x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cuvintele lui Goethe și tăcerea lui Iohannis

0
Autor: Serban Cionoff 13 Iun 2019 - 09:48
Cuvintele lui Goethe și tăcerea lui Iohannis


Nu știu de unde și până unde au ajuns, unele canale mass media la concluzia că (încă) președintele Klaus Iohannis „a lăudat guvernul Dăncilă” pentru bilanțul valoros al celor șase luni în care a exercitat președinția rotativă a Consiliului UE, dar mie unul numai a laudă nu îmi seamănă folosirea expresiei „o guvernare catastrofală” cu care domnia sa gratulează executivul României, ca, de altfel, întreaga declarație .

 De fapt, încă de la început domnul(încă)președinte a ținut să menționeze că „România s-a descurcat foarte bine” în această calitate, deși, între noi fie vorba, expresia „s-a descurcat” trimite mai degrabă la o anumită dexteritate, la o iuțeală de mână cu care câte un șmecheraș îi face din vorbe pe cai care l-au băgat în corzi. Este o expresie de jargon care, în nici-un caz nu poate fi folosită atunci când discutăm, cu atenție și cu obiectivitate, despre un mandat de o asemenea importanță. Mandat de care titularii portofoliilor ministeriale din guvern sau, după caz, înlocuitorii lor, s-au achitat cu înaltă competență și cu maximă seriozitate. Lucru de care s-au convins până și sceptici. cu ștaif de la Bruxelles și Strasbourg.

 Mai puțin, însă, și (încă) președintele Klaus Iohannis, care nu a ratat nici această ocazie pentru a-și etala resentimentele și a mai plăti o poliță actualei coaliții guvernamentale. Motiv pentru care, după ce ne-a asigurat cum că și de acum înainte criticile pe care le aduce guvernului rămân, reia, în final, marota sa politico ideologică făcând vorbire la „guvernarea catastrofală” pe care o  acuză că nu are „strategii viabile” .

Pe bună dreptate , orice om cu scaun la cap, se poate întreba: cum se explică, atunci, rezultatele de excepție ale acestor șase luni în care miniștri cabinetului Dăncilă - sau cei care le-au exercitat atribuțiile în lipsa titularilor pe care tot (încă)președintele Klaus Iohannis s-a ambiționat să nu îi aprobe-,au dovedit că, totuși,  „s-au descurcat”, după cum îi etichetează vremelnicul chiriaș din Dealul Cotrocenilor? Se explică, ni se spun, prin aceea că”avem oameni foarte buni în echipele tehnice, în echipele de la Bruxelles, cele de la negocieri”. Adică, ar fi trebuit să spună domnul(încă)președinte, avem tehnocrați, dar presimțind că, aici pe plaiurile Mioriței, termenul „tehnocrat” a fost compromis pentru cam multă vreme de-acum înainte de guvernarea autoproclamată sub această mască, a preferat această sintagmă de circumstanță:”oameni foarte buni”.

 Din păcate, în primul rând pentru domnia sa, realitatea îl contrazice în mod categoric, fiindcă evaluările, proiectele sau scenariile proiective ale acestor oameni de o recunoscută competență au fost preluate și valorificate de către factorul politic, de către membrii ai guvernului, inclusiv de către premierul Viorica Dăncilă, în exercitarea mandatului pe care țara noastră l-a deținut și l-a onorat prin rezultate de excepție, în răstimp de șase luni, în sistemul instituțional al Uniunii Europene. În cazul acesta, cum ar putea să explice domnul(încă )președinte faptul că România „s-a descurcat foarte bine” fără a ține cont că demersurile factorului politic au avut la bază expertiza acelor echipe de specialiști pe care țara noastră îi are la Bruxelles sau în alte instituții ale UE, ca și în propriul aparat de lucru? Specialiști de marcă pe care echipa politică guvernamentală îi recunoaște, îi respectă și de ale căror analize și recomandări va ține, cu siguranță, seama în demersurile sale viitoare.

 Dar surpriza cea mai mare ne-o oferă,și de această dată, domnul Klaus Iohannis, atunci când, foarte pe ocolite, aduce vorba despre niște îndoieli sau rezerve privind capacitatea guvernului Dăncilă de face față  responsabilităților ce decurg din exercitarea președinției rotative a Consiliului UE care ar fi existat pe undeva și cândva… Oare chiar atât  de amnezici ne crede domnul (încă )președinte sau, mai rău, atât de lași, încât să nu îi reamintim ceea ce declara domnia sa în noiembrie anul trecut despre incapacitatea guvernului României de a face față unei asemenea deosebit de importante responsabilități?

 Am scris mai înainte cuvântul „surpriză”, dar cred că este cazul să revin și să corectez. Fiindcă, de fapt, aici nu este vorba doar despre o surpriză, ci de o cruntă dezamăgire. Mai bine spus:o nouă dezamăgire… Asta, de vreme ce ne-am fi așteptat ca, măcar acum, în ceasul al doisprezecelea fără un sfert, domnul(încă)președinte Klaus Iohannis să recunoască, deschis și fără tirade retorice, că, în noiembrie 2018, a greșit cumplit atunci când a emis mai mult decât scepticele sale îndoieli.  Nu îi cerea nimeni să își pună cenușă în cap și nici să prezinte ipocrite scuze premierului Viorica Dăncilă și guvernului. Îi ceream, însă, un gest de elementar respect față de România și de interesul nostru național cărora, prin declarațiile sale din noiembrie anul trecut, Klaus Iohannis, le-a adus nemeritate și absolut inacceptabile deservicii,pe care domnia sa are datoria să și le recunoască și să și le asume.

O dată, Goethe a spus:”Prin recunoașterea greșelii, spiritele bărbătești se înalță și se întăresc”. Adevăr cu valoare de axiomă morală și civică, menit să dăinuiască peste timp și peste spații, înlumina căruia îmi permit să mă întreb și să întreb: dacă recunoașterea greșelii dă măsura înălțării și a tăriei spirituale a oamenilor puternici și demni, cum se numesc aceia care nu își recunosc și nu își asumă greșeala și, în schimb, aruncă săgeți otrăvite împotriva celor  față de care au greșit?


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de