea.

Multi ar spune ca intr-o tara saraca, astfel de probleme sunt complet nelalocul lor. Expertii in lumea a treia au insa o scuza, daca avem nevoie de ea: saracia incepe cu lipsa de idei.
×
Subiecte în articol: editorial