"Dacă voi nu ne vreţi, noi ne vrem!"

Asta e lozinca evidentă sub care acţionează în aceste zile cuplul pedelisto-băsescian. Niciodată nu a existat un divorţ mai evident între cetăţean şi puterea politică şi între puterea politică şi realitate. Nouăzeci la sută dintre români consideră greşită direcţia în care mergem, iar încrederea în guvern şi preşedinte devine, pe zi ce trece, microscopică. Categorii sociale şi profesionale extrem de diverse se succed în proteste de stradă, statul e tot mai blocat în funcţionarea lui, în vreme ce spitalele pur şi simplu se închid din lipsa de personal. Ba, uneori, se închid şi primăriile.

Toate astea nu reprezintă nimic pentru actuala însăilare politică pe care o numim "alianţa de guvernământ". Fără nici o bază, fără nici o susţinere, într-o atmosferă tot mai apăsată de dispreţ general, PDL face planuri de viitor, analizează perspectivele deceniului următor, are noi gânduri de reformă şi promite că va mări salarii pe care tocmai le-a înjumătăţit. Iar Traian Băsescu socoteşte pe degete cum să îşi aşeze oamenii în funcţii pentru anii care vin. Cine va deveni preşedinte, cine preia guvernul, cine partidul... Pe alţii îi caracterizează prin stenograme trimise la presă. La baza acestei atitudini stă o idee pe care o voi descrie fără să o calific. Nu e de competenţa mea, trebuie să o facă un psihiatru.

Pentru PDL şi Traian Băsescu există un singur grup de oameni serioşi, responsabili şi competenţi. Ei înşişi. Restul clasei politice e formată din diletanţi care pot stârni numai zâmbete. Analiştii politici sau economici sunt tonomate plătite de moguli. Iar cetăţeanul, mereu manipulat, e un iresponsabil care nu are habar nici măcar de propriile lui interese. La el se ridică tonul, spre el se ridică din umeri, i se atrage atenţia să nu mai mintă şi să nu mai ceară nimic de la stat.
"Cum ar fi să facem toţi 20 de milioane greva foamei când nu ne convine ceva?", se întreba deunăzi, omenos şi matur, Adriean Videanu. Ar fi evident absurd. Greva foamei se face organizat, în ritmul şi în condiţiile gândite de Guvern. Căci pentru o asemenea foame oficială se pregătesc, în lunile care vin, milioane de oameni rămaşi aproape fără venituri.

Acest divorţ dintre realitate şi conducători stă la baza moţiunii pe care opoziţia a introdus-o luni în Parlament. Tocmai pentru că nu mai există nici o legătură între rezultatul alegerilor din 2008 şi ceea ce doreşte cetăţeanul român azi. Dar şi pentru că cei care conduc merg din ce în ce mai rapid spre prăpastie. Pentru că se are în vedere o tendinţă publică generală, moţiunea a fost semnată în această vară şi de aproape trei milioane de cetăţeni. Iar votul pe această moţiune trebuie să decidă, în definitiv, şi dacă avem de a face cu un parlament al cetăţenilor sau cu un instrument personal al lui Traian Băsescu.