x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cum vă place România?

0
Autor: Radu Tudor 09 Iul 2009 - 00:00
Cum vă place România?


Când împărtăşesc ideile mele unor prieteni în legătură cu România, unii spun că sunt prea exigent. Poate au dreptate. Dar să-mi spun oful.

Nu fac parte dintre cei care-şi iubesc necondiţionat ţara. Nu sunt patriot doar pentru că "aşa trebuie". Ţara în care trăiesc e formată, în primul rând, din oameni. Evident, geografia e importantă, dar, din păcate, nu determinantă. Am învăţat în şcoală şi liceu despre privilegiul nostru, ca români, de a trăi într-o ţară cu munţi, mare, fluviu, râuri, lanuri bogate şi păduri întinse. Am văzut o parte din ele şi sunt impresionante prin frumuseţea lor, prin liniştea care ţi-o dau. Şi confortul că sunt, într-un fel, ale tale. 

Cred însă că trăim nişte vremuri păcătoase. Prea multe din aceste argumente pro-România sunt combătute cu ce se întâmplă zi de zi.
În cel puţin două aspecte fundamentale, ţara noastră nu este şi nu va fi nici o destinaţie turistică atractivă, nici suficient de civilizată pentru a-mi oferi mie un confort ca locuitor.

La două materii suntem corigenţi de 20 de ani: infrastructură şi sănătate. Lipsa autostrăzilor care să străbată ţara de la est la vest şi de la sud la nord ne-a adus prejudicii grave. Am pierdut enorm din cauza acestui aspect elementar pentru un stat civilizat. Imbecilul de Ceauşescu (şi alţii care au gândit ca el) a spus că noi nu avem nevoie de autostrăzi. S-au dărâmat mii de sate, de cartiere istorice în oraşe, biserici.

Avântul profund destructiv al comunismului a culminat cu oribila instituţie numită Casa Poporului. Unde au murit peste 1.000 de oameni şi s-au cheltuit peste 2 miliarde de dolari, în 10 ani de şantier. Mă întreb cum ar fi arătat România dacă în uriaşa risipă de bani şi energie din comunism am fi pus accent pe infrastructură.

Aşa-zisele drumuri europene şi naţionale îi pot mulţumi poate pe cei care le folosesc o dată pe an, când circulă 10 kilometri cu maşina să ia porcul proaspăt asasinat de la mama soacră. Numărul anual de morţi pe şoselele din România, uriaş în raport cu media europeană, vorbeşte de la sine despre nivelul nostru de civilizaţie.

Calea ferată e un soi de pelerinaj perpetuu prin valea plângerii. Gări murdare, câini vagabonzi şi cerşetori, vagoane vechi cu miros puternic, ani-lumină de întârziere cumulaţi pe nervii călătorilor.

Cu sănătatea însă e chiar dramatic. Pentru orice afecţiune serioasă, majoritatea românilor vin la Bucureşti. Capitala preia, ca o staţie medicală de triaj, toţi pacienţii care nu se pot trata în oraşul lor. Peste 80 la sută din spitalele provinciei arată ca nişte orfelinate: subfinanţate, fără condiţii decente de internare şi tratament, tencuiala pe dinafară stă să cadă. E o loterie, pentru mulţi dintre cei care se îmbolnăvesc în provincie, când ajung la spitalul din localitate. Se poate întâmpla orice. Să nu încercaţi niciodată să vă îmbolnăviţi la Turnu Severin (o veche cetate romană ce ar putea atrage mulţi turişti), la Paşcani sau Olteniţa...

Câteva mici excepţii întăresc regula, prin clinici de specialitate la Cluj, Târgu-Mureş sau Timişoara. Graţie unui om providenţial, doar medicina de urgenţă a fost profund reformată. Sănătatea are nevoie de o investiţie masivă din fonduri naţionale şi europene. Aici, lucrurile se aleg ceas de ceas între viaţă şi moarte, nu avem alte opţiuni.

Fără un sistem de sănătate funcţional pe toată suprafaţa ţării, nu putem pretinde nimic. Punem în pericol zilnic viaţa românilor şi a turiştilor străini. Doar priceperea personalului medical (cu rata binecunoscută de uscături din orice domeniu românesc) mai salvează din când în când calificativul de ţară bolnavă.

Mă doare că inconştienţa tipică acestui spaţiu balcanic ne împinge la cheltuieli uriaşe de bani publici pentru chefuri cu diferite prilejuri. Sau milioane de euro pe publicitate în străinătate, când la noi toaletele se depistează încă după mirosul degajat de la distanţă, acolo unde există. Mucurile de ţigară sunt un fel de cultură specifică nisipulul de pe Litoral, muzica urlă din toate părţile de-ţi mută creierii pe şezlong. Despre străzile dintr-un oraş frumos, ca Sinaia, ce să mai spunem
ca să nu ne enervăm brusc?

România e încă bogată, dar îşi bate joc de banul public. Îl cheltuie pe te miri ce idioţenii inutile sau prin aranjamente politice. Uşor inconştient, încă sper că există nişte oameni care, în al 12 lea ceas, să ofere ţării ce are nevoie disperată: autostrăzi, şosele, spitale, curăţenie şi servicii bune în zonele turistice. Oricât am fi de nepricepuţi la restul, dacă le avem pe astea, ţara ne va căra în spate
cu tot ce poate ea oferi.

Poate sunt prea exigent şi nu văd milioanele de români care se simt bine în ţara lor. Până când nu se vor împlini măcar cele spuse mai sus, pentru mine România rămâne profund neîmplinită. Mă întreb uneori cât ne mai rabdă ţara asta pentru halul în care e administrată.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   tara

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de