x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cum se ruinează statul roman şi ce ar fi de făcut

0
Autor: Petre Roman 12 Feb 2009 - 00:00

La început de nouă guvernare acelaşi blestemat scenariu: împărţirea postu­rilor statului. Oportunismul politic scă­pat de sub orice control nu e altceva de­cât "goana după ciolan", căci numi­rile făcute astfel sunt în realitate nu­miri pe bani şi influenţă.



Setea perpe­tuă, nepotolită după bani adunaţi cu sacoşa (intenţionat nu pun ghilimele, căci adesea e vorba - fizic - despre sa­coşe cu bani), bani câştigaţi atât de uşor, fără nici un merit, este caracteristica comportamentului deşănţat al clientelismului politic. Cum să nu dai, să zicem 200.000 euro - în concepţia instalată acum - pentru a obţine un post din care vei "mulge" cel puţin câ­teva mili­oane de euro? La o astfel de so­coteală, competenţa, experienţa şi seriozitatea candidatului nu contează. Dim­potrivă, aceste calităţi sunt periculoase pentru funcţionarea "schemei". Asta e ruina statului român. Gravitatea fără precedent a situaţiei constă în anularea şi coruperea instituţiilor de veghe şi or­do­nare ale statului devenite instrumente la dispoziţia complexului politico-şpă­gar. Nu acesta e capitalismul adu­cător de avuţie şi nu e nici democraţie.

Dar să vorbim pur şi simplu despre statul român. Când imediat după Re­voluţie am desfiinţat Consiliul Central de Control Muncitoresc al Activităţii Economice şi Sociale (asta chiar "sună ca dracu'") am făcut-o pentru a ne debarasa de abuzurile regimului comunist. Însă menirea de principiu a instituţiei nu trebuia şi nu a fost anulată. Scopul era acela de a controla toate cheltuielile făcute cu bani publici şi, mai mult, de a evalua oportunitatea acestora. De aceea s-a creat mai întâi (1990) Corpul de Control al primului-ministru, iar apoi (1991) Curtea de Conturi.  Minimalizarea statului sub pretextul că  e un prost gestionar a căpătat proporţii absurde. Forţele pieţei de la sine nu vor opera pentru realizarea interesului public. Când interesele private subordonează binele public ne aflăm pe partea greşită a capitalismului, în contradicţie cu Uniunea Europeană şi contrar intereselor societăţii democratice. Dar, din păcate, ne aflăm în România. Cei care nu au nevoie de şcoli sau universităţi publice, fiindcă îşi trimit copiii la cele mai bune instituţii private în ţară, dar mai ales în străinătate, nu au nevoie de spitale publice, fiindcă le au pe cele din străinătate, nu au nevoie de o justiţie imparţială, fiindcă au cei mai "tari" avocaţi sunt şi cei (evident nu toţi) care proclamă că rolul statului e până la urmă o "gogoriţă comunistă". Socialismul s-a dovedit un sistem economic greşit şi falimentar, iar capitalismul nu e "un rău necesar impus de Occident". Afirm de câte ori simt nevoia că singurul tratament al sărăciei este crearea de avuţie, iar avuţia înseamnă, firesc, oameni care fac bani. Cu cât sunt mai mulţi aceia care fac bani cu atât societatea e mai prosperă. Însă a face bani nu este totuna cu a fura statul. Furtul statului, adică al cetăţeanului, se face pe două căi: (1) prin evaziune fiscală şi (2) prin corupţia şi coruperea administraţiilor publice la toate nivelurile.

Explicaţia stării intolerabile din prezent este în bună măsură cea dată de Adrian Marino: "Noua clasă (politică) de azi nu e produsul unei iniţiative şi activităţi economice libere, ci al etatizării sistematice a aparatului de stat". Reducerea cheltuielilor pu­blice, atât de categoric necesară, nu înseamnă blocarea investiţiilor sau activităţilor economice, ci, în primul rând, creşterea gradului de utilizare a banului public şi a gradului de recupe­rare a impozitelor datorate statului. Li­bertatea pieţei nu poate fi acceptată cu preţul "îngenuncherii" instituţiilor de bază ale statului. O asemenea spirală de degradare a autorităţii administrative nu s-a înregistrat vreodată într-un stat de civilizaţie occidentală. Trebuie sto­pată deîndată tendinţa de depreciere a statului şi stabilizat un nivel rezonabil şi verificabil al activităţilor de control al cheltuirii banilor publici în toate ad­mi-nistraţiile. Faţă de nesimţirea care i-a cuprins pe (prea) mulţi politicieni ro­mâni s-ar impune vreo două revoluţii: una antifraudă şi alta anticorupţie.

Şi parcă ar mai fi nevoie şi de a treia: revoluţia antibirocratică.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   statului,   bani

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de