Darul lui Sergiu Cioiu pentru toți cei ce simt românește

Mâine, Sergiu Cioiu va susține, pe scena Teatrului Nottara, un recital extraordinar intitulat „Râsul, plânsul, iubirea!” Acest recital, care reunește melodii compuse de Dan Stoian, Alexandru Mandy și Sergiu Cioiu, pe versurile lui Marin Sorescu, Romulus Vulpescu, Miron Radu Paraschivescu și Alexandru Mandy, este ultimul din seria celor susținute de împătimitul , mereu tânărul baladist, printre noi, aici, acasă. Am scris intenționat ,,acasă’’ pentru că, deși stabilit de mai mulți ani în Canada, Sergiu Cioiu- al cărui nume este asociat în memoria noastră cu piese de referință cum ar fi „Poarta sărutului”, „Vântule” sau „Venise vremea” – nu pierde nici-un prilej pentru a reveni printre noi și pentru a ne oferi, de fiecare dată, surpriza unor noi melodii din repertoriul său, el însuși mereu tânăr.

 Așa încât nici nu ne-a fost de mirare dacă și cu această ocazie, prietenul nostru Sergiu a luat țara la pas și a fost prezent la evenimente culturale reprezentative, așa cum a fost ce de a 51-a ediție a Festivalului Național de romanțe „Crizantema de aur” care a avut loc la Târgoviște. Anterior acestei suite de recitaluri,Sergiu Cioiu a întreprins, la inițiativa Institutului Cultural Român, un turneu în Israel. Turneu pe care poeta Cleopatra Lorințiu, director adjunct al ICR Tel Aviv, l-a numit cu deplină îndreptățire „un cadou oferit celor trăitori în Israel și care simt românește”. Așa cum, de fapt, ar putea să fie considerate și concertele pe care el le-a susținut în ultimele săptămâni. Alese, sincere cadouri oferite celor care simt românește, în acest an al Centenarului Marii Uniri, pe care, din păcate, niște meschine interese politicianiste îl aruncă în derizoriu și îl întinează.

 Am în vedere, în acest sens, o anumită idee pe care Sergiu Cioiu a găsit de cuviință să o spună, fără nici-o reținere, cu ocazia participării sale la festivalul de la Târgovșite dedicat „bătrânei romanțe românești, veșnic tânără, veșnic stăpână pe inimile noastre”. O reproduc, textual, spre științe cititorilor sau, poate, și spre luarea aminte a diriguitorilor destinelor culturii noastre. Iată: „Romanța noastră românească merită a fi recunoscută de UNESCO, alături de fado-ul portughez, tangoul argentinian, bossanova braziliană și de Doina noastră”.

Idee pe care o împărtășesc și care, sunt sigur că se va bucura de sprijinul multor iubitori și promotori ai spiritualității românești în dialogul valorilor europene și universale. De fapt un nou dar pentru toți cei ce simt românește și pentru care, parafrazând refrenul emblematic al unui șlagăr lansat de prietenul nostru, îi mai spun, încă o dată, un foarte sincer:„Merci,Sergiu Cioiu!”