x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dan Constantin: Profesorii, la CC

Dan Constantin: Profesorii, la CC

de Dan Constantin    |    04 Oct 2008   •   00:00

Guvernul vrea să atace la Curtea Constituţională legea de creştere cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice. Mai mult, CSAT va fi informat despre pe­ricolul iminent care paşte România dacă profesorii vor avea o leafă de­cen­tă. Stare de urgenţă! Război! Săriţi, fugiţi din calea acestor nababi care atacă pe la spate, cu ajutorul Parlamentului, stabilitatea ţării!

Odioasă optică au guvernanţii, a căror misiune pare să fie nu în­les­ni­rea traiului pentru slujitorii şcolii, ci ţinerea lor în zona privaţiunilor umi­li­toa­re. După ce a plasat ca miniştri ai Educaţiei figuri sinistre, dubioase intelectual, Alianţa D.A. îşi taie şi ultima legătură cu raţiunea şi bunul simţ, aducând breasla profesorilor sub opro­biul public, instigând şi în­vrăj­bind categoriile sociale. Profesorii, în viziunea guvernamentală, iau banii de la gura altor bugetari, şi ei dornici de bunăstare. Profesorii universitari sunt nişte nababi, au obrăznicia să aibă lefuri cât magistraţii; cadrele di­dac­tice sar peste rând şi iau faţa po­li­ţiş­tilor şi militarilor, nu rămân în coa­da cozii în ierarhia salariilor bugetarilor. Un salariu decent, chiar la con­diţiile României, are în în­vă­ţă­mânt un efect devastator – el mă­nân­că banii de investiţii, elevii rămân fără calculatoare şi vor avea tot toa­le­te­le insalubre ca unic stimulent să termine mai repede şcoala.
O ţară de analfabeţi ar fi ţinta fi­na­lă a acţiunii ce trece obligatoriu prin în­de­păr­tarea de şcoală a unor profesori performanţi. Pericolul să fie atraşi spre această profesie tineri ca­pabili şi să se oprească hemoragia de cadre calificate devine acum iminent prin mărirea lefurilor în învăţământ.

Semnificativ pentru atenţia dată vârfurilor şcolii este semnalul pe care l-am primit de la un distins profesor din Iaşi al cărui elev a luat medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Fizică. Olimpicii au fost invitaţi re­cent la Guvern pentru a fi premiaţi. Premi­e­rul i-a lăsat să aştepte o oră şi ju­mă­ta­te la poarta Palatului Victoria pentru a primi un tricou şi o di­plo­mă. Pre­mii­le anunţate de presă – 70-100 de milioane de lei (vechi) – au fost doar ştiri de tv, banii n-au ajuns la elevi!! Dacă vârfurile generaţiei tinere sunt umilite, cum să dai mesajul de atragere a minţilor luminate spre România?

Mesajul adevărat este că profesorii nu au voie la un trai omenesc sub acest regim. Prostia din Executiv seamănă cu cea a fraierului care-şi scapă tesla între genunchi. Centrele de votare vor fi în şcoli. Adică exact pe locul unde liberalii tocmai au scuipat! Apropo! Dacă nu aveţi bani pentru învăţământ, de unde vor fi scoase 4 miliarde de euro pentru avioane de vânătoare?

×
Subiecte în articol: editorial