x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Datoriile: de la privaţi la state şi înapoi!

0
Autor: Ilie Serbanescu 06 Feb 2012 - 21:00

Cum s-a ajuns la criza acuta a asa-numitelor datorii suverane, adica datoriile statelor, se stie prea bine. Dupa ce, in urma unor presiuni imense din partea sectorului financiar-bancar, a avut loc la scara interoccidentala o vasta dereglementare, acest sector a transformat tranzactiile pe care le-a desfasurat – unele pure inventii si nu neaparat necesare, iar si mai multe doar speculatii pe curs, pe dobanzi, pe ipoteci si pe te miri ce – intr-un adevarat cazinou, spre propriul profit! si, bineinteles, a venit momentul in care totul a sarit in aer! Datorii imense ale unor privati catre alti privati nu au mai putut fi onorate. Mii de intermediari, in frunte cu banci creditoare, trebuiau sa dea faliment. Pe baza unei conceptii controversate, statele au intervenit si, in loc sa lase sa dea faliment cine ajunsese in faliment, cum ar fi fost normal in capitalism, au salvat tocmai bancile ce se intinsesera rau de tot la cascaval, acceptand pentru profituri babane riscuri uriase pe expuneri financiare fara acoperire. Mai concret, statele, in calitate de creditori de ultima instanta, s-au imprumutat ele insele spre a prelua consecintele unor ravagii facute de sectorul privat!

Odata ajunse la creditorul de ultima instanta, datoriile nu-si incheie povestea. Ba, se poate spune ca ceea ce a fost pana acum a fost o joaca! Si ca nenorocirea de-abia de acum incepe. Fiind vorba de state bogate si puternice, acestea au preluat datoriile si, deocamdata, le tin in stand by. Plata lor practic n-a inceput. Acestea sunt rostogolite prin contractarea de fapt de noi datorii care maresc in mod net factura. Inevitabil, factura va trebui insa 'varsata' asupra cuiva. Si platitorul de ultima instanta este populatia. Nu exista altul! Instrumentul de plata il constituie programele de austeritate.

Problema este insa ca datoriile sunt prea mari pentru a fi platite doar prin programe de austeritate, oricat de severe ar fi acestea. Mai ales ca asemenea programe descurajeaza in mod obiectiv cresterea economica, facand si mai complicata achitarea facturii. Experimentul facut de FMI in Romania – de a se pune de la inceput povara platii asupra populatiei prin cele mai dure programe de austeritate, cu taieri de salarii si amputari de cheltuieli sociale – a demonstrat clar ca economia a fost gatuita si, in ciuda restrange­rilor, indatorarea contului public creste intr-o veselie, care va ingropa defi­nitiv statul roman.

Daca nu exista un inamic real sau inventat, in numele infrangerii caruia sa fie pusa la plata populatia, singura optiune care mai ramane este inflatia. O inflatie de 10% pe an eli­mina excrescentele datoriilor in numai cativa ani. Impotriva inflatiei se ridica economisti de marca ai contemporaneitatii si politicieni decidenti din principalele state occidentale. Argumentul principal este ca, odata instalata inflatia, iti trebiue zeci de ani spre a scapa de ea! Este corect, dar un pret trebuie platit, daca nu a existat intelepciunea de a nu se ajunge aici! Si apoi, ca sa se justifice antiinflatia in ochii populatiei, se vine cu baliverna ca inflatia este un impo­zit pe care il suporta cel mai greu cei nevoiasi. De asemenea, corect, dar totusi baliverna! Inflatia, cu toate relele ei, inclusiv aceea ca este suportata cel mai greu de cei nevoiasi, este totusi un impozit platit de toata lumea! Inclusiv de cei instariti, de cei bogati, de cei cu averi. Si oricum impozitarea prin inflatie este mai echitabila decat programele de austeritate in care platesc numai, repetam numai, cei nevoiasi!

Nu pentru a apara pe nevoiasi nu se apeleaza decis la inflatie spre a se iesi din actuala criza a datoriilor, ci, dimpotriva, tocmai pentru a-i proteja pe bogatasi! In fond, la cine au facut statele datorii?! Tot la privati! Pentru a fi cat mai precisi: spre a salva niste privati care se intinsesera la cascaval, statele s-au imprumutat la alti privati!

O inflatie generalizata le-ar afecta profitul. De aceea, presiunea lor asupra statelor este ca acestea sa blocheze inflatia si sa puna la plata numai populatia prin programe de austeritate!

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de