x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Daniel Dăianu: Capcana lichidităţii

0
Autor: Daniel Daianu 15 Oct 2008 - 00:00

Am fost întrebat de ce lichidităţile injectate de marile bănci centrale parcă se duc într-o "gaură neagră". Cum afirmam cu luni în urmă, suntem în starea definită de faimosul economist britanic Keynes "capcana lichidităţii" (the liquidity trap), când înclinaţia spre lichiditate creşte exponenţial. Întrucât băncile "pun banii la saltea" pieţele interbancare s-au gripat, creditul nu funcţionează adecvat; există teamă, o criză de încredere.



Am fost întrebat de ce lichidităţile injectate de marile bănci centrale parcă se duc într-o "gaură neagră". Cum afirmam cu luni în urmă, suntem în starea definită de faimosul economist britanic Keynes "capcana lichidităţii" (the liquidity trap), când înclinaţia spre lichiditate creşte exponenţial. Întrucât băncile "pun banii la saltea" pieţele interbancare s-au gripat, creditul nu funcţionează adecvat; există teamă, o criză de încredere.

Iar o criză de încredere nu poate fi înlăturată prin exhortaţii, simple declaraţii. Va trece timp bun până ce va fi depăşită starea actuală de pe pieţele financiare, care implică o reglementare mai bună a pieţelor (inclusiv a operaţiunor fondurilor de risc/hedge funds), recapitalizarea a nu puţine bănci şi injecţii repetate de lichidităţi de către bănci centrale. Chiar dacă bănci centrale mari diminuează dobânzi de referinţă, pentru a spori lichiditatea în piaţă, nu se va reveni la o politică a banilor ieftini. Creditul pentru corporaţii şi cetăţeni va fi mai scump pentru mult timp.  

Reiau câteva aspecte pe care le-am menţionat în articole precedente în JN. Criza de încredere este rezultatul deficienţelor "noului sistem financiar" (creat în ultimele două decenii) în miezul industriei financiare mondiale. Inovaţii financiare/derivative (ce includ securitizarea, transformarea unei game largi de împrumuturi în obligaţiuni) au răspândit riscuri. Pe de o parte, diseminarea riscurilor măreşte aria de participare la tranzacţionare, ceea ce nu este în sine rău. Pe de altă parte, derivative (instrumente de plasament financiar) foarte complexe au opacizat tranzacţiile, pieţele financiare – întrucât multora dintre cei care au cumpărat active financiare nu le-a fost suficient de clar ce cumpără. În plus, modul de construcţie a acestor instrumente investiţionale face dificilă localizarea riscurilor, ceea ce reprezintă un viciu extraordinar pentru funcţionarea corespunzătoare a relaţiilor de credit. Unele derivative au condus la cvasi-scheme Ponzi. Unele bănci au practicat operaţiuni de tip "casino". Când teama se instalează, când se doreşte un exit imediat/rapid, incertitudini create de construcţia derivativelor revelate ca fiind toxice blochează pieţele. Globalizarea a interconectat pieţe financiare, geografic şi temporal amplificând fenomenele de contaminare şi contagiune.

Diseminarea riscurilor în mod netransparent a condus, în mod inevitabil, la accentuarea riscurilor de sistem. Avem de-a face aici cu o ambivalenţă a inovaţiei financiare: ceea ce pare avantajos la nivel individual, rezultă că un cost major pentru sistem în ansamblu! Iar când pieţele se globalizează contagiunea amplifică şi mai mult riscurile.

Unele instrumente financiare/derivative nu sunt tranzacţionate efectiv şi a crede că metode cantitative (modele econometrice) pot oferi o evaluare adecvată a riscurilor este aproape o ficţiune. Aceasta s-a  văzut din plin o dată cu turbulenţele de pe piaţă. Şi episodul cu fondul de risc LTCM (Long term Capital Management), în 1998, dovedise cât de imperfecte (înşelătoare) pot fi asemenea modele. Lipsa unor piţe de tranzacţionare efective nu poate fi substituită; aici se poate face o analogie cu încercarea în sistemul economic cu planificare centrală de a construi preţuri umbră, de echilibru, pentru servicii şi produse..

Am ajuns într-o situaţie foarte gravă acum, când bănci centrale mari trebuie să se substituie pieţelor inter-bancare. Capcana lichidităţii a atins o adâncime extraordinară. Să sperăm că planurile anunţate de G-7 şi liderii UE vor avea cât de cât eficacitate.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de