x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De ce am ajuns aici (I)

0
Autor: Ilie Serbanescu 25 Mai 2010 - 00:00
De-acum tragedia economică a României a căpătat oficializare şi parafare. Şi, ca atare, nu prea s-ar mai putea merge cu fofârlica. Lucrurilor ar trebui să le fie spus pe nume, inclusiv de cei care au turnat până acum diferite minciuni şi baliverne. Şi trebuie abandonate prostelile cu umblatul după cai verzi pe pereţi, precum adoptarea monedei euro sau "România - a şaptea putere din Europa"! Culmea este că tocmai identificând pe cât posibil mai exact de ce s-a ajuns în această tragedie aflăm răspunsul aproape sigur la ce ne putem aştepta de acum încolo!

Ajungerea României la un pas de intrare în incapacitate de plăţi externe - căci despre asta este vorba! - constituie produsul final al eşecului lamentabil al întregii perioade postdecembriste, care, deşi a marcat ieşirea din comunism şi trecerea spre mult cântatul capitalism, nu a modificat cu nimic, ba chiar a adâncit pe anumite segmente starea de subdezvoltare economică a ţării şi poziţia ei codaşe în Europa. Şi aceasta din motive complexe, pe care însă nu le discutăm acum şi aici.

Se credea însă că evitarea, în ultima clipă, a intrării în încetare de plăţi externe în urmă cu 12 ani fusese o lecţie suficientă pentru ca experienţa să nu se repete. Au intervenit însă trei lucruri care explică de ce experienţa se repetă acum, deşi perioada anilor 2000 n-a mai fost caracterizată, precum cea anterioară a anilor '90, de o acută lipsă de bani.

Primul este accentuarea fără precedent a furturilor din economia naţională. Celor legate de subevaluarea avutului public în privatizări fără noimă li s-au adăugat cele - mereu mai sofisticate şi mai perfecţionate - legate de supraevaluarea achiziţiilor din banul public, în care statul este cumpărător al unor produse şi servicii care au ajuns să aibă costuri fără egal în lume, fie că este vorba despre kilometrul de autostradă, despre metrul de borduri sau despre metrul pătrat de flori de ornament! Deturnarea în interese private a unor sume uriaşe, până la 10 miliarde de euro anual, din banul public, nu putea duce decât la dezastrul actual!

A doua explicaţie este legată de autodeposedarea statului de pârghiile şi instrumentele de intervenţie pe piaţă în caz de nevoie, în urma cedării poziţiilor sale strategice, nodale, din economie, îndeosebi în campania de aderare la Uniunea Europeană care s-a desfăşurat pe formula "vreţi aderarea, daţi economia!". Statul român nu mai are capacităţi de a întreprinde ceva, oricât de minunate ar fi strategiile de care ar dispune.

A treia explicaţie stă în delirul 2004-2008, care avea să fie în mod inevitabil, mai devreme sau mai târziu, plătit. Şi care ar fi venit la plată şi cu, şi fără criza economică internaţională, şi cu, şi fără acordul încheiat cu FMI! Delir provocat de un anumit tip de expansiune - pentru ţări bananiere - a capitalului vest-european în România.

Pentru înglobarea României - dar şi a altor ţări estice, acum însă discutăm despre România! -, Vestul european, căruia i-a căzut zona în parohie, n-a avut nici prin gând să se ofere ca piaţă pentru produse româneşti sau măcar fabricate în România, ceea ce ar fi implicat crearea unei economii reale aici, contribuţia occidentală constând în masive investiţii directe în producţie. Strategia - considerată probabil mai profitabilă şi oricum mai rapidă - a fost, dimpotrivă, înglobarea financiară a României.

Bănci vestice au fost trimise aici, li s-au pus la dispoziţie bani cu grămada pentru ca, repede-repede, prin creditare fără limite, acestea să creeze consum aici pentru produsele vestice. Nimic mai simplu! Loc de consum era aici ca la balamuc, după 50 de ani de comunism în care pofta de consum fusese pusă în cui! Doar bani nu fuseseră pentru consum! I-au adus însă băncile vestice şi astfel consumul a luat-o razna. Producţia - admiţând că cineva s-ar mai fi îngrijit de aceasta - nu putea ţine pasul "fizic"!

Din păcate, România n-a avut la cârmă oameni - nici la Guvern, nici la banca centrală - care să pună tălpi serioase delirului creat, căci de înţeles înţelegea şi Grivei pericolele pe termen lung: dezarticularea completă între consum şi producţie a unei economii şi aşa subdezvoltate şi vulnerabilizarea externă a ţării la cote extreme. (va continua)
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de