Cum sunt francezii

Am citit recent o carte aparuta acum doi ani in Franta, scrisa de un jurnalist canadian francofon, Louis-Bernard Robitaille, si intitulata 'Acesti imposibili francezi'. Un adevarat ghid, subtil si amuzant, inteligent si documentat, despre ca­racterul, stilul, modul de a fi al francezilor. Citind aceasta carte, mi-am confirmat de altfel propriile observatii adunate timp de aproape 25 de ani de stat in Franta.

'Francezii sunt neseriosi', asa isi incepe scriitorul canadian cartea, pentru a demonstra apoi ca aceasta 'neseriozitate' este o imensa calitate. Mai ales daca o comparam cu lumea anglo-saxona. Cand cei mai multi occidentali sunt obsedati de bani, de cariera, de eficienta, de achizitionarea a cat mai multor bunuri si proprietati, precum si de alte si alte 'idealuri' materialiste, pentru francezi valorile esentiale raman 'arta de a trai', bucuria de a sta la masa si de a conversa, interesul pentru arta si literatura, relatiile umane si pasionale… Ce bine ca exista acesti 'francezi neseriosi', scrie Louis-Bernard Robitaille, pentru ca altfel lumea ar fi atat de uniforma si atat de saraca.

Personal am descoperit si eu, in cursul celor 25 de ani de cand traiesc in Occident, ce inseamna a lua masa cu niste francezi. Daca in Anglia sau in Statele Unite oamenii care se vad la un 'party' incep sa vorbeasca in mod natural si foarte repede despre bani, despre valoarea unor bunuri sau despre tot felul de subtilitati in materie de investitii, in Franta, orice subiect legat de bani este tabu. Sigur, francezii sunt in general 'des grognards', altfel spus se plang tot timpul ca lucrurile nu merg bine, dar niciodata nu-si etaleaza pe fata reusita materiala si nu deschid discutii despre cat castiga si ce fac cu banii.

Louis-Bernard Robitaille ii mai lauda pe francezi pentru modul in care se comporta in strainatate. Chiar daca in Franta ei sunt divizati in partide, grupuri culturale si mici parohii afective, in afara tarii francezii fac toti bloc comun pentru a apara imaginea Frantei. Chiar si presedintele cand este in calatorie in afara tarii nu raspunde niciodata la intrebari de ordin intern. Nu ma pot impiedica sa nu compar aceasta atitudine a francezilor cu ceea ce spun romanii despre Romania cand sunt in strainatate. Deja ca presa occidentala nu este tandra cu Romania… iar romanii, deseori, in loc sa atenueze aceasta privire unilaterala, adancesc si mai mult partea negativa. Mi s-a intamplat sa fiu in Statele Unite, de exemplu, insotit de confrati artisti, intr-un context in care trebuia sa vorbim despre Romania. Si cum dupa prima intalnire cu publicul american am descoperit ca noi, cei trei romani, ne contraziceam 'in mod natural' in fata strainilor, la a doua intalnire am propus o alta strategie: sa ne 'completam' in loc sa ne contrazicem si sa evocam in special ceea ce ar fi interesant pentru un american sa descopere in Romania.

Revenind insa la francezi: ei nu sunt cu totul la adapost de unele reprosuri justificate. Cum timp de cateva secole Franta a fost cea mai mare tara din Europa, cea mai populata, centrul de unde iradiau ideile si moda, arta si cultura, nu trebuie sa ne miram ca acest parcurs istoric a marcat spiritele francezilor. Astfel, englezii, germanii, belgienii, olandezii, spaniolii si italienii i-au criticat intotdeauna pe francezi pentru 'complexul lor de superioritate'. Aroganta, iata o trasatura care revine deseori in reprosurile pe care le primesc francezii de la vecinii lor. Mania grandorii si nostalgia dupa perioada lor de glorie militara, iata alte reprosuri.

Si este adevarat, spune Louis-Bernard Robitaille, ca absolut nici o alta tara din Occident nu face ce fac francezii de ziua lor nationala, 14 iulie, cand scot armata, tancurile si avioanele pentru o mare defilare militara pe Champs-Élysées. Britanicilor, americanilor, germanilor, belgienilor, italienilor nici nu le-ar trece prin cap sa faca o astfel de parada, sa exhibe in felul acesta armata ca o expresie a mandriei nationale. Rusia mai face astfel de parazi (pe fondul altor nostalgii legate de grandoare si cultul fortei), precum si China, Coreea de Nord, Cuba, Iranul… Francezii insa nu vor renunta probabil niciodata la aceasta traditie a parazilor de 14 iulie, care au evoluat totusi intrucat in fiecare an sunt invitate sa defileze pe Champs-Élysées unitati din tarile cu care Franta se afla in parteneriat.

Dintre capitolele cele mai interesante in aceasta carte dedicata francezilor merita semnalat cel legat de relatiile lor cu americanii. Franta este singura mare tara occidentala care nu a contribuit, prin emigratie, la formarea Americii, scrie autorul nostru. Daca britanicii, olandezii, germanii, italienii precum si alte natii europene s-au dus in masa pe partea cealalta a Atlanticului in cautarea 'visului american', francezii au ramas frumos acasa multumiti cu 'visul lor francez'. Iata un motiv pentru care americanii nu prea stiu de unde sa-i ia si unde sa-i puna pe francezi, iar francezii ii considera niste 'extraterestri' pe americani.

Din punct de vedere cultural, trebuie remarcat acest lucru, daca exista vreo tara in Europa care mai rezista in fata industriei de divertisment americane, aceasta este Franta. Singura tara care mai are o industrie cinematografica demna de acest nume si unde publicul este capabil sa mai guste si altceva decat reteta unica a filmelor hollywoodiene este Franta. Louis-Bernard Robitaille mai da ca exemplu Festivalul de teatru de la Avignon, care ramane cea mai mare manifestare de avangarda din lume. Iata deci un domeniu in care Franta nu a pierdut nici o parcela de teren. Si in urma cu o suta de ani Franta era tara avangardei, a curajului artistic si a provocarilor culturale. Ar merita sa o apreciem mai mult pentru faptul ca nu s-a americanizat cu viteza cu care au facut-o alte tari si popoare din Europa si din lume.