Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Rezultatele meciurilor din prima divizie au început să taie în carne vie. Turul campionatului s-a îndoit către a doua jumătate a sa, clasamentul câştigă în stabilitate şi oferă informaţii tot mai convingătoare. Sentinţele definitive sau motivele de temeinică îngrijorare vizează subsolul ierarhiei.
Rezultatele meciurilor din prima divizie au început să taie în carne vie. Turul campionatului s-a îndoit către a doua jumătate a sa, clasamentul câştigă în stabilitate şi oferă informaţii tot mai convingătoare. Sentinţele definitive sau motivele de temeinică îngrijorare vizează subsolul ierarhiei.
Cred că putem vorbi deja despre echipe condamnate să facă doar turism prin fotbalul primei ligi. Iar dacă vreuna dintre înscrisele la retrogradare va reuşi minuni, atunci locul său pe lista ruşinii va fi ocupat de vreo gripată din imediata apropiere. Altfel spus, clasamentul s-a rupt cam devreme.
Argumentul evoluţiilor pipernicite ale echipelor de plan secund, mai mult decât cifrele din clasament, susţine afirmaţia de mai sus. În campionatele precedente, apariţia sentinţelor definitive era echivalentă cu startul sezonului de blaturi. Echipele care nu mai aveau nimic de câştigat în plan sportiv încercau să recupereze la negru investiţiile inutile, devenind tarabagii pe piaţa blaturilor.
Conjunctura actuală exclude o astfel de perspectivă păguboasă, salvează campionatul de metastaza negustoriei veroase. Lupta pentru şefia clasamentului, pentru podium şi un loc în cupele europene se anunţă a fi una acerbă. La vârf se joacă pe bani mulţi, mult mai mulţi decât conţineau, până nu demult, sarsanalele jăpcii. Chiar şi orgoliul sălbatec al unor patroni de cluburi devine benefic la un moment dat, constituind şi el un catalizator al competiţiei.
Programarea meciurilor de la sfârşitul săptămânii trecute parcă ar fi fost anume pusă la cale pentru a demonstra că avem de-a face cu două competiţii într-una singură. Pe de o parte CFR Cluj – Steaua şi FC Vaslui – Unirea Urziceni, de cealaltă parte CS Otopeni – Gaz Metan Mediaş şi Gloria Buzău – Pandurii Târgu Jiu. Primele două partide s-au jucat cu gândul la revanşa europeană a fotbalului românesc. În celelalte două s-au luat la trântă echipe încorsetate în mediocritatea specificului local. în aceste condiţii mă întreb din nou dacă fotbalul românesc are resurse rezonabile pentru 18 competitori în prima ligă. Numărul mare de echipe diluează valoric întrecerea. Numărul mare de echipe, generează un campionat care înghite o doză mult prea mare de amatorism. O dovadă a faptului că nu avem resurse reale pentru un campionat cu 18 echipe îl constituie şi inflaţia de pribegi, silitori dar modeşti, care-şi caută de lucru prin fotbalul nostru.
