Dacă Iisus n-ar fi existat

Dacă Iisus n-ar fi existat am fi alergat, ca prin pustiu, prin noi înşine. Dacă Iisus n-ar fi existat, cineva ar fi trebuit să se lase răstignit în locu-i, pe aceeaşi cruce de credinţă în bine, adevăr şi înflorire sufletească şi, trecut prin toate supliciile, să devină Fiul Omului. Dar ştim că Iisus e irepetabil şi nimeni nu i-ar putea ţine locul.

Am mers, şi în acest an, să iau lumina învierii din pomul de lumânări al unui preot de ţară. Ca şi alte dăţi, de sărbători, inima mea şi-a luat avânt, iar tensiunea difuzată în fiinţa mea toată mă obliga la cuminţenie. Am reuşit să parcurg mica mea Golgotă şi să împlinesc toate cele. În restul anului, creştinul din mine absentează de la ritualuri. Dacă port binele apoi el trebuie să fie în mine, mult, puţin, cât încape într-un muritor care, o dată pe an, îşi asumă iluzia învierii.

Ce frumos şi nemărginit a sunat ieri şi sună azi salutul de pe uliţă ”Hristos a înviat!” Și cât de natural îţi răspunde celălalt – ”Adevărat a înviat!” Astfel mi-au răspuns, de la distanţă, nepoata mea Martha şi nepoata mea Alexandra şi, un pic mai dificil la anii lui care abia au început numărătoarea, nepotul meu Alexandru. Poate şi din acest motiv, la Sângeru,  Ana Luciana, la cinci ani ai ei, după ce a isprăvit de salutat astfel prietenii de joacă a trecut la păsăretul viu şi multicolor al curţii. Am găsit-o apoi, anunţând cele două văcuţe ale noastre, care pasc într-o grădină mai departe, că Iisus a înviat. Le-o spunea telefonic. Cu cine vorbeşti Luciana? Cu Amadeea şi Cobra, onomastica aleasă de ea pentru cele două splendide producătoare de lapte. ”Hristos a înviat!”, spunea copilul, Amadeei. Apoi a rugat văcuţa să i-o dea la telefon şi pe surata ei şi a repetat cel mai frumos salut al acestor zile. Ți-au răspuns? – încerc eu să iau în serios conversaţia telefonică. Da, au răspuns ”Adevărat a înviat!”  M-am amuzat în sinea mea, fără a jigni seriozitatea copilului care transmitea, telefonic, fiindcă multe sunt trăite azi telefonic, vestea învierii, pe care trebuiau s-o afle şi vieţuitoarele pe care le considerăm, noi cei mari, mai puţin copiii, necuvântătoare. Urmaşele acelor blânde vietăţi care au încălzit ieslea celui care de câteva mii de ani încearcă să ne convertească la bunătate şi iertare şi nu prea reuşeşte cu noi.

Spun şi eu, prin mijlocirea paginii de internet, ”Hristos a înviat!” prietenilor mei ştiuţi şi neştiuţi, de aceeaşi religie cu mine, şi, rămas singur o clipă, cu câteva buburuze care se cocoţau pe o piatră din Muzeul Pietrei, le-am mângâiat cu privirea şi le-am spus şi lor vestea – ”Hristos a înviat”.