„Cutremurul de... marţi”

„Ştii că luna se apropie de Pământ”, mi-a spus un domn cu oarecare discreţie, aproape de ureche! „Aha”, am zis surprinsă! „Am auzit că o să fie un cutremur mare de tot mâine”, a continuat domnul la fel de discret. Am devenit mai atentă atunci şi am întrebat: „Dar, de unde ştii toate as­tea?” „Ei, ştie toată lumea! O să fie un cu­tremur devastator în România”. Se întâmpla asta la aniversarea unei zilei de naştere, în seara zilei de luni, 14 martie; în ziua următoare era... marţi!

Duminică seara butonam telecomanda televizorului după un film relaxant şi iată că văd cu uluire un text despre Apocalipsă, despre efectele devastatoare ale lunii care se apropie de Pământ şi întrebarea pentru telespectatori; „Credeţi că va fi un cutremur de peste X grade marţi (adică astăzi, 22 martie)”? Am zâmbit şi m-am gândit imediat că, pro­babil, cutremurul de marţea trecută s-a amânat pentru marţea asta şi, dacă nu va fi nici marţea asta, vor fi destule zile de marţi de acum încolo, în care vom aştepta un cutremur!

După cutremurul din Japonia, s-a trezit în noi acea teamă iraţională de apocalipsă, acea spaimă de sfârşitul lumii sau acea spaimă de... sfârşit, pur şi simplu. Interesul masiv al oamenilor pentru sfârşitul timpului, prevăzut de mayaşi, devine mai ascuţit şi mai puternic atunci când evenimentele vieţii, precum cutremurul din Japonia, ies din sfera obişnui­tului. Mai vine şi apropierea lunii de Pământ, adică se mai întâmplă şi evenimente cosmice speciale, ceea ce face ca stresul din inconştientul colectiv şi emoţiile aferente să se trezească şi să ne ţină conectaţi la iraţionalitate. Zvonistica de astăzi este, probabil, mult mai periculoasă decât aceea de acum o sută de ani, căci un zvon de azi poate face înconjurul lumii în timp real din pricina dezvoltării tehnologiilor. Un zvon nu-i chiar o joacă, nu-i un fel în care aruncăm în aer o minge şi o prindem, apoi, fără efecte secundare. Un zvon care pare credibil induce frică, an­xietate, angoasă, depresie, iar aceste trăiri colective nu sunt inofensive. Imaginaţia este o putere creatoare, iar atunci când imaginaţia este folosită pentru a crea scenarii apo­caliptice şi groază colectivă trebuie să coborâm cu picioarele pe Pământ şi să apelăm la capacitatea noastră nativă şi extraordinară de a raţiona cu propria minte. Altfel, riscăm să ne lăsăm conduşi de emoţii iraţionale, de gânduri autodistructive şi de forţele iraţionale care le propagă.

Ceea ce îţi pot auzi urechile la o emisiune despre „apocalipsă” poate fi de-a dreptul halucinant. Am auzit că Adam era Lucifer, iar Hristos era fra­tele lui Lucifer. Am auzit nişte lu­cruri incredibile şi mi-am pus întreba­rea „ce efect au ele asupra oamenilor care le-ar putea crede reale”? Mi-am pus întrebarea „care ar putea fi consecinţele credinţei colective că Luna ne face rău când se apropie de Pă­mânt” sau ale credinţei că „va fi cu­tre­mur într-o marţi”? M-am întrebat ce am putea face pentru a introduce o schimbare pozitivă, credibilă, în acelaşi timp, în conştiinţa colectivă, re­feritoare la sfârşitul lumii? M-am gândit că nevoia unei schimbări de acest fel este, poate, menirea fiecărui om raţional, dar în special a celor ce cunosc legile spirituale ale existenţei, la baza lor fiind Legea credinţei. „Să fii atent ce crezi” a fost mesajul lui Iisus, singurul mesaj în care avem nevoie cu adevărat să credem. Să

nu­-i mai dăm minţii iraţionale apă la moară  şi să ne punem întrebarea: „Dacă X sau Y, indiferent ce autorita­te pretinde a fi, spune că va fi cu­tre­mur luni, marţi, joi sau în orice vreme a vieţii noastre, de unde are această in­formaţie?” De fapt, nu o are ni­meni! Ştiinţa nu ştie când va veni un ma­re cutremur. Iisus a spus că „nici mă­car Fiul nu ştie, ci numai Tatăl” când va veni ceasul sfârşitului. Dacă ni­meni nu ştie nici când va fi un cu­tremur, nici când va fi sfârşitul lumii, atunci de ce credem noi că ştie cineva? De ce ne lăsăm speriaţi, de ce nu ne permitem să ne trăim fiecare clipă cu sens, cu bucurie sau aşa cum poate fiecare? Dacă am crede în Iisus, nu ne-ar mai mişca nici previziunile lui Nostradamus, nici sfârşitul timpului mayaş (care poate avea alte semnificaţii decât cele catastrofice) şi cu atât mai puţin zvonistica de tipul „va fi un cutremur devastator în România marţi”! Să trăim în fiecare zi de marţi sau de duminică, să trăim fiecare clipă cu încredere în Dumnezeu, dar şi cu responsabilitate înseamnă a crea credinţă, responsabilitate şi încredere pentru noi, pentru cei din jur, ceea ce ne va ajuta azi, chiar dacă-i marţi, precum şi mâine, oricând va fi mâine, fie marţea viitoare, la toamnă sau în anul ce vine.