x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale "Dati-mi totul si chiar mai mult decat atat!"

"Dati-mi totul si chiar mai mult decat atat!"

13 Apr 2005   •   00:00

Cum poti sa-ti dai seama care anume sunt prioritatile administratiei dintr-o tara sau alta? In lumea de azi nu e nevoie sa apelezi la ghicitori sau la cititori in stele, e suficient sa citesti atent ce declara pentru presa oamenii care conduc.

Si care ar fi concluzia unei asemenea analize pentru Romania anului 2005? Scrie limpede pe hartie: Alianta oranj are doua prioritati concomitente: integrarea in Uniunea Europeana si declansarea unor alegeri anticipate.

Deja ne aflam pe un teren marcat de contradictii si de absurd. Orice om care cunoaste cat de cat realitatile politice ale lumii in care traim stie ca cele doua prioritati nu fac casa buna, mai mult, ca ele se exclud reciproc. Pe scurt: integrarea europeana e un proces care cere unei tari o ordine desavarsita, in vreme ce alegerile anticipate sunt un moment de dezordine politica si institutionala. Alegerile anticipate sunt expresia unei natiuni care nu stie exact ce vrea, nu poate determina majoritati in legatura cu o serie de obiective majore, nu gaseste un steag demn de idealurile ei, sub care sa se regrupeze pentru o perioada suficient de lunga. Dar a avea integrarea europeana ca obiectiv inseamna tocmai ca natiunea isi propune ceva cat se poate de clar si ca o majoritate consistenta sustine acest proiect, indiferent de optiunile politice ale celor care o compun.

Vreau sa fie clar ca nu imi propun sa demonizez alegerile anticipate ca institutie in sine. Ele sunt o procedura democratica, constitutional consfintita, dar au un foarte clar caracter de exceptie, intervin ca remediu daca avem de-a face cu un accident de parcurs. Actuala putere nici nu incepuse acest parcurs cand vorbea deja serios si ultimativ despre anticipate. Adica avea ca prioritate mimarea unui accident. Asta e ca si cum un pilot inscris in Formula 1 isi propune sa iasa in decor inainte sa ia startul, doar din dorinta de a demonstra cuiva ca masina pe care o are nu e buna. De fapt, in cazul in speta, s-ar putea sa avem de-a face cu piloti incapabili sa conduca altceva decat masini vopsite integral si violent in oranj.

Dar aceasta e o problema care nu are nici o legatura cu interesul national, foarte clar definit in acest moment. Definit nu numai de noi, ci si de multe voci din afara tarii, de la pupitrele de comanda ale unei Uniuni Europene care vrea sa stie daca noi ne propunem sa incepem meciul sau ne place numai sa dam la nesfarsit cu banul, in cercul din mijlocul terenului.

Din perspectiva procesului de integrare, anticipatele nu au rost pentru ca inclusiv Opozitia este de acord cu integrarea. Mai mult, principalul pilon al Opozitiei, PSD, s-a implicat serios in acest proces si a finalizat negocierile in temeiul carora ar trebui sa actioneze actualul Guvern. Cine ii impiedica pe guvernanti sa treaca la treaba?

Raspunsul la aceasta intrebare poate fi foarte trist: incapacitatea de a guverna in conditii de cooperare cu alte forte politice si o mare doza de dezinteres fata de ceea ce e cu adevarat important pentru Romania. Dar nu atat de important pentru ei. Acest peisaj al moravurilor politice devine de-a dreptul dezolant daca avem in vedere faptul ca institutia prezidentiala, prin definitie spatiu apartinic, de stabilitate, ferit de furtuni electorale vreme de cinci ani tocmai pentru a-si exercita cum se cuvine aceste functii, este cel dintai instigator la anticipate, adica la instabilitate si batut pasul pe loc.

De fapt, actuala guvernare una spune si alta are in gand. Cele doua obiective reale pe care si le-a propus sunt "toata puterea in mainile Aliantei si declansarea vanatorii de vrajitoare". Avem de-a face cu democrati care nu pot sa conduca decat in conditii de totalitarism, atunci cand au la dispozitie toate parghiile, cand nu-i controleaza nimeni, cand nu-i poate corecta nimic. Ma simt liber sa atrag atentia asupra acestui aspect pentru ca eu conduc un partid care a generat de doua ori guverne minoritare si a obtinut rezultate in aceste conditii, fara sa apeleze la anticipate ( desi poate ar fi vrut!) chiar si atunci cand sondajele aratau foarte roz.

In cazul lui Traian Basescu, un celebru indemn al lui Kennedy se cere rescris. "Nu va intrebati ce puteti sa faceti voi pentru tara, ci cate voturi in plus ati putea smulge de la ea", pare sa spuna astazi presedintele catre Alianta.

NB : Nu cred ca Valeriu Stoica ar putea trece - cum se spune in oras - de la doctrina liberala la doctrina populara, desi unii afirma ca are instructiuni clare in acest sens.
×
Subiecte în articol: editorial anticipate