Cum se pierde un timp preţios

STUPIDA BĂTĂLIE DIN PNL ● N-avem nici măcar o schiţă de politică menită a atrage în partid noi personalităţi sau de întărire a unor structuri din te­ritoriu. Să nu-şi dea seama liderii PNL că timpul n-aşteaptă?!

Atât Ludovic Orban, cât şi Crin Antonescu şi-au declarat deja platforma de pe care vor să-l răs­toar­ne pe Călin Popescu Tă­riceanu. Am o pă­rere bună despre aceşti doi fruntaşi PNL. Îmi pare rău s-o spun, dar domniile lor nu aduc ni­mic nou faţă de platforma fostului şef al guvernului. Traian Băsescu e identificat în conti­nuare drept principalul adversar al partidului.

Va lupta mai bine PNL împotriva tendinţelor autoritariste ale lui Traian Băsescu decât a fă­cut-o până acum, sub conducerea lui Călin Po­pescu Tăriceanu? Am serioase îndoieli.

Putem presupune şi că nu există nici un motiv temei­nic al contestării lui Călin Popescu Tăriceanu ca şef al PNL. Putem presupune că liderii PNL, scă­paţi de pericolul Traian Băsescu (în chip iluzoriu, desigur), îşi îngăduie să se joace niţel de-a bătălia pentru putere. Şi aceasta e o mare pros­tie. Din următoarele motive:

a) Sub conducerea lui Călin Popescu Tă­ricea­nu PNL a înregistrat performanţe uni­ce în istoria sa de partid condamnat de FSN-iştii de ieri şi de azi la dispariţie. În timp ce un partid precum PNŢCD a dis­părut practic, lucrat din interior de agen­ţii serviciilor secrete şi din exterior de diversionişti precum Traian Băsescu, PNL a reuşit nu numai să supravieţuiască, dar şi să creeze una dintre cele mai eficiente guvernări postdecembriste. Acestei performanţe strălu­cite pentru un partid care nu şi-a avut rădăci­nile în fostul Partid Comunist Român, precum PSD şi PD-L, i s-a adăugat scorul de excepţie obţinut la scrutinul din 30 noiembrie 2008. Ce motive ar fi, în aceste condiţii, să pui în discu­ţie, fie şi teoretic, şefia lui Călin Popescu Tăriceanu?! Felul în care partidul s-a comportat la guvernare? Ar însemna ca PNL să-şi piardă, în bătălia pentru a se afirma pe scena politică a ţării, tocmai argumentul său crucial: prestaţia excelentă din cei patru ani de guvernare.

b) Guvernarea PD-L-PSD se dovedeşte una din­tre cele mai slabe din istoria postdecem­bris­tă a României. În aceste condiţii, rămas în Opoziţie, PNL are şanse unice de a-şi spori capitalul politic. Pentru asta ar trebui însă ca parti­dul să acţioneze ca un tot unitar, ca o ma­şină­rie de critică a guvernării.

Iată însă că PNL, în loc să se concentre­ze pe critica guvernării, se macină într-o  stupidă bă­tălie internă, cu atât mai stupidă cu cât n-are un motiv public te­mei­­nic. Desigur, până la Con­gresul din 20-21 martie 2009, PNL va continua campania de denunţare a guvernării. Opinia publi­că de la noi, mai ales în condiţiile unei pre­se interesate aproape în exclusivitate de conflicte, va fi aten­tă doar la bătălia dintre cei ce şi-au anunţat candidatura. Semnalele de critică a puterii se vor pier­de. Şi astfel, chiar dacă la Congres, Călin Popescu Tăriceanu va fi reales, PNL nu va beneficia în această perioadă de capitalul politic uşor de dobândit ca singur partid de Opoziţie. De altfel, chiar şi până acum partidul n-a făcut prea mare lucru în bă­tă­lia împotriva Puterii.
Cu mici excepţii, foştii miniştri sunt practic inexistenţi pe scena noastră publică. Unde e Teodor Meleşcanu? Dar Cristian David sau Paul Păcuraru? Asta pentru a ne referi doar la câteva dintre departamentele cu mari probleme ale actualei guvernări.

c) Respingătoarea alianţă dintre PD-L şi PSD în vederea unei jefuiri mai eficace a ţării a făcut ca, la ora actuală, PNL să rămână singurul partid de Opoziţie din România. Unor politicieni minim dotaţi această situaţie ar trebui să le dea sentimentul unei responsabilităţi majore. Atât faţă de partid, cât şi faţă de ţară. Faţă de partid, pentru că dictatura FSN-istă se va strădui din răsputeri, folosind şi trusturile mediatice ale PD-L şi PSD, să distrugă singurul partid de Opoziţie din România, într-un efort de reeditare a practicilor din anii 1992-1996 împotriva CDR. Faţă de ţară, deoarece, în condiţiile unei Puteri atât de zdrobitoare, derapajele antidemocratice trebuie să fie contracarate de o formaţiune de Opoziţie cel puţin unită la nivelul liderilor.  
Un Congres extraordinar al PNL s-ar fi impus. Nu la finele lui martie, ci la înce­putul lui ianuarie 2009. Acest Congres ar fi trebuit să fie consacrat în întregime mij­loacelor de luptă ale partidului în noi­le condiţii, cele ale unei Puteri zdrobi­toa­re, întruchipată de guvernarea PD-L-PSD, condusă de Traian Băsescu. Au trecut, iată, două luni de când PNL se află în Opoziţie. Nici până acum însă n-avem o atitudine a PNL faţă de UDMR, formaţiune şi ea exclusă de la guvernare. N-avem nici măcar o schiţă de politică menită a atrage în partid noi perso­nalităţi sau de întărire a unor structuri din teritoriu. Să nu-şi dea seama liderii PNL că timpul n-aşteaptă?!