Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mihai Stoica, preşedintele din dotarea lui Dan Petrescu, se întreba în urmă cu câteva zile cine este Cornel Dinu în fotbalul românesc. Se întreba şi apoi rămânea într-o nedumerire sinceră, aproape patologică.
Nu ne surprinde rătăcirea bezmetică a celui care a fost coleg de salon cu Gigi Becali. Din păcate însă, cazul nu este singular. Impostura, obrăznicia, starea de uimire naturală au devenit pandemice şi caracterizează tot mai mulţi indivizi internaţi în fotbalul nostru manufacturier. Din această dotare buruienoasă s-a întrupat fotbalul secătuit de performanţă, fotbalul rezultatelor întâmplătoare, fotbalul puşcăriaş.
Mihai Stoica se întreba cine este Cornel Dinu în fotbalul românesc. Nedumerirea individului inventat în fotbal de comitetul de partid nu mă miră. De-ar avea nevoie într-adevăr de un răspuns i-aş spune lui Mihai Stoica că Dinu reprezintă pentru fotbalul românesc ceea ce a însemnat Regele pentru comunişti.
Adică un simbol, adică instituţia care trebuia neapărat desfiinţată pentru a face loc unei dictaturi a troglodiţilor. Dar în intenţia sa demolatoare Mihai Stoica nu are nevoie de un răspuns. Îi este suficient aplombul. Şi în relaţia cu Dinu, Mihai Stoica nu este singurul vinovat. El chiar poate invoca scuza războiului pe toate fronturile cu Dinamo. Se poartă!
Cu mult mai vinovaţi decât preşedintele Unirii Urziceni sunt lustruiţii tranziţiei din "Ştefan cel Mare". Cei care l-au marginalizat pe Cornel Dinu tocmai atunci când Dinamo avea nevoie mai mult decât oricând altcândva de sprijin competent. Decontul ignorării meseriaşilor, pentru că Dinu nu a fost singurul profesionist din club marginalizat, a devenit usturător pentru conducătorii dinamovişti. Dar nu ştiu dacă într-atât de usturător, încât să-i trezească din nesimţire.
Ratarea dinamoviştilor este de pomină. Şi atât de spectaculoasă, încât ea trece nedrept în umbră reuşitele altora. Dan Petrescu este titular incontestabil al diplomei de merit obţinută de Unirea Urziceni. Succesul său de-acum nu este decât o prelungire logică a stagiului de succes pe care Stasi (aşa era numit la Chelsea) l-a efectuat în Anglia.
Acolo a învăţat el lecţia sacrificiului, a temerităţii, acolo a învăţat ce este rigoarea. O mână de ajutor, dată fiind conjunctura, a primit-o Dan Petrescu de la colegul său de generaţie Răzvan Lucescu. Foarte mulţi microbişti pariau înaintea meciului Dinamo - FC Braşov pe o atitudine amicală a lui Răzvan faţă de dinamovişti.
Dar Răzvan a vrut şi a şi reuşit un meci al onoarei, un meci care va puncta în cariera sa cât cucerirea unui trofeu. Dan şi Răzvan, Răzvan şi Dan au graţiat fotbalul, l-au scos din puşcăria unor obişnuinţe păguboase. Atârnătorii nu au decât să ia o distanţă respectuoasă faţă de meritele meseriaşilor.
