x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dar mai bine fără ei...

0
Autor: Adrian Năstase 05 Noi 2008 - 00:00

Practic, PD-L "s-a întors la popor" după ce a trădat pe toată lumea în viaţa politică şi a rămas singur cuc.  În sinteză, partidul cel mai "cârdaş" acuză restul clasei politice de cârdăşie. Partidul cu oameni care au participat la mai toate guvernările, din mai toate poziţiile, le spune alegătorilor că nu are legătură cu trecutul, cu clasa politică, ci numai cu ei.



Odată începută campania electorală, a apărut pe pereţii patriei şi prima recoltă din sloganurile acestei toamne. O să las, evident, pe seama specialiştilor comentarea felului în care fiecare candidat sau partid înţelege să comunice politic, cât e de eficientă sau de originală fiecare dintre variante, câtă legătură au sau n-au aceste vorbe cu spaţiul real şi cu problemele concrete în care se desfăşoară campania. Eu o să mă rezum acum să fac doar câteva comentarii, impuse de bunul simţ comun şi de istoria politică recentă, la primul mare slogan cu care PD-L ne decorează viaţa în aceste zile.
"Ei cu ei, noi cu voi." Să nu ne facem că nu înţelegem ce vrea să spună autorul anonim al acestei expresii. E clar, nu? Toate partidele româneşti sunt parte a unei cârdăşii care exclude de la bun început poporul, cetăţeanul, electoratul. Cu o singură excepţie notabilă: PD-L. PD-L nu e parte a clasei politice, nu face jocuri murdare, nu e "cu ei", partidul lui Emil Boc e o bucăţică de popor, poposită surprinzător în spaţiul politic, o insulă de romanitate curată şi responsabilă, într-o mare de cupiditate şi dezinteres. "Oameni buni", spune rapsodul (aproape patetic) , "ce altceva am putea vota?" Această idee nu e altceva decât sinteza tezei de bază a programului politic al lui Traian Băsescu. Imediat după alegerile din 2004, preşedintele a decis că scena politică se împarte în două. Pe de o parte avem "clasa politică", rău văzută de public, cei care fură, dorm şi nu fac nimic de atâţia ani şi care "ei", 322 şi chiar mai mulţi, poartă răspunderea pentru eşecuri. De cealaltă parte e Traian Băsescu: curat,  patriot, activ. El e salvarea.
Acum, la moment electoral, molima se întinde. Iată, nici PD-L nu mai e parte a clasei politice. Şi el, în întregime, reprezintă salvarea. Sigur, comunicarea politică nu este matematică. Hiperbola şi exagerarea fac parte din joc. Nu merită să comentăm texte în care candidaţii se prezintă ca fiind cei mai frumoşi sau cei mai cinstiţi. Dar sloganul cu pricina exprimă mai mult decât o minciunică electorală, e o perversiune politică majoră şi foarte periculoasă. De fapt, ideea dindărătul lui a făcut deja destul rău pe scena publică în ultimii ani.
Ceea ce numim azi PD-L este un partid de adunătură. El a strâns sub pulpanele prezidenţiale o bună parte din PD, o aşchie din PNL, frânturi nemulţumite, frustrate sau izolate din PSD, PC şi de mai peste tot. Şi în plan local, şi în plan central, toţi aceşti oameni fac politică de mai bine de zece ani, uneori chiar de la începutul postcomunismului. Au ocupat funcţii la toate nivelurile posibile, au participat la guvernări naţionale sau administraţii judeţene. A pretinde că un asemenea conglomerat de circumstanţă e un fel de cruciadă a copiilor în politica românească înseamnă să insulţi inteligenţa oricărui om cu memorie normală.
Pe de altă parte, rămân nedumerit într-o privinţă. Cine sunt totuşi "voi", cei cu care sunt ei, pedeliştii? Să fie vorba chiar aşa despre popor şi doar de el? Să nu fi fost PD(L) niciodată în cârdăşii şi alianţe? Dimpotrivă. Nu există partid care să fi făcut şi desfăcut mai multe cârdăşii stranii. Practic, PD-L e partidul care a încercat totul, fără nici o nelinişte ideologică sau de principiu. A fost cu Becali când Becali era necesar, acum e cu Vadim când Vadim e util. A fost umăr la umăr cu liberalii, huiduiţi acum. A fost cu ţărăniştii când doar aşa putea guverna. A fost, evident, cu UDMR-ul – după ce a luat, la prezidenţiale, voturile PRM-ului – ca să se poată încropi o majoritate cu iz european. A forţat un mariaj cu PC-ul din acelaşi motiv. A vorbit ani la rând de imposibilitatea unei alianţe cu PSD şi totuşi a scos din statut prevederea care interzicea o asemenea colaborare, semn că şi ea ar putea deveni realitate cândva. Practic, PD-L "s-a întors la popor" după ce a trădat pe toată lumea în viaţa politică şi a rămas singur cuc. În sinteză, partidul cel mai "cârdaş" acuză restul clasei politice de cârdăşie. Partidul cu oameni care au participat la mai toate guvernările, din mai toate poziţiile, le spune alegătorilor că nu are legătură cu trecutul, cu clasa politică, ci numai cu ei. Adevăratul slogan pedelist al momentului ar trebui să sune puţin altfel: Noi cu El, dar mai bine fără noi!
Citeşte mai multe despre:   editorial,   politica,   pd-l

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de