x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cum sunt traşi la răspundere politicienii care mint?

0
Autor: Ionuț Bălan 08 Mai 2019 - 07:51
Cum sunt traşi la răspundere politicienii care mint?


Ce li se întâmplă politicienilor care mint? Nimic? Cum adică, ei ancorează așteptările electoratului într-un anumit fel, iar după ce ajung la putere nu mai respectă întocmai, fiindcă au imunitate și legile nu conțin și norma morală?

Cam așa ceva, oamenii politici pot face promisiuni și să nu aibă nicio responsabilitate pentru ceea ce zic. După care e prezentată ca o axiomă ideea că cine se află la putere se erodează. Fără să se ia în calcul că o axiomă e o greșeală atât de veche, încât nu o mai contestă nimeni.

De fapt, cine este la putere se erodează doar dacă nu face ceea ce trebuie. Pornind de la “axioma” că se erodează oricum, înseamnă că oricine vine la putere la noi, sau preia o funcție importantă în stat, nu corespunde demnității cu care a fost învestit.

Ca dovadă că nu e musai ca cei care se află la putere să se erodeze îi aducem în discuție pe premierii care au condus guvernele din Marea Britanie vreme de un deceniu. E vorba, desigur, de Margaret Thatcher, dar și de Tony Blair. Iar Thatcher, numită Doamna de Fier, a avut chiar niște politici pe care nu se poate pune eticheta “populiste”.

Și să nu ne oprim cu exemplele la Regatul Unit. Înainte de a deveni secretar general al NATO, liberalul Anders Fogh Rasmussen a condus guvernul Danemarcei vreme de opt ani, zguduind tabuul că statul bunăstării (welfare state) ar fi soluția.

Dar atunci când politicienii apar în fața votanților cu minciuni, iar mai apoi nu dau socoteală pentru ele, o fac încercând să-și concureze adversarii. Iar în timp ce concurența de piață e continuă, cumpărătorul poate alege între mai mulți vânzători, concurența politică este intermitentă, o decizie e obligatorie pentru patru ani.

Principala problemă identificată la nivelul concurenței politice este, așadar, imposibilitatea de a-ți ajusta preferințele. Prin contrast, pe piața de bunuri și servicii nu continui să cumperi de la cel de la care nu mai dorești. Iar în condițiile în care nu-ți poți schimba preferințele, politicianul apelează la șantaj emoțional pentru a te ține alături de el.

 


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de