x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Darul bauturii

0
Autor: Tudor Octavian 08 Oct 2005 - 00:00
Darul bauturii


Aveam 30 de ani cand m-am lipit de un grup de artisti ceva mai varstnici, care dobandisera, inca de la primele iesiri in lume, o pretuire de invidiat.

Toti beau de stingeau, fapt care le conferea o aura simpatica de contestatari. Pe atunci, tot ce era neobisnuit, chiar daca n-avea nici o legatura cu politicul si cu degringolada intelectualitatii, capata, cu cat te departai de Bucuresti, interpretarea unei fronde. Membrii grupului mi s-au parut hotarat mai prietenosi decat toti criticii, romancierii si poetii de care am incercat sa ma apropii, deoarece, de fiecare data cand i-am vizitat, i-am gasit laolalta in acelasi atelier, al unui profesor de la Belle Arte, cand afumati bine, cand beti turta.

Am fost matol rau o singura data. Ma parasise o iubita si, intre colegii de facultate, circula legenda ca votca vindeca repede necazul din amor. Uneori, as vrea sa fiu ca unii din oamenii pe care-i admir pentru rezistenta la bautura, insa e clar ca n-am acest har. Cred c-am facut de copil o reactie de respingere la alcool si alcoolici, din cauza unui membru al familiei pe care nu-l tin minte decat ametit si departe de grijile unei case cu copii de crescut. Din grupul de artisti pe care nu i-am aflat niciodata treji de-a binelea, ci abtiguiti inca de dimineata si cu privirea aceea tampa si vesela pe care ti-o da bautul ce nu se mai termina nu mai traieste nici unul. De fapt, nici unul din liderii de atunci hotarati nu prin vot, ci prin radiatia personalitatii. Doi, trei dintre ei, care mai sunt in viata, nu mai beau ca altadata. Insa nu mai conteaza nici ca talente si nici ca oameni pe care te poti baza. Sunt niste epave, la varsta cand ar fi sa se bucure de inlesnirile senioratului. I-au nenorocit tariile. Si nu atat bautul, cat convingerea ca alinierea la un viciu major e o problema de barbatie, daca nu si una de sublimare artistica. Eu m-am dat in scurta vreme deoparte. Nu puteam sa fac fata cantitatilor si, in plus, nu reuseam sa privesc felul in care-si traisera viata si arta separat de felul in care sfarseau, cu ficatii otraviti. Au disparut in neant, unul dupa altul, fruntasii unei intregi generatii din mai multe arte, moartea lor fiind pusa cand pe seama unui destin colectiv, cand pe a unui veac potrivnic.

Un artist de azi, aflat la varsta cand inconstientii, despre care am pomenit mai sus, aveau inca un viitor, mi-a oferit un soi de jurnal al generatiei lui, in care-i vorba, de la un cap la altul, despre distractii bahice si amicitii de pahar. Dupa ce i-am citit cartea, m-am uitat la autor ca la un om terminat. Semenii, e adevarat, trebuie ajutati, dar numai daca ei recunosc sau macar stiu ca au nevoie de ajutor. Si, apoi, chiar si pentru a primi un sprijin intr-un moment de rascruce al vietii, se cere tot o inzestrare naturala, un dar.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de