x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Datoria externă: o combinaţie de datorie străină şi datorie internă!

0
Autor: Ilie Serbanescu 24 Mar 2009 - 00:00

Cine ar urma să plătească datoria externă, ajunsă la peste 72 miliarde de euro, şi cine o va plăti efectiv?



O asemenea întrebare n-ar trebui pe fond să existe, principiul fiind "cine s-a îndatorat acela plăteşte!". Dar întrebarea se pune pentru că în România lucrurile stau, ca şi în atâtea alte domenii, destul de sucit.

Cu excepţia datoriei statului, altfel reprezentând numai vreo 15% din total, datoria externă a României, evident, datorie privată, este doar angajată din România (şi trece deci în contul României), dar nu aparţine unor entităţi româneşti, fie acestea persoane fizice, fie persoane juridice (firme cu capital autohton). Să fie clar, dacă ar fi fost după entităţile româneşti, România ar fi avut acum o datorie externă derizorie, căci nimeni de prin străinătate nu ar fi dat unor persoane fizice şi juridice private româneşti vreo 60 miliarde de euro, cât trece acum ca fiind datoria privată externă a ţării.

De fapt, cu excepţia absolut derizorie a câtorva credite angajate direct în străinătate de firme cu capital privat românesc (excepţii pure!), toată datoria externă privată ce trece în contul României a fost contractată din România de entităţi străine care n-au altă legătură cu România decât aceea că figurează înscrise juridic aici. În rest, capitalul nu este românesc, decizia se află în altă parte decât în România, iar profiturile după taxele plătite la fiscul român merg aiurea, după cum horărăşte acţionariatul.

Există două componente majore ale acestei datorii angajate de entităţi străine din România. Pe de o parte, este vorba despre datoria angajată în străinătate de filialele multinaţionalelor care acţionează pe piaţa românească şi care este formată din credite contractate îndeosebi de la bănci partenere pe pieţele internaţionale ale societăţilor-mamă din Occident. Pe de altă parte, este vorba despre creditele contractate pe lângă băncile-mamă tot din Occident de subsidiarele acestora din România, bani în general viraţi sub formă de credite intracompanie pentru ca subsidiarele să aibă disponibilităţi pentru a oferi credite pe piaţa locală.

Populaţia şi firmele cu capital autohton s-au îndatorat masiv în ultimii ani, dar, atenţie!, la băncile străine din România. Această îndatorare însă nu apare ca datorie externă, ci ca datorie internă. Deci, în esenţă, datoria privată externă a României trebuie plătită de entităţi străine, plăţile fiind alimentate, tot în esenţă, din ceea ce entităţile româneşti (indivizi şi firme) trebuie să achite în contul datoriilor lor (interne) faţă de entităţile străine din România.

Convertind toate plăţile în echivalent PIB pentru a le putea compara, situaţia se prezintă în felul următor: datoria externă privată (angajată în ultimă instanţă de entităţi străine) - 45%; datoria internă privată (către bănci străine din România) - 38%, din care a populaţiei către bănci străine din România - 17%. Cifrele sunt, evident, aproximative. Ele interesează doar ca ordin de mărime. Oricum, este clar că sumele pe care entităţile străine din România le au de plătit în străinătate în contul angajamentelor financiare făcute de ele din România sunt mai mari decât sumele pe care băncile străine din România le au de colectat de la debitorii români (firme şi individuali). În asemenea condiţii, subsidiarele bancare din România sunt captive aici. Acestea depind de încasările de la debitorii lor (entităţi româneşti: firme şi populaţie). Din presiuni prea mari asupra acestora se pot alege mai cu nimic. Şi nici presiuni prea mari din partea băncilor-mamă pentru a extrage bani de la subsidiare nu prea pot folosi la mare lucru. Pe termen lung pot însemna chiar tăierea crăcii de sub picioare. Pe debitorii români îi pot aştepta constrângeri imense, dar şi anumite relaxări când coarda se va întinde prea mult.

 
P.S. În perspectiva unei absenţe din Bucureşti, acest articol a fost scris înainte ca România să angajeze oficial un împrumut masiv la o serie de instituţii internaţionale sub monitorizarea FMI, împrumut care, evident, produce schimbări în datele problemei. De fapt, realităţile descrise în articol rămân absolut aceleaşi. Doar concluzia se schimbă. Nu mai există nici un dubiu în legătură cu cine va plăti diferitele componente ale datoriei externe! Cei care s-au împrumutat intern la subsidiarele băncilor străine din România îşi vor plăti în continuare creditele contractate, dar, în plus, populaţia, în calitate de contribuabil, va plăti şi o bună parte din datoriile angajate în străinătate de subsidiarele din România ale băncilor şi altor firme străine. Un jaf impecabil!

Citeşte mai multe despre:   editorial,   romania,   externă,   datoria,   străine,   datorie

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de