x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De ce a plâns preşedintele Băsescu în Irak

0
Autor: Razvan Belciuganu 10 Iun 2009 - 00:00

După zdruncinătura resimţită când avionul a dat de un gol de aer, odată ajuns pe pământ irakian preşedintele Traian Băsescu s-a gândit instantaneu la eroi.



Frecându-şi tâmplele şi ştergându-şi dosul genelor cu vârfurile degetelor, un fior de respect i s-a înfipt direct în inimă pentru militarii români căzuţi la datorie. A urmat un sughiţ fulgerător şi o expiraţie prelungă şi a apărut o lacrimă. În câteva minute, ochii i s-au înroşit şi umezit.

Gândul prezidenţial era solidar cu ofiţerii, subofiţerii şi soldaţii români frământaţi sub soarele dogoritor al Irakului de grijile unui salariu micşorat pe sfert. Şi preşedintele simţea că Ministrul cel Mut şi Amiralul cel Sfios n-au destulă bărbăţie să vorbească trupeţilor, ca să îi conducă prin ambuscada crizei cu demnitate. Traian Băsescu a adunat în clipa aceea în el întreaga deznădejde a ratelor de plătit şi a nerecunoştinţei politicienilor faţă de munca militarilor în Bosnia, Kosovo, Afganistan şi Irak.

Lacrimile au izbucnit în şiroaie când preşedintele a conştientizat că poliţiştilor şi jandarmilor nu li s-au mai luat din sporuri, deşi era cât pe ce, fiindcă murmurul ordinii publice s-a auzit ca un dangăt că nu mai iese nimeni să asigure liniştea la mitingurile de protest.

Comandantul suprem era atât de apăsat că Armata plăteşte oalele sparte la dezmăţul bugetar, încât plânsul i-a mărit pupilele, după ce a citit transcriptul cuvântării lui Crin Antonescu, un iepure de contracandidat. Cum să nu suspine din toţi rărunchii preşedintele, când mai tânărul său confrate într-ale politicii, după ce a filozofat adânc despre pipiţe şi libertăţi atâţia ani în parlament, a furat nişa electorală favorită a lui, Armata, poliţia, serviciile, veteranii de război.

Fireşte că lacrimile prezidenţiale nu se mai opreau, deoarece un alt contracandidat, Mircea Geoană, clocea o retragere cu torţe din Consiliul Suprem de Apărare al Ţării din cauze de gelozie electorală şi constituţională, cu Armata pe post de amantă. Traian Băsescu îşi muşca pumnii de durere meditând la cum ar fi dacă militarii şi-ar da demisia pe front pentru că politicienii, văzuţi cu sacii în căruţă, nu alocă 2,38% din PIB Apărării, aşa cum au promis la intrarea în NATO.

Durerea prezidenţială alternează cu bucuria că gestul lui Mircea Geoană, garantat de Vanghelie, echivalează cu demisia de pe frontul lui, al politicii, indiferent dacă acesta crede că a dat o lovitură de imagine.

Nu, stropii scurşi din ochii săi de preşedinte nu erau lacrimi de crocodil. Plânsul sincer şi responsabil pe umărul unui fost şef al Armatei, Eugen Bădălan, astăzi stindard politic, a trecut dincolo de un ordin de zi pe unitate. Graţie şi sfaturilor generalului amintit, părerile de rău ale comandantului suprem erau legate de dotările dezastruoase ale Armatei, din care smulg înfometaţii peştişori Piranha.

În faţa drapelului de luptă, preşedintele Traian Băsescu a tremurat când l-a văzut atât de drept. Lacrimile prezidenţiale nu l-au fluturat. Comandantul suprem s-a abţinut să nu hohotească de emoţie. Grijile de preşedinte sunt multe şi plânsul în cascadă este bine să aibă loc mental. Traian Băsescu era preocupat de cum se perpetuează în unităţi campania susţinută împotriva militarilor, acolo unde nervii sunt întinşi la maximum.

Şi cum să nu plângă preşedintele, căznindu-se să fie discret, la un aşa pericol de răzvrătire a militarilor faţă de politicienii ce i-au părăsit, fapt care, în an de criză, într-un context nefericit, l-ar face pe Traian Băsescu să fie nevoit să ceară amânarea alegerilor prezidenţiale până la calmarea situaţiei?
Citeşte mai multe despre:   basescu,   editorial,   preşedintele

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de