x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cuvănt inainte

0
Autor: Andrei Bacalu 02 Sep 2007 - 00:00

Se spune că cel mai vechi cuvănt omenesc a fost "bekos", care ar insemna in dispăruta limbă frigiană fie "păine", fie "păine din făină de grău". Depinde de povestitor.

Se spune că cel mai vechi cuvănt omenesc a fost "bekos", care ar insemna in dispăruta limbă frigiană fie "păine", fie "păine din făină de grău". Depinde de povestitor. Povestea il descrie drept prima vorbă rostită de doi copii crescuţi fără acces la vorbirea umană, experiment al unui faraon din Egiptul antic, interesat de originea limbajului.

Nu credeţi? Nu e de mirare. La fel de greu de crezut ar fi regele James al IV-lea al Scoţiei care susţinea că şi el a incarcerat şi izolat nişte copii care, la ieşirea din temniţă, vorbeau binişor ebraica biblică. Multă vreme s-a crezut că limba chineză este cea mai veche, şi asta fiindcă tocmai acolo ar fi ajuns Noe după potop. Departe de muntele Ararat...

Speculaţii precum cele menţionate au constituit probabil motivul pentru care societăţile serioase de lingvistică interziceau membrilor să se ocupe de originea limbajului. In a doua jumătate a secolului al XX-lea lucrurile s-au schimbat. Echipe de specialişti in psihologia evoluţiei, geneticieni şi biologi au depăşit vechiul tabu şi incearcă să stabilească adevăratul nostru loc in natură.

Mulţi savanţi erau convinşi că există un adevărat "organ" al limbajului, ascuns pe undeva in creier, intre ganglionii bazali şi neocortexul lobului frontal. Eroare, afirmă noua generaţie. Mecanismul este mult mai complicat. O intreagă reţea de neuroni, gene şi lobi lucrează la unison pentru a produce vorbirea coerentă, ceea ce ne apropie mult de alte fiinţe vii.

Aşa crede Christine Kennealy, autoarea cărţii "Primul cuvănt", foarte dispusă să se minuneze de capacitatea comunicativă a animalelor. Să luăm de pildă maimuţa africană vervet care foloseste trei ţipete specifice legate de apropierea unui pericol: unul pentru vulturi, unul pentru leoparzi şi unul pentru şerpi. Autoarea susţine că aceste semnale sunt inţelese de intreaga comunitate de maimuţe, de parcă ar exista un consens al semnificaţiei, aşa cum există in vorbirea umană. Consens? Unanimitate? Oare maimuţele au şedinţe in care se discută problemele de comunicare? Greu de crezut.

Ce să mai spunem de Kanzi, faimoasa maimuţă bonobo care foloseşte o claviatură de computer pentru a-şi exprima dorinţele? Ea susţine conversaţii pe teme precum obiectele, intenţiile şi acţiunile interlocutorului şi este capabilă, spune autoarea, să dezvolte teorii. Ceva mai modeşti, delfinii ar avea capacitatea de a generaliza, iar elefanţii pe cea de a transmite descendenţilor "inţelepciunea" acumulată. Sună convingător? Poate că da, poate că nu.

Ce ne facem insă cu foca Hoover care ştie să "spună": "Pleacă de aici, omule!". Şi dacă asta nu ar fi de ajuns, un biolog de la Harvard, Tecumseh Fitch, este de părere că focile expuse la vorbirea umană intr-un context adecvat ar putea invăţa să vorbească destul de bine!

Nu contest că mă impresionează un căine ciobănesc german, care răspunde la comenzi date atăt in germană, căt şi in limba maternă a stăpănului său. Dar de aici la "teorii" lansate de maimuţe, la "inţelepciunea" elefanţilor şi foci vorbitoare e o cale lungă.

Riscăm să ajungem la exagerări regretabile privind inteligenţa animală. Sau poate chiar la inepţii de genul lansat incă din secolul al XIV-lea de John Mandeville, care s-a intălnit cu centauri, ciclopi şi pigmei, a măncat o plantă care era de fapt miel şi a băut din izvorul veşnicei tinereţi!

Ceva mai aproape de zilele noastre să amintim povestea eroicului armăsar al domnului Banks din Londra, care ar fi urcat cele 1.000 de scări care duc la cupola Catedralei St. Paul, unde a executat şi un dans. Incredibila istorie este pomenită de Jan Bondeson in cartea sa: "Orchestra de pisici şi elefantul valet", unde ni se mai vorbeşte şi de trupa de canari imbrăcaţi in uniforme militare, care "execută" un dezertor şi il ingroapă fluierănd melodii sumbre.

Mai apar broaşte ţestoase dresate, peştişori aurii intr-un uimitor balet in acvariu, o orchestră de pisici, porci şi cai matematicieni, cu toţii foarte apreciaţi şi aplaudaţi de publicul de la circ. Dacă privim cu scepticism poveştile cu limbajul animalelor, anecdotele lui Bondeson trebuie acceptate cu simpatie, cu indulgenţa acordată unui cabinet de curiozităţi.

Destul de departe atăt de ştiinţă, căt şi de ficţiune rămăne insă nemuritoarea "Carte a fiinţelor imaginare" a lui Jorge Luis Borges. Mereu bună de recitit, de la A Bao A Qu şi Amphisbaena la Youwarkee şi Zaratan, cu scurte pauze la zăne, sirene şi cei 36 de oameni drepţi, a căror unică misiune este să ne justifice existenţa.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de