x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De bine, de rău şi degeaba

0
Autor: Tudor Octavian 28 Dec 2009 - 00:00
Tot ce-i conflictual şi exemplu rău interesează un public mult mai mare decât ce-i aşezat, echilibat şi, din punct de vedere social, corect. Nu doar la noi, ci în toată lumea.

Sunt zile în care, obosit de cât am scris de rău, îmi propun să scriu de bine. Şi nu mai ştiu nici cum, nici despre ce. Personal, nu-mi merge foarte rău, iar dacă lumea în jurul meu n-ar bombăni tot timpul şi veştile proaste nu s-ar înmulţi, ar trebui să mă gândesc de două ori înainte de a mă lăsa dominat de starea generală de nelinişte şi teamă pentru ziua de mâine. Suntem, se vede treaba, sub vremi, mai mult decât ne prieşte şi decât credem c-am fi. Starea generală a economiei şi a moravurilor acţionează ca un filtru întunecat şi ceţos. E tot mai greu să distingi conturul lucrurilor, să fii pozitiv şi să vezi şi partea de bine din orice rău.

Când îmi zic: Azi, orice ar fi, voi scrie despre ceva vesel şi simpatic!, mă inundă, ca la o comandă, o mulţime de problematizări şi teme stânjenitoare. Ca şi cum aş proclama la un colocviu cu multă lume un alt ţel în viaţă şi toţi participanţii ar sări cu gura să mă pună la punct. Mintea mea e parazitată de toată supărarea din ţară. Din această pricină, mă reţin să scriu despre treburi de toată stima şi frumuseţea. Ca nu cumva să le fac un rău evidenţiindu-le şi punându-le în discuţie.

Mi s-a părut plină de haz şi demnă de condeiul unor autori mai inspiraţi decât mine, povestea unui ţigan cu firmă şi secretară, plecat mai tot timpul cu afaceri în Europa. Prin secretară, ţiganul primea comenzi din judeţ, de la persoane care păreau a nu şti ce învârte el pe aiurea. Comenzi pentru maşini, electronice, îmbrăcăminte de lux şi alte bunuri scumpe. În oraş, se bucura de respectul autorităţilor, pentru că avea birou contabil şi secretară. Toată urbea îl vorbea numai de bine, întrucât făcea donaţii la casa de bătrâni şi la centrele de copii ai nimănui ajunşi în grija statului. Tot ce ţinea de numele lui pe plan local era legal şi onorabil. Numai că omul nu primea comenzi ca să le cumpere celor care-i solicitau acele bunuri scumpe, ci ca să le fure, pentru ei. Chiar şi primarul i-a cerut prin secretară să-i aducă o maşină de teren nemţească, precizându-i fetei că la drumurile proaste din judeţ una românească nu rezistă. O precizare adică pentru binele obştesc.

După ce insul a fost prins cu un întreg depozit cu lucruri de furat, opinia publică locală i-a găsit atâtea circumstanţe atenuante, încât ar fi trebuit să i se ridice un monument, nu să fie condamnat la puşcărie. Domnule, zicea lumea, dar omul e un patriot, că n-a furat de la noi, a luat de la nemţi. Lor nici nu le pasă, că au destul. Ce, parcă ei n-au furat de la noi? A, dacă lua de la italieni, e altceva, că suntem gintă latină şi nu se face. Apoi, de ce nu se ţine seamă că a furat de lux, de la ăia care au şi tot au, nu de la săraci.

P.S. Vă întreb, dragi cititori, cum trebuie considerată întâmplarea? Cu încrâncenare şi făcând caz de slăbiciunile naţiei sau cu umor şi detaşare? La urma urmei, prea mulţi sunt cei care gândesc la fel ca avocaţii populari ai ţiganului, ca să devenim dintr-odată procurori şi inchizitori. Tot ce e mult precis că mai înseamnă şi altceva decât ce ne grăbim să spunem că înseamnă.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de