x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dar e o boala?

0
Autor: Tudor Octavian 23 Sep 2005 - 00:00
Dar e o boala?


Medicii ii zic in tot felul. Daca ar fi vorba de altii, nu de Taticu, ai putea crede ca nici nu e un nume de boala, ci titlul unei teze de doctorat in latina.

Unii sunt de parere ca forma aceasta de tembelism, bland si surazator, e insasi fericirea. Taticu a fost un om retras si trist, dar de cand s-a tampit si rascoleste toata ziua prin gunoaie dupa cutiute frumoase e voios, are pofta de mancare, doarme bine si, ce-i de-a dreptul de neinteles, gaseste si clienti pentru cutiutele lui. Totul a inceput intr-o marti, cand Taticu a luat loc, mohorat ca de obicei, in fotoliul din odaia cea mai intunecoasa si mama le-a zis Camelutei si lui Sandel: Azi trebuie sa-l lasam in pace, fiindca nu-i deloc in apele lui. Asa e intotdeauna cand vine pensia. A muncit ca un rob la Primarie, a fost sluga tuturor si uite ce pensie nenorocita i-au dat!

Nu numai pensia il facea pe Taticu uracios, ci si lumina si intunericul, si pisicile si oamenii. In zilele de iarna, era atat de obositor, cu vesnica lui bombaneala, ca iti venea, cum spunea Mamica, sa-ti pui cinghelun-n gat, sa se termine odata!

Intr-o marti, asadar, dupa masa de pranz, fara ca nimic sa anunte criza, Taticu a ras un sfert de ceas singur, i-a privit pe toti, ca si cum atunci ii vedea pentru prima oara, iar ce vedea il umplea de multumire si a zis: Ma duc sa adun cutiute. E un sindrom foarte putin cercetat - a zis psihiatrul - fiindca seamana perfect cu o pasiune. Cu pasiunea pentru timbre, de exemplu. Nimeni nu cheama doctorul cand copilul incepe sa adune timbre. Dar scotoceste prin gunoaie, ne face de ras - a zis Mamica. Il vede lumea. A fost si el cineva. Cand vine seara acasa, cu sacul ala de plastic in spate plin cu cutii si cutiute, pute de-ti muta nasul din loc. Dar se spala? - a intrebat doctorul. Sta doua ceasuri in baie - a zis Mamica. Atunci e bine, nu-l intaratati. Lasati-l sa adune.

Mamica i-a platit doctorului vizita, insa nu i-a spus ca sunt bani luati de Taticu pe cutiute. Si nici ca fiica lui Taticu din prima casatorie strange forfecute. Daca nu i-ai fi vazut colectia, n-ai fi crezut ca exista atatea tipuri de forfecute. Sute si mii. Intr-o zi, Mamica l-a chemat in balcon pe Sandel, ca sa nu auda Bunica Didi ce vorbeau si, cu un aer resemnat, de mama care facuse tot ce-i statuse in puteri sa se impotriveasca raului, i s-a marturisit: M-am uitat la forfecute. Una, doua, n-ai ce sa zici, forfecute ca toate forfecutele. Cand sunt multe, lua-le-ar dracu’, sunt frumoase. Cinci ceasuri numai asta am facut, am cotrobait in cutiile fetei.

In seara aceea, Taticu a venit cu sacul mai plin ca niciodata. De unde le-ai strans, Taticu? - l-a intrebat Mamica, speriata ca nu cumva sa fie de furat. Erau cutiute innebunitor de frumoase, captusite cu catifea, aurite, inmiresmate. Proveneau dintr-o drogherie sau dintr-un depozit de cosmetice. Dar cine-i nebunul care sa arunce asemenea minunatii?! - s-a minunat Mamica, adulmecand una dupa alta cutiutele. Ei, vezi - a zis triumfator Taticu - , vezi ca lumea e proasta! Ma rog, dac-ar fi si parfumurile inauntru - a zis Mamica, dandu-si seama ca incepea sa aprobe un lucru de care-i era atat de rusine, ca atunci cand o vecina spunea: L-am vazut pe domnu’ la tomberonul cu gunoaie, ii venea sa intre-n pamant. Mirosurile se termina, a zis Taticu, si nu era nici o indoiala ca in 40 de ani de serviciu nu fusese vreodata la fel de fericit ca in clipa in care rostea acea cugetare cu un subtil parfum clinic - cutiutele raman.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   mamica,   taticu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de