Daca intorci un pahar cu gura in jos, gasesti tot ce cauti si, mai ales, tot ce-ai innebunit cautand si n-ai gasit inainte de a-l intoarce.
S-ar spune ca nu conteaza ce fel de pahar intorci. Insa doamna Ghibortea, in loc sa intoarca, precum ii era obiceiul, unul de sticla ordinara, asa cum facea intotdeauna cand isi ratacea ochelarii sau cheile, a intors unul din serviciul de cristal primit cadou in urma cu patruzeci de ani, la nunta. A naibii treaba! N-a gasit cheile, in schimb a dat peste niste scrisori de dragoste ale unei verisoare de a doua pentru Misu al ei. De uimire, doamna Ghibortea n-a mai stiut ce face. Cu o mana umbla prin scrisori, iar cu cealalta intorcea paharele de cristal din serviciu. Si tot felul de lucruri, de care uitase de mult ca exista, au inceput sa apara pe unde se astepta mai putin. Fotografii din tinerete, un inel de care era sigura ca-l pierduse intr-un hotel din Pitesti, unde fusese trimisa pe linie de serviciu impreuna cu un baiat dragut de la regionala CFR, actele unei case vandute numai cu martori, banii pusi bine pentru o haina de blana si iesiti de multa vreme din uz⦠Cu toate ca scrisorile verisoarei de a doua erau pline de apropouri, care il dovedeau pe Misu un porc libidinos, doamna Ghibortea era mai preocupata de aspectul stiintific al intamplarii, decat de dovezile de adulter. Doamna Ghibortea si-a pus intrebarea daca, de-a lungul secolelor, de cand oamenii observasera ca exista o legatura cauzala intre intorsul unui pahar cu fundu-n sus si lucrurile pierdute, intorsese vreodata cineva doua. Mai mult, daca intorsese cineva in acelasi timp si alte recipiente, decat pahare, ca sa constate pana unde mergea puterea intorsului.