x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cum suntem noi, românii

0
Autor: Tudor Octavian 05 Sep 2009 - 00:00
O editură mi-a propus să scriu o carte despre cum suntem noi, românii, despre ce gândim noi despre noi şi cum ne văd alţii. Ar fi fost să tratez cu ironie, cu o anume detaşare prietenoasă tema, astfel încât să rămân în datele adevărului şi totodată să-l fac pe cititor părtaş la o seamă de concluzii neconfortabile şi o serie de definiţii ale neamului, care suportă ameliorări.

La început mi s-a părut o muncă plină de îmboldiri artistice superioare, dar după câteva zile, făcând sumarul subiectelor care ar fi trebuit abordate, al prejudecăţilor care impuneau să fie comentate, am realizat că nu sunt omul potrivit.

Dar cine e omul potrivit, neafectat de patriotismele bigote ale şcolii, capabil să spună odată şi odată cu glas tare, asumându-şi toate riscurile unui curaj care nu-i încă oportun, adevărurile acelea care determină o naţie derutată la încredere în sine şi la o despărţire uşoară de nişte legende şi amăgiri convenabile?

Un dat românesc bine conturat în gândirea colectivă e îndărătnicia. Nu pare o calitate. Dar de-alungul secolelor şi în circumstanţele istorice dure ale zonei a fost salvarea noastră ca fiinţă naţională. Reconsiderate, multe complexe se transformă în virtuţi. Aşa-numita dezbinare, proprie românimii, de care ne plângem mai ales când ajungem în străinătăţi, departe de a fi o micime de caracter, a fost soluţia cu care ne-am păstrat identitatea contra invadatorilor.

Dacă eram mai îmbinaţi, poate că le-ar fi fost mai uşor să ne penetreze şi să ne dea deoparte din drum. Însă fiind dezbinaţi, dezbinarea a fost ceva fără rezolvare şi pentru năvălitori. Ne-am aşezat de-a curmezişul şi nu ne-au putut aduna, ca să facă din noi ce voiau ei. Nu le-a ieşit, celor care au dorit asta, nici o deromânizare. Imensă izbândă istorică. Deşi cu mijloace pe care alte popoare nu le apreciază.

Statornicia limbii române nu e, cum se spune, un miracol, ci consecinţa paradoxală a unui gen de conservatorism de durată. Una e să fii conservator un număr de decenii şi să te schimbi după cum bate vântul, şi altceva e să faci din îndărătnicie un fapt de unitate a limbii, de neexplicat din perspectiva istoriei altora.

Tot ce se arată criticabil pe termen scurt a dat împliniri majore pe termen lung. Tot ce pare altfel la români trebuie raportat la o comunitate trecută bine de douăzeci de milioane. În toată lumea suntem şi mai mulţi, vreo treizeci. Eu, ca aparţinător al perioadei 1939-2009, sunt profund marcat critic de adevărurile de etapă, dar orb la acelea de milenii.

Cine e suficient de cuprinzător în gândire, ca să depăşească obida strânsă în noi în ultimul veac şi să vadă victoria acolo unde majoritatea vede doar derizoriul? Când ne culpabilizăm, apropo de hărnicia şi de disciplina neamţului, n-ar trebui să apreciem oare mai mult faptul că românul nu le-ar face niciodată altora ce le-au făcut germanii cu războaiele lor de treizeci de ani, de o sută de ani şi cu ultimele războaie mondiale? Să fi fost înzestrarea altora pentru războaie o calitate şi nonviolenţa noastră milenară un defect?

Nu că n-aş putea formula şi eu răspunsurile corecte la aceste întrebări, dar mi-e teamă de un anume specific naţional. Mi-e frică de reacţia românească la acele adevăruri care mişcă din loc nişte braşoave cu care ne-am simţit multă vreme bine.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de