Cum se poate scapa de un amic politic incomod

Februarie 1909. Alexandru Marghiloman, fruntas al Partidului Conservator, face o interpelare in Parlament impotriva ministrului de Razboi, nimeni altul decat generalul Averescu.

Acuzatiile sunt de o maxima gravitate: delapidare de bani publici in afaceri cu furnituri, raiul coruptiei romanesti dintotdeauna. Demnitarul raspunde neconvingator. Marghiloman era din Opozitie. In astfel de imprejurari, partidul de la Putere isi apara oamenii. Nici vorba de a da dreptate dusmanilor politici. De data asta, lucrurile se schimba. Premierul Ionel Bratianu tine un discurs prin care ii cere generalului demisia. Generalul refuza. Ionel Bratianu apeleaza la un siretlic. Prezinta Regelui Carol I demisia guvernului liberal. Insarcinat tot el cu formarea noului guvern, Ionel Bratianu infatiseaza o lista din care lipseste doar generalul Averescu.

Ce se intamplase? Alexandru Marghiloman fusese pus sau poate doar sugestionat sa-l atace dur pe Averescu. Ionel Bratianu avea informatii ca ministrul sau era omul lui Take Ionescu (liderul Partidului Conservator-Democrat) in guvern. Ca sa scape de el, premierul apeleaza la siretlicul cu adversarul din politica sau din presa. Daca tovarasul sau amicul de care vrei sa scapi bombane, ii invoci scandalul declansat, pentru a carui stingere esti constrans sa renunti la el. Evident, cu cea mai deplina tristete in suflet! Intamplarea e relatata si de Pamfil Seicaru in eseul "Ionel I.C. Bratianu, arhitectul Romaniei Mari", revista Carpatii, I, nr. 3, 10 septembrie 1954. Numai ca temutul pamfletar ii gaseste legendarului prim-ministru liberal un motiv mai subtil: Averescu condusese direct represiunea de la 1907. Era, asadar, un personaj compromis, de care seful guvernului era musai sa scape:

"Ionel I.C. Bratianu vroia sa se debaraseze de ministrul de Razboi, generalul Averescu, care executase represiunea, azvarlind intreaga raspundere asupra executantului; eterna poveste a tapului ispasitor. Mijlocul folosit a fost o interpelare a lui Alexandru Marghiloman asupra unor nereguli savarsite la Ministerul de Razboi. Generalul Averescu avea ca secretar general pe generalul Hartel. Acesta se cam gresise cu adaosul de preturi la furniturile de fan pentru armata. Ionel Bratianu furnizase lui Marghiloman documentarea necesara, astfel ca dovezile de incorectitudine erau strivitoare; generalul Hartel a fost nevoit sa demisioneze din armata, iar generalul Averescu s-a retras din guvern. Bratianu a demisionat si a format un nou guvern cu generalul Crainiceanu la Razboi".

Pamfil Seicaru merge mai departe cu descrierea intamplarii. Averescu nu va sta cu mainile in san. Represiunea fusese ordonata de Ministrul de Interne, condus direct de premierul Ionel Bratianu. Victima apeleaza si ea, la randu-i, la un adversar al guvernului si al Partidului Liberal: La cotidianul Adevarul al lui Constantin Mille:

"Generalul Averescu nu se putea resemna sa primeasca aceasta lovitura piezisa, fara sa reactioneze. Avea toate dosarele represiunii care faceau dovada ca exagerarile au fost datorite cererilor exprese ale prefectilor, deci raspunderea revenea, indirect, ministrului de Interne. O ampla documentare i-a fost furnizata lui Const. Mille care a inceput prin Adevarul seria de articole "Ororile inutile", facandu-i responsabili pe Rege si pe Ionel Bratianu de executarea a 11.000 de tarani. O prima lovitura pentru guvernul liberal: se descoperea numarul exact al victimelor, dovedindu-se mincinoasa cifra de 3.000 marturisita de guvern. Era suficienta o cat de superficiala rasfoire a dosarelor ca cineva sa nu fie ingrozit de violenta, in buna parte inutila, a represiunii. Campania dusa cu tenacitate de Const. Mille nu era de natura sa-i creeze noului sef al partidului liberal o atmosfera simpatica".

Dupa decembrie 1989 nu putini au fost politicienii care m-au intrebat, loviti strasnic de dosarele aparute in presa sau invocate in discursurile Opozitiei, cine le-a facut-o. Buimaciti de-a binelea, cautau autorul printre dusmanii cei mai inversunati. Le-am spus sa-si indrepte atentia catre amici si nu catre dusmani. Cel putin asa ne invata bordelul politic din istoria patriei.

NIMIC NU SE PIERDE

Seful Miscarii Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, la Procesul din mai 1938. Mai precis la mascarada de Proces pusa la cale de catre Carol al II-lea. Potrivit marturiilor, Capitanul a vorbit in apararea sa timp de sapte ore neintrerupt. Scrie Horia Sima in Pagini din Istoria Garzii de Fier: "Numai un singur fotograf a fost admis in sala. Era omul Sigurantei. Acesta a luat poze exclusiv in directia bancii acuzatului". Imaginea lui C Z Codreanu vorbind la Proces urmeaza sa apara in cartea aflata sub tipar "Istoria ca telenovela", alaturi de alte fotografii inedite.

LUMEA PRIN CARE TREC

Si comunistilor le placea sa fie gadilati la sezut Aprilie 1946. Campania electorala duduie din toate motoarele. Dreptatea penetista ii ataca violent pe Parhon, pe Sadoveanu, pe Calinescu pentru colaborationism. Comunistii socotesc ca e nevoie de un contraatac. Chiar daca pirpirie, democratia are un cuvant de spus. Tovarasii n-au ajuns la siguranta pe care dictatura o da tuturor politicienilor. Sunt constransi sa se bata cu armele unui regim pe care-l refuza organic. In consecinta, N.D. Cocea si Gala Galaction urca Dealul Martisorului pentru a-l cumpara pe Arghezi cu 200.000 de lei articolul de campanie impotriva celor care-i injurau pe Parhon si pe Sadoveanu. Din scrisoarea lui N.D. Cocea catre tovarasul Rudenco, aflam reactia temutului pamfletar: "Voi scrie articolul, pentru ca prea mult isi bat joc politicienii de noi, dar bani nu primesc. Tu stii ca sunt sarac si ca abia pot sa-mi hranesc pe ai mei cu ce bruma castig. Ma tocmesc ca un oltean cu cei care vor sa-mi cumpere versurile, proza sau numele pe afise, dar de vandut nu mai vand". N.D. Cocea pleaca cu banii pe care ii da inapoi lui Rudenco. Pleaca insa si cu o extraordinara observatie, trimisa si ea, la 15 aprilie 1946, aceluiasi tovaras Rudenco: "Oameni ca Ivascu sau Pas, pe care i-am cunoscut ca slugi de casa ai lui Danescu la legionara "Vreme" au vadit mai multa trecere la comunisti decat un om care a putut sa intinda mana uneori, dar care n-a fost sluga niciodata. Nu fac o vina speciala comunistilor. Sunt si ei ca toti ceilalti. Au aceeasi slabiciune ca si ciocoii, pentru transfugi si renegati. Oameni sint. Le place sa fie gadilati la sezut. Isi pleaca urechea la mormaielile lichelelor simpatice, decat la glasul iritant al adevarului". Observatie extraordinara de scriitor care a vazut multe la viata sa. Comunistii sunt la fel ca politicienii anteriori, pe care-i combateau jurand pe icoana unui ideal. La fel ca politicienii de azi, care si ei "isi pleaca urechea la mormaielile lichelelor simpatice".

BARFE

Sarmalele de dupa executie Dupa ce l-au executat pe Nicolae Ceausescu, intorsi la Bucuresti cu elicopterul, Victor Athanasie Stanculescu, Virgil Magureanu, Gelu Voican Voiculescu, Gica Popa si altii s-au dus direct la masa. Au mancat sorici, carnaciori oltenesti, sarmale cu smantana, placinte poale-n brau, cozonac. Au baut whisky Johnny Walker si vin alb. In tot acest timp, cadavrele lui Nicolae Ceausescu si al Elenei Ceausescu zaceau varate in foi de cort, ca niste legaturi de scanduri, in marginea stadionului Steaua. Era 25 decembrie 1989, Craciunul! Povesteste toate aceste lucruri insusi Victor Athanasie Stanculescu in excelenta carte-interviu a lui Dinu Sararu "Generalul Revolutiei cu piciorul in ghips". Mizeria din exil Vasile C. Dumitrescu scrie in "O istorie a exilului romanesc" (1944-1989) ca Pamfil Seicaru ajunsese in exil muritor de foame. In 1976, in Germania, autorul il duce pe banii lui la doctor. Fiica-sa, Viorela Vergne, lucrand in Franta, ii trimitea cu chiu, cu vai, 250 de marci pe luna. Printre altele, Seicaru suferea de hemoroizi. In 1976, repezindu-se pana la Madrid, gazetarul isi aduce o perna colac, folosita la statul pe scaun. Si cand te gandesti cine era Pamfil Seicaru pe vremea cand conducea Curentul si-i facea pe ministri sa nu doarma de frica editorialelor sale!

UN SECOL IN IMAGINI

Iunie 1961, Viena. John F. Kennedy si Nikita Hrusciov se intalnesc pentru prima oara. Peste un an si ceva, in octombrie 1962, va izbucni Criza rachetelor din Cuba