Dâre de lumină

Dumnezeu a lăsat îngerii nedesă­vâr­şiţi, pentru a putea urca în per­fec­ţionare în toată veşnicia, la fel cum şi omului i-a fost lăsat acest privilegiu, după cum explică duhovnicii. Persanii acordau fiecărui om cinci îngeri păzi­tori: primul la dreapta, pentru a înre­gistra bunele purtări, unul la stânga, pentru cele rele, al treilea în faţă, pentru a-l conduce, al patrulea în spate, pentru a-l păzi de demoni, şi al cinci­lea la frunte, pentru a-i ţine spiritul îndreptat spre profet. „Dumnezeu per­mite unele întâmplări în viaţa noas­tră pentru ca astfel să ne călău­zească, să ne schimbe şi să ne ajute să creştem spiritual” (Iacov 1:2-5; Evrei 12:5-11).

În credinţele noastre populare despre Îngerul păzitor şi diavol apare ideea de liber arbitru: „Îngerul stă pe umărul drept al omului, iar dra­cul pe cel stâng şi de acolo povă­ţuiesc pe om cum cred dânşii, şi omul face cum ştie el”. Umă­rul cu îngerul bun, umărul cu îngerul rău, printre noi sunt şi îngeri şi diavoli. Se vorbeşte adesea despre o istorie secretă a ome­nirii. O istorie paralelă, în cursul căreia îngerii bleste­maţi, pe care Dumnezeu i-a pedepsit pre­schim­­bându-i în de­moni, ar fi fost de fapt cei care au adus oa­me­nilor cele mai importante elemen­te de civiliza­ţie, „bunăvoinţă” considerată, acolo sus, un păcat grav. Pe de altă parte, savanţii zilelor noastre avertizează, din ce în ce mai răspicat, că „civilizaţia fără suflet” este pe punc­tul de a distruge lumea. „Căile” omenirii oricum sunt încurcate şi ne place să credem într-un rost al ei nu chiar atât de întunecos, căci dârele de lumină nu pot fi ignorate.