Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De două săptămâni lumea fierbe şi din aburii crizei nu reuşim să astâmpărăm foamea de bani. Culmea absurdului este că cei mai înfometaţi sunt bogaţii Planetei, nu sărmanii din Africa, nici uitaţii din Amazonia.
De două săptămâni lumea fierbe şi din aburii crizei nu reuşim să astâmpărăm foamea de bani. Culmea absurdului este că cei mai înfometaţi sunt bogaţii Planetei, nu sărmanii din Africa, nici uitaţii din Amazonia.
Noi suntem pe la mijloc, nici în picioarele goale, dar nici burduşiţi de acţiuni, cecuri, gold ş.a.m.d. Asta ne salvează de marea prăbuşire. Noi vom cădea nu din zgârie-nori, ci din podul casei de chirpici.
Strigătele din capul ţării nu ajung să-i sperie pe sătenii din Văscăuţii de Sus. Poate cei din Văscăuţii de Jos să fie mai conectaţi la criză, pentru că la ei s-a băgat curent şi mai trece rata. Nu rata de la bancă, ci aia pe patru roţi. Ţăranul, sigur pe bănuţul de aur din gălbenuş, are ziua de mâine asigurată. Nu-i trebuie negocieri, n-a auzit de planul Busch (Doamne Păzeşte!), nu i-au intrat în casă bondurile.
Stă el în prispă, se uită în zare şi moromeţian întreabă: da’ unde-s, bre, banii? Că de la suta lui Nea Nicu am trecut prin milioanele lui Isărescu şi avem şi leu greu acum, mai uşor decât leul uşor.
Or fi prin maşinile astea mari care-i urcă pe Omu pe mahări cu lăutari cu tot? Or fi! Sau poate prin maşinăriile alea de război care s-au împotmolit la marginea satului, de le-au scos cu boii? Or fi şi pe acolo!, îşi răspunde omul nostru.
Sunt întrebări simple, pe care le pun oamenii cei mulţi şi tăcuţi pe care nu-i întreabă nimeni. Dar în numele cărora vorbesc politicieni, câtă frunză, câtă iarbă, şi-şi dau cu cărămida "interesului naţional, a binelui public" în piept de le tremură plămânii.
În această hemoragie verbală de dragoste pentru "bobor", nici unul, dar nici unul dintre mai-marii acestei ţări nu anunţă că vor să mai strângă şi ei cureaua. Dimpotrivă! Tăriceanu îşi întoarce buzunarele pe dos şi se dă pauper. N-am, n-am, repetă ca un papagal. Dar nu-l întreabă pe Vlădescu, nici pe Eutanasiatu unde s-au dus banii din privatizări sau ce colcăie prin Fondul Proprietatea. Nici Băsescu Traian nu vrea să dea de urma banilor pierduţi prin hotărârile de CSAT sau risipiţi prin ascultări de telefoane ş.a. A aflat şi el, abia acum, că nu există o lege a salarizării; că doar de aia-i preşedinte, să plutească etilic şi să se trezească prin Trei Scaune.
Întorcându-ne la Văscăuţii de Jos, de Sus şi de Mijloc, auzim pe deasupra satelor o melodie ce se fredonează în toată ţara: Tunurile noastre, toate. Pe acolo nu mai sapă nimeni. România care s-a furat este o ţară mult mai mare şi mai puternică decât România care a rămas.
