x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cum se formează intelectualii

0
Autor: Tudor Octavian 18 Aug 2010 - 00:00
Căminul şcolii de Arhitectură se găsea la doi paşi de Piaţă. Când îmi era foame, mă duceam în Pia­ţă şi ciuguleam o ridiche dintr-un loc, o roşie dintr-altul. Bani de cum­părat nu aveam, iar foame îmi era tot timpul. Ciugulitul are o calitate şi un defect. Îţi dă senti­mentul că rezişti demn, fără să cer­şeşti şi să furi, dar îţi cronici­zea­ză senzaţia de foame. Oricât ai fi de sărac, dacă insişti şi cauţi, gă­seşti. Aveam douăzeci de ani, nu aveam bursă, bani de acasă pri­meam puţini, însă insistam şi gă­seam. De pildă, găseam conser­ve cu lapţi de peşti oceanici din Iu­gos­lavia. Deoarece erau ieftini, cum­păram câte treizeci de con­ser­ve deodată şi mâncam câte una la prânz cu ridichi, roşii şi frun­ze de salată ciugulite din pia­ţă cu o seară înainte, la golirea ta­ra­belor. Aş fi putut ciuguli pe mai departe nişte legume şi la prânz, ca mai înainte de des­co­pe­rirea conservelor cu lapţi, dacă un zarzavagiu n-ar fi zis, privindu-mă ca pe nişte lapţi ieftini ai societăţii: "Ia, mă, d-acilea, o roşie că eşti entelectual!".

Nu există ceva mai oribil ca lapţii din conservele iugoslave de ju­mătate de kil. Şi acum, când po­menesc de ei, îmi vine să vomit. To­tuşi, în 1962, ei reprezentau ul­tima soluţie intelectuală. De foame, de sărăcie lucie, am trecut de mai multe ori prin astfel de soluţii intelectuale. Urăsc lapţii de peşti oceanici în ulei, ba­na­ne­le, brânza şi sarmalele de pot. Un unchi de-al meu, de la ţară, care lucra noaptea la lăptăria CAP-ului, aducea în fiecare di­mi­neaţă o bucată de brânză şi adormea zicând: "Na, mâncaţi mă, flămânzilor, brânză". Timp de treizeci de ani, cât a lucrat la brân­zărie, unchiul Mihalache a ciu­gulit de la stat 28.950 bucăţi de brân­ză. În vara în care m-am dus să mă întremez la ţară, alb ca brân­za din cauza lapţilor, am mân­cat zilnic brânză sau mân­căruri pe bază de brânză: ciorbă de brânză, friptură de brânză, to­că­ni­ţă de brânză, compot de brân­ză şi, fireşte, plăcinte cu brân­ză. Dar nu atât amintirea ace­lor festinuri albicioase mă face să detest brânza şi nici faptul că, ve­nind alb la faţă ca lapţii, am con­tinuat să studiez arhitectura alb ca brânza, cât podul casei un­chiului de la ţară. "Atât avem voie să ciugulim", spunea el, o bucată în fiece noapte. Cu toate acestea, brân­za de ciugulit nu putea fi do­ve­dită întotdeauna, iar ce ră­mâ­nea era dusă în pod, unde se usca şi după un timp se îngălbenea se­mă­nând cu săpunul de rufe. Odată, când bucata de brânză proas­pătă n-a ajuns pentru toţi, un­chiul m-a trimis în pod, după un calup uscat. Din gre­şea­lă, am adus o bucată de săpun, pe care l-am mâncat, făcând clă­buci. E normal să urăsc şi săpunul de ru­fe, nu contează dacă e proas­păt sau uscat. "Mă, voi ăştia intelectu­a­lii - mi-a zis la plecare un­chiul um­plându-mi geamanta­nul cu brân­ză şi, pro­babil, săpun - ia ui­ta­ţi-vă la voi ce ne­hrăniţi sun­teţi. Mă­car de-ar tra­ge ţara vreun fo­los de la voi!" De atunci, n-am mai avut nici o în­doială în ce pri­veş­te viitorul re­la­ţiei dintre clasa mun­citoare şi in­te­lec­tu­a­l­itate, în sen­sul că n-o să existe niciodată o relaţie. Poate doar una pe bază de lapţi, banane, foame şi brânză saponificată.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de